Bistro Lila

Scriu cu mare drag pentru proiectul Idei in Tara lui Andrei. Am primit urmatoarea invitatie:

“Povestea e următoarea: Tu ai un blog, multe poveşti şi implicit şi multe idei cu care vrei să schimbi lumea din jurul tău …măcar câteodată. Eşti aşadar omul perfect pentru noi. De aceea te provocăm să te gândeşti la o idee care ar putea schimba viaţa oamenilor de lângă tine. Şi pentru că suntem Ţara lui Andrei, căutăm idei sustenabile – idei care îmbunătăţesc viaţa a cât mai multor oameni, pentru cât mai mult timp.

Am lansat de curând competiţia Idei în Ţara lui Andrei, iar până pe 24 iunie poţi trimite o idee cu ceva în plus şi câştiga nu doar reputaţia de blogger implicat şi plin de idei măreţe, ci şi finanţare pentru ideea ta. Vezi aici finanţările puse la bătaie.

Dacă te-am convins, înscrie ideea ta aici şi ne auzim la premiere!

Până atunci îţi mai oferim o provocare, recompensată şi ea pe măsură.

Scrie ideea ta şi pe blog şi cere cititorilor tăi ajutor pentru a o transforma într-o idee cu ceva în plus.

Top 10 articole de blog, cu cele mai multe comment-uri (cel puţin 10 comentarii), obţinute de la persoane diferite, vor fi jurizate iar un blogger va fi premiat cu un loc în Tabăra din Ţara lui Andrei, care se va desfasura in lunile iulie – august (revenim cu detalii). Căutăm comentarii care pot îmbunătăţi ideile propuse, care le pot transforma în idei din Ţara lui Andrei.”

Va cer ajutorul ca sa tranformam ideea mea in Idee cu ceva in plus. Cum mi-a venit ideea?
Citește continuarea »

Citeam astazi sfaturi pentru a-i ajuta pe copii sa fie consecventi in invatare. Foarte utile sfaturile, dar cand am ajuns la punctul 9 nu mai pot sa fiu de acord. Sa vorbesc din experienta proprie, mai intai.

Am invatat bine, nu pot sa ma plang. Pana la liceu invatam la toate materiile si de multe ori ma bucur sa constat cum imi amintesc lucruri invatate de atunci. In liceu insa m-a palit la un moment dat moda/moftul sa ma bazez doar pe materiile care-mi plac, mai bine zis pe materiile care consideram eu ca imi trebuie. Asa am renuntat sa mai invat la biologie, desi imi placea foarte mult, la chimie, la rusa sau chiar istorie, desi imi placeau dar eram convinsa ca pierd timpul cu ele. Nimic mai fals si nu o data am regretat asta. De la scris compuneri in limba rusa in clasa a 8 a am ajuns in clasa a 12 sa citesc cu dificultate. Asta numai din cauza curentelor idioate care ne treceau pe la urechi – ce-mi trebuie mie rusa? E drept ca engleza era de preferat dar sa stii o limba straina bine, chiar si rusa, poate sa-ti fie de folos cand nici nu te astepti. Biologie si istorie am citit dupa liceu dar chimia chiar nu nu ma vad cum m-as apuca eu sa o invat singura, mai ales ca am avut un profesor extraordinar de care nu am stiut sa profit la vremea respectiva.
Citește continuarea »

Cred ca cei ce isi bat joc habar nu au, de fapt, ce fac. Cred ca in cea mai mare parte sunt neinformati, nu stiu ce urmari au faptele lor. Poate reusim sa-i tragem de maneca si sa le aratam ce se intampla, de fapt.
www.salvez.ro

Intotdeauna in prag de sarbatori (Paste, Craciun, 1 iunie, 1 decembrie si altele) tot mai multi oameni se mobilizeaza sa stranga donatii pentru cei necajiti – copii, batrani, bolnavi. Ideea nu e rea insa chiar ajuta? Stiu ca imi voi pune multa lume in cap dar chiar ii ajutam? Ma refer in special la copii, pentru ca tot vine 1 iunie si multa lume se mobilizeaza sa stranga jucarii pentru copii. Foarte frumos dar ce-ar fi sa incercam totusi sa facem ceva care sa-i ajute cu adevarat? De ce spun asta? Ma gandesc in primul rand la copii cum sunt cei despre care ne-au povestit bloggerii care au fost cu Unicef azi prin Faurei, Tudor Vladimirescu si altele asemenea. Copiii astia care locuiesc in case de pamant, fara apa, curent electric, care sunt trimisi la scoala doar sa-si ia alocatia si care sunt pusi la munca de mici. Copii care au calculatoare la scoala dar nu au apa si oricum nu pot sa ajunga pe la scoala. Oare in loc de papusi n-ar fi mai bine punem mana de la mana sa ducem apa sau lumina intr-un sat uitat de lume? Sa facem camine pentru elevi sau ceva de genul asta? Nu vreau sa judec pe nimeni dar as vrea sa vad mai mult sprijin pentru campanii reale, cu continuitate, cu rezultate reale.
Sa luam un exemplu: ajuta cu ceva un copil de care vorbeam mai sus, care nici sa mearga la scoala nu poate, nu are nici apa/curent etc daca eu ii ofer cel mai minunat tort din lume? Nu l-ar ajuta mai mult daca l-as ajuta sa se spele, sa mearga la scoala, sa faca vaccinuri si sa aiba indrumare?
Eu cred ca doar prin educatie copiii pot avea o sansa pentru viitor, sa invete cumva sa se descurce, sa invete macar o meserie din care sa traiasca. Sigur ca au nevoie si de jucarii dar parca altele ar fi prioritatile.
Moda a ajuns si la copii intr-un mod tare neplacut si mult copii devin nefericiti pentru ca nu au cea mai noua jucarie din serie sau cel mai nou model de telefon. Dar adultii le-au transmis astfel de griji nefiresti pentru varsta lor. Cata ingamfare iti trebuie sa te duci la colegul fiului tau, in varsta de 8 ani, si sa-i spui: tu de ce nu ai telefon mobil? iti dau eu unul daca vrei, ca o sa ajungi singurul din clasa care nu are?! Astea sunt fapte bune?
Ce-ar fi sa spijinim oameni/firme/fundatii care ajuta cu adevarat oameni? Ce-ar fi sa ajutam oameni exact atunci cand au nevoie si cu ce au nevoie, daca putem, si nu sa le aruncam praf in ochi si sa ne batem cu pumnii in piept ca suntem cei mai buni? Ce ar fi?
Sigur ca un om nu va aduce apa intr-un sat (oare?) dar un grup de oameni inimosi au renovat un spital (mai multe, dar sigur ca nu destule), aduna copii si-i duc la scoala, la spital, si sunt anonimi. Si sunt oameni minunati, pe care ar trebui sa-i sprijinim mai des.
Deci, ce oameni minunati sprijiniti?

Stim cu totii de saracia si mizeria in care traiesc nenumarati copii. De multe ori ne intoarcem privirea atunci cand ii intalnim si ne vedem de drum. Alteori incercam sa-i ajutam cumva. Le intindem un colt de paine, o ciocolata, o haina sau incercam sa-i indrumam spre un centru de ajutor. Uneori strangem bani pentru o operatie costisitoare sau incercam sa facem cunoscuta disperarea unora si altora. Uneori reusesti, alteori nu. Cand dai gres sentimentul de neputinta e groaznic. Poate e asemanator cu cel al unui chirurg atunci cand ii moare pacientul, cine stie?
Din pacate ajutorul material nu e suficient. Cei mai multi dintre ei au traume care-i vor afecta toata viata. Iar nevoie de indrumare au si copiii fericiti, din familii normale, cu atat mai mult ceilalti.
E groaznic atunci cand te implici cat poti de tare, cand esti gata sa dai tot ce poti si, intr-un final, trebuie sa te declari neputincios. Invins de sistem, de birocratie, de proceduri, de sefi, etc. Si cel mai rau e atunci cand tu vezi foarte clar solutiile, dar nu ai voie sa ai initiative. Altii stiu mai bine cum trebuie procedat, chiar daca nu au obtinut progrese, tot ca ei trebuie facut. N-ai decat sa te supui si sa mergi mai departe, fara sa deschizi gura. Era normal sa ies din joc, atunci cand am realizat ca sunt legata de maini si de picioare.
Sigur ca voi continua sa lupt, atata timp cat cred in drumul pe care merg. Sper din suflet sa ma pot implica si alaturi de Lili, care este mult mai puternica decat mine, si care tocmai isi infiinteaza fundatie prin care sa ajute si mai mult decat pana acum. Mult succes Lili si abia asteptam sa ne dai de veste!

Am ajuns ieri la Mia s children, asa cum va spuneam. Experienta deosebita sa o cunosti pe tanti Mia. Mai presus de tragismul fiecarei povesti a acestor copii abandonati sta  imaginea acestei femei mai mult decat puternice, care lupta ca o leoaica pentru puii ei, la inceput sa le dea un nume, apoi sa le asigure o meserie, pe cei mai multi urmarind sa-i ajute sa termine o facultate. Vorbele par mari si de prisos, sa mergi sa ii cunosti si sa asculti povestile lor  poate fi o lectie de viata de care avem nevoie fiecare dintre noi.

copii

Copiii acestia vor ajunge oameni mari.Tanti Mia se ingrijeste de asta. Cu eforturi uriase dar va reusi. Chiar daca sta in puterea noastra sa dam o mana de ajutor cei mai multi dintre noi ne ingrozim si intoarcem capul. Ne bucuram ca noi suntem norocosi si ne straduim sa uitam toate nenorocirile lumii, in speranta ca vom fi dea pururi feriti de ele. Cum ar arata lumea daca am face toti la fel? Cum ar fi daca pentru orice copil abandonat ar exista o tanti Mia care sa-l salveze?

