Long time no see.
Aceasta perioada din viața mea are noi provocari: îmbânzesc un cancer la sân. Asta te scutură din temelii, te face sa regândești tot ce credeai despre viață, sî-ți dorești să schimbi tot ce se mai poate schimba. Poate asta e lecția pe care ți se da – o șansa să o înveți. Așa ajungi să înțelegi că te-ai rătăcit pe undeva pe drum. Citești tot ce-ți cade în mână (și-n zilele astea iți cad destule în mână), ascuți cârți, vezi webinarii, îți dai seama că in materie de ingrijire de sine ești un adult cu nivel de copil care descoperă lumea. Iubire de sine? Doamne, cu ce se mănâncă asta? Ești femeie, esti mamă, ai atatea de facut pentru copiii si familia ta. Cum adica ce faci pentru tine? Cât de egoistă sa fii sa ai timp de tine? Când nu mai poți mai poți puțim. Cunoastem prea bine. Oare ce maestru machiavelic a inventat otrăvurile astea pentru mintea noastră? Altele sunt urgențele zi de zi. Până într-o zi. Sunt foarte norocoasă. Poate mai pot face schimba. Poate nu asta a fost tot.
Așa m-am gândit ca m-ar ajuta si sa scriu pe blog. Nu ca sa ma plâng și să plictisesc pe cineva cu problemele mele, ci ca un exercitiu pentru mine și mai ales pentru a-mi organiza muntele de informații care ma ajută zi de zi.
Primul lucru pe care a trebuit să-l învaț, ca un copil care învață să meargă, a fost sa ma tratez pe mine și corpul meu cu blândețe. Niciodata nu m-am gândit ca trebuie, întodeauna m-am criticat cât am putut de tare, eram doar un munte de imperfecțiuni. A fost șocant pentru mine să ma gândesc că eu ma port cel mai rău cu mine, nimeni pe lume nu ma tratează mai prost decât ma tratam singură. Așa că învaț zi de zi cum sî ma port cu mine cu blandețe, cu iubire, cu acceptarea tututor imperfecțiunilor care ne fac unici. Lucrez zi de zi.
Al doilea lucru pe care il repet zilnic este exercitiul recunostinței. Il consideram un lucru banal, de la sine înțeles însă am invațat pe propria piele, si cu efecte vizibile imediat, cat de important și hrănitor e, cît de bine de simți cînd iți dai seama cate motive ai sa fii recunoscator. Cat de banal suna înainte – ai un acoperiș deasupra capului, ai mancat în ziua asta, ai cu ce să te invelesti, ești sănătos – ehe, cui ii pasa? Toata lumea are asta, noi nu avem ce are Musk sau mai stiu eu cine. Cum am ajuns sî ne uitam numai în sus, la cei ce poate au ceva ce ne-ar placea dar le lipsesc și lor altele care sunt mai valoroase pentru noi? De când am inceput exercițiul recunoștinței în fiecare seara găsesc mai multe motive sa fiu recunoscîtoare: soarele de dimineață de la mine din balcon, florile descoperite in cele mai ascunse locuri, un ceai, o discuție cu o prietena, mirosul de soc, de tei, o joaca cu Max, rasul unui copil, si câte și mai câte.
Mersul pe jos este un alt lucru care ma ajuta de ceva vreme. Ma ajuta sa scap de overthinking, gandurile obesive pe care le țin la distanță de ceva vreme deja.
Sunt multe lucruri pe care vreau sa le amintesc aici. Sa nu le uit. Mintea imi poate face feste uneori, daca raman aici poate o sa-mi amintesc.
O zi frumoasa sa avem!