Oricat de optimista am pornit la drum cand a inceput clasa pregatitoare, dupa doua luni pot sa spun cu siguranta: clasa pregatitoare este chiar clasa intai, un soi de clasa intai biss desi e inaintea ei. Lectiile in joaca cu care eram amagiti la inceput s-au spulberat de nici nu zici ca s-a pus vreodata problema asa. Temele care nu existau din start ca doar lucram totul in clasa vin in salturi si daca nu vin se aduna parintii si fac petitii sa vina mai multe teme. Sa incurajam creativitatea, jocul, gandirea? Deocamdata nu, insistam pe scris viteza si in rest nu avem spatiu, timp.. Un desen cu un personaj cu parul mov nu e corect, trebuie corectat. Cerul de toamna nu poate fi asa intunecat, s-a facut o concesie sa fie acceptat asa. Nu suntem consecventi cu copiii – le spunem: maine nu intra nimeni in clasa fara.. , a doua zi nu mai amintim nimic despre ce le-am cerut . Iar parintii? Parintii vocifereaza pe la usi, pe hol, insa la sedinte initiaza petitii de sustinere pentru campionatul de scris viteza. Daca indrazneste cineva sa nu fie de acord atunci sa te tii. Mai rar sa obtii atata solidaritate pentru a sustine ceva pentru copiii nostri pe care vrem sa-i imprietenim cu scoala, sa le fie drag sa vina si sa-si faca temele (nu se pot face teme cu liniute prietenoase, mi s-a spus, asa ca le dam cate 4 pagini pe zi). Desi am un definitivat in invatamant si un copil de clasa a 4 a cu premii si medalii pe la toate concursurile la care participa mi s-a spus ca habar n-am, sa nu ma bag si mai ales sa nu ma duc la directoare. Mai nou nici programa scolara nu e prea obligatorie, stie invatatorul mai bine cum e.
Sigur ca ma cuprinde o lehamite si-mi vine sa stau deoparte sa faca ce vor. Insa cum sa nu fie afectat si copilul meu de toata harababura asta? Nu de performantele scolare imi fac eu griji, ci de celelalte abilitati pe care scoala trebuie sa i le dezvolte sau macar sa nu i le reprime – creativitatea, curiozitatea, inventivitatea, initiativa. Nu-i ducem la scoala sa-i dresam, sa fie simpli executanti.
Greu de supravietuit!
Daca aveti sfaturi le astept cu drag!
Cu puțină întârziere m-am hotărât să povestesc despre lansarea carții Mitul temei pentru acasă, de Alfie Kohn. Subiectul este foarte incitant, de aceea m-am și dus la lansare. Am tot citit pe tema asta și mă gândesc de multă vreme cum ar fi posibil să scăpăm de temele pentru acasa. În teorie sună foarte frumos, în realitate însă.. În școlile noastre cu 30-35 de elevi în clasă foarte rar copiii pot pleca cu lecția învățată din clasa. În țările în care copiii stau mai mult de 4-5-6 ore în școala, ce lucram noi la teme se realizează tot la școala, sau macar alt gen de aplicații. Matematica nu se poate învața fără exercițiu, la fel ca multe alte materii.