Copiii nu au nevoie doar de bani. Am gasit aici oameni care aflati in trecere prin Romania si-au rapit cateva zile sa le gateasca acestor copii. Tanti Mia nu are angajati. Face totul singura sau cu ajutorul copiilor.Copiii acestia sunt niste copii munciti, spunea dansa. Sunt foarte curati, temele sunt prioritatea lor, merg si la meditatii in oras, la diferite concursuri de muzica, dans, pictura, sport, au expozitii de pictura mai mult in strainatate (in Irak, de ex). Noaptea picteaza, au comenzi de tablouri ca sa mai stranga ceva bani, dorm doar cateva ore pe noapte.

tablouri

Multumiri speciale tuturor celor care m-au ajutat sa ajung la ei: Dan, Lili, Irina .

Cand vi se pare ca va e prea greu ganditi-va la mine, spunea tanti Mia.
Datele de contact de la tanti Mia le gasiti aici.

Sa ne ajute Dumnezeu sa putem ajuta mai des!

Duminica merg sa vad niste copii. 30 de copii mai exact, de la 4 la 20 de ani. La Mia’s Children, comuna Rosu, Ilfov.

“Tanti Mia e o zana ce a luat sub bagheta ei magica suflete de copii, suflete ce inca dor, suflete ce inca sufera, suflete ale nimanui, suflete ce au fost in plus pentru o mama si un tata. Copii pentru care “mama” si “tata” nu mai exista. Copii pentru care nici nu a existat vreodata cu adevarat. Pentru care viata nu a avut de daruit zambete si caldura. Pentru care viata a fost egoista, asa cum numai ea poate fi. Intr-o lume nedreapta, sunt copii care plang. Intr-o lume nedreapta, parintii nu sunt parinti. Intr-o lume nedreapta exista totusi oameni. Si oamenii mai pot avea suflete pe care sa le poata imparti cu cei din jur.”

Citez din lista de “necesar” primita de la Lili:

a zis ca-i trebuie multe, dar in ordinea prioritatilor ar fi nevoie de:

-lapte (la cutie)

-ceva pt micul dejun -cascaval, cereale, branza topita, etc

-caciulite, ciorapei

-pui

-servetele, hartie igienica -a zis ca niciodata nu-i ajung astea…

-cartofi, varza, gogonele – nu si-a permis sa puna muraturi anul asta

-medicamente pt copii: Nurofen, Panadol, Vit C, siropuri de tuse

-medicamente pt ea (am intrebat-o eu daca are nevoie): Aspacardin, Esentiale, Magne B6, Liv 52 – daca se poate..”

Daca ii puteti ajuta cu ceva pe acesti copii sau daca doriti sa mergeti cu noi sa-i vedem astept un semn aici si va contactez eu.

Sper sa luati in considerare ca tb sa fim generosi nu numai de sarbatori … acesti copilasi tb sa traiasca tot timpul anului …sa mearga la scoala, sa manance si sa se integreze cat mai bine in societate.

Va multumesc!

Exista Oameni care se zbat sa-i ajute pe cei in suferinta fara a astepta ceva in schimb. Si cere nu inceteaza sa ajute, oricat de greu le-ar fi si oricate probleme personale ar avea, ca noi toti, in vremurile astea tulburi.

Ma mandresc cu prietena mea! Felicitari Lili! Felicitari celor 100 de voluntari si tuturor celor care ii ajuta pe cei aflati in suferinta!

http://www.evz.ro/detalii/stiri/strangere-de-fonduri-pentru-copiii-si-tinerii-bolnavi-de-cancer-907694.html

Am primit de la Lili:
Copilul este Antonio Marian Nita, un pusti simpatic de 6 ani, care în vara anului trecut a fost diagnosticat cu Leucemie Acuta Limfoblastica.

Tatal, Marian Nita, a fost operat pe creier pe 20 aprilie 2010 – tumora cerebrala. Are 42 de ani. Din iarna este somer.

Poate ca de suparare s-a îmbolnavit. De oful copilului bolnav de cancer. De grija zilei de mâine. De durerea ca nu le mai putea oferi copiilor o bucata de pâine.

Acasa sunt doi baieti, fratii lui Antonio. Unul de 13 ani, Narcis Petrica Nita, si altul de 15 ani, Florin Iulian Nita. Amândoi sunt la scoala.

Sanda Nita, mama copiilor, alearga acum între cele doua spitale: Antonio este la oncopediatrie I.C. Fundeni, iar sotul la Spitalul Municipal. Acasa nu mai are cum sa ajunga prea curând. Sanda spera ca rudele si vecinii din sat sa le poarte de grija celor doi copii ramasi singuri.

Ei au nevoie de orice. Antonio are nevoie de bani pentru mâncare si medicamente. Sanda are nevoie de bani chiar si pentru o cartela de metrou.

Oricât de putin. Pentru ca ei nu mai au nimic în acest moment.

Daca puteti si vreti sa ajutati:

BCR

RON: RO 51 RNCB 0318 0504 3871 0001

Titular: Nita Marian – împuternicit: Nita Sanda.

Telefon: 0748 648 934, Sanda

Domiciliu: sat Sericu, comuna Blejesti, judetul Teleorman”

Am preluat de aici:

http://isabellelorelai.wordpress.com/2010/04/23/stelutele-de-mare-antonio-marian-nita-tot-despre-disperare/