N-am inteles niciodata ce satisfactie iti poate oferi lauda, epatarea, expunerea “averilor” tale in fata celorlalti, mai ales cand cei carora te lauzi sunt saraci si plini de nevoi. Odata credeam ca doar cativa snobi fac asta si ca restul lumii ii condamna, macar in tacere.
Din pacate descopar tot mai des acum si pe net bloguri care fac audienta pentru ca posesoarele isi etaleaza ultimele achizitii. Articole intregi despre cat de greu e sa te hotarasti dimineata ce pereche de cizme sa incalti din multidudinea de oferte din dulapul tau si multe altele asemenea. In timpul asta copii sufera de foame si frig, boli, oameni raman fara case, slujbe si echilibru in viata. Dar tu ai probleme mai grave, nu te poti decide ce sa imbraci/incalti.
Noroc ar fi cu inititiativele gen zanarim, de ex, sau, de ce nu, centre de ajutor pentru copii, cum e cea in care ma implic si eu de putina vreme. Slava Domnului ca exista inca oameni care se implica in ajutorarea altora, fara a urmari beneficii ascunse. Astfel de initiative te fac sa speri ca totul e posibil, ca raul poate fi invins si ca e in puterea ta in foarte mare masura.
Ar fi bine sa inchei ca la Itsybisy – ia gandeste-te, ce fapte bune ai facut azi?
La multi ani pentru toate doamnele si domnisