Am depasit secolul vitezei. Niciodata nu avem suficient timp, insa cel mai important e timpul petrecut alaturi de copiii nostri. Altfel ne trezim ca timpul trece, ei se fac mari si nu suntem decat niste straini, nu-i cunoastem deloc si ne miram ca nu facem practic parte din viata lor. Cu cat constientizam asta mai devreme cu atat mai bine. Atat pentru copiii nostri cat si pentru noi.
Prajitura am facut-o de ceva vreme, n-am apucat insa sa povestesc despre ea si sa va si arat ce a iesit.
Un desert foarte bun :), usor de facut si nu exagerat de dulce. Nu am pus lichior, am sperat ca vor manca si copiii, dar, poate alta data 🙂 Noua adultilor ne-a placut f mult, chiar mi se pare un desert rafinat 🙂
Reteta am pus-o aici .
vezi poze!
Citește continuarea »
In weekend am facut iar rulou de pui, de data asta cu ciuperci si cascaval. Foarte simplu de facut si a placut si copiilor.
Pieptul de pui dezosat desfacut intr-o felie nu foarte subtire. Deasupra am asezat cascaval ras, ciupercute din conserva si ceapa verde calita. Am infasurat bine rulourile si le-am legat cu ata de data asta. Le-am pus intr-un vas yena, am presarat sare si un praf de cimbru, putina apa, capac si la cuptor cam 20 min.
Foarte bun cu o salata mare de primavara 🙂 .
P.S. Nu puteam sa uit sa scot ata:) Evident, se puteau folosi si scobitori.
Citește continuarea »
Parca asa era proverbul, nu?
De cand a dat primavara ma straduiesc sa mai ajung si prin piata. Destul de greu, ca la mine in cartier s-au inchis pe capete. Vitan e ultima inchisa, abia la Liviu Rebreanu mai e cat de cat aproape. O salata, un mar, verdeata, leurda, cam astea ar fi prioritatile. Leurda greu de gasit, ca nu ajung prea dimineata mi se spune. Mai gasesc ceva de genul ultimele 2 legaturi din piata, bune si alea. Cand vine vorba de cantarit, la mere sau la cartofi, de fiecare data imi iau teapa. Recunosc, am niste copii mofturosi. Andrei, mai nou, nu vrea decat mere verzi iar Mara numai rosii. Invariabil ma trezesc acasa cu mere de alt fel, usor stricate ca sa zic asa. Nu multe, unu doua de fiecare data, cat sa ma enervez de fiecare data. Ca sa nu mai zic la cartofi. De mult imi zic sa iau din piata, ca aia din supermarket n-au gust. Uite ca ieri luaram un sac, de 10 kg, ca sa nu ma fatai prea des dupa ei. Frumusei, pe alese. Pana sa desfac sacutul. La jumatate, mai ascunsi asa, destui stricati de tot chiar.
Macar din supermarket m-am obisnuit ca nu sunt proaspete si frumoase.
Mai nou se discuta sa se dea lege sa se inchida supermarketul duminca, sa mergem la piata ca sport national. De acord sa sustinem producatorii locali, stiu ca supermarketurile ii sufoca si le iau marfa pe nimic dar pentru mine ca si consumator mult prea slabe schimbari…
Doar cand iesim din oras, de pe marginea drumului cumperi legume in stare buna. Cel putin eu asa am gasit.
Mai nou, jumatate din piata e plina de flori. Stiu, primavara, foarte frumos sa vezi atatea flori. Oare chiar le vand? Si liliacul asta, atat de frumos de altfel, dar destul de ofilit deja, care impanzeste totul in jur… De unde atatea plantatii de liliac? Ca doar nu-l aduc si pasta din Olanda.
Am avut candva o prietena care avea o fetita. I-o cresteau parintii, ea, ca mama, nu se putea implica nici financiar in educatia fiicei ei. Deh, vremuri grele. Imi povestea ca nu simte nici o satisfacatie ca mama, ca e ceva care nu e pentru ea. Sustinea insa ca ar face cu draga inima un copil, daca el si-ar dori si ar fi mandru sa aiba un copil cu ea..
Zilele astea tot vad la televizor cazul cu mama care cere anularea adoptiei. Ma ingrozeste gravitatea cazului, un copil autist si cu handicap, din cate inteleg ca e in cazul de fata, nu poate fi un caz usor pentru nimeni. Dar poti trimite inapoi un copil ca o marfa care nu corespunde detaliilor din contract? Am auzit voci care sustin ca ar fi fost alta situatie daca era copilul natural, nu adoptat. Cu ce ar fi fost alt fel?
Din ce apare in presa se spune ca fetita a fost crescuta de bunica, si, la un moment dat, bunica a murit. Adopti un copil sa-l trimiti la bunici? N-ar adopta mai bine direct bunicii, daca le trebui?
Cred ca e ingrozitor de greu sa cresti un copil cu probleme. Dar nici un copil normal nu e floare la ureche. Cand te hotarasti sa devii parinte iti asumi o infinitate de riscuri. Sigur, parintele care adopta trebuia sa fie corect informat dar daca nu a primit nici o informare nu trebuia sa caute sa se informeze. Si daca a fost informat gresit, inteleg ca a aflat la scurt timp de la adoptie de problema. De ce a asteptat 10 ani? Ce vina are copilul ala? Ce poate simti un copil, fie el si cu handicap, ca a fost refuzat ca nu mai corespunde?
Sunt convinsa de gravitatea si complexitatea cresterii unui copil cu probleme. Dar nu ar trebui sa adopti un copil cu posibilitati de returnare. E inuman..
Am primit de la Lili:
Copilul este Antonio Marian Nita, un pusti simpatic de 6 ani, care în vara anului trecut a fost diagnosticat cu Leucemie Acuta Limfoblastica.
Tatal, Marian Nita, a fost operat pe creier pe 20 aprilie 2010 – tumora cerebrala. Are 42 de ani. Din iarna este somer.
Poate ca de suparare s-a îmbolnavit. De oful copilului bolnav de cancer. De grija zilei de mâine. De durerea ca nu le mai putea oferi copiilor o bucata de pâine.
Acasa sunt doi baieti, fratii lui Antonio. Unul de 13 ani, Narcis Petrica Nita, si altul de 15 ani, Florin Iulian Nita. Amândoi sunt la scoala.
Sanda Nita, mama copiilor, alearga acum între cele doua spitale: Antonio este la oncopediatrie I.C. Fundeni, iar sotul la Spitalul Municipal. Acasa nu mai are cum sa ajunga prea curând. Sanda spera ca rudele si vecinii din sat sa le poarte de grija celor doi copii ramasi singuri.
Ei au nevoie de orice. Antonio are nevoie de bani pentru mâncare si medicamente. Sanda are nevoie de bani chiar si pentru o cartela de metrou.
Oricât de putin. Pentru ca ei nu mai au nimic în acest moment.
Daca puteti si vreti sa ajutati:
BCR
RON: RO 51 RNCB 0318 0504 3871 0001
Titular: Nita Marian – împuternicit: Nita Sanda.
Telefon: 0748 648 934, Sanda
Domiciliu: sat Sericu, comuna Blejesti, judetul Teleorman”
Am preluat de aici:
Se intampla in zilele noastre. Am nevoie urgenta de o carte de scoala. O comand vineri pe la 3-4 pe net. Zice: livrare prin curier 24-48 de ore 18 lei. O vreau repede asa ca lansez si confirm comanda. Mai bantui pe site si descopar ca mai vreau si alte carti.Cer livrare prin posta ca nu e asa urgent. Gratuit zic ei pentru ca depasea comanda 50 de ron. Bun, cat sa nu-mi para rau ca nu ma hotarasem de la inceput.
Luni incep sa ma ingrijorez. Le scriu si imi spun ca e la curier, o sa ma sune. Luni la pranz surpriza: ajunsese coletul la posta. Cel de la curier inca nu. Si azi e marti deja.
Deci taxa de curierat pentru ca se plateste? Ce nevoie mai e de curieratul asta?
Chiar aveam nevoie urgenta de carte, e sa pregatesc un concurs care are loc vineri.Nu ca i-ar pasa cuiva!
De ceva vreme circul cu ratb-ul. Era chiar amuzant cu tramvaiul, pana cand l-au scos ca sa schimbe sinele. In locul lui s-a introdus un autobuz. Toate bune si frumoase pana acum, nu ma plang. Nu prind ore foarte aglomerate, ajung mai repede acum, totul ok.
Ieri insa am prins un sofer de raliu. Gonea cu o placere nebuna. Ne unduiam ca trestiile in disperarea de a ne tine de bara. La putin timp dupa ce plecam din statie vedem (noi pasagerii care eram cat de cat in fata) un pieton care traversa. Nu avea cum sa nu-l vada si soferul. Va inchipuiti ca a incetinit macar o idee? Nici gand. L-am ratat la mustata, ca sa zic asa. Ne revenim cat de cat din soc, controlori, discutii, uitam subiectul. Cand sa faca dreapta in intersectie si sa cobor deodata dau poc cu capul in geam si vad in fata cum zboara o chestie cam rotunda.Incerc sa ma dezmeticesc si vad un motociclist socat si el de impact. E intreg, il vad ca merge. Initial prin fata autobuzului credeam ca zboara un cap/mana. Reusesc sa cobor si respir adanc pana imi revin cat de cat. Nu era cine stie ce lovitura, dar m-am speriat ingrozitor….
Soferul coboara si urla la motociclistul socat ca si mine. Evident, motociclistul nu trebuia sa circule in dreapta autobuzului, nu avea cum sa vada daca asta semnalizeaza dreapta. Habar n-am daca a semnalizat, dar nu avea cum sa vada. Nu ca soferul de autobuz ar fi fost foarte ok.
Am scapat usor cu totii ieri. Astazi vom avea acelasi noroc? Pana cand?
Ca sa nu para ca am disparut va las cateva poze din scurta vacanta. In rest toate bune, putin timp, multa alergatura, deocamdata e placut 🙂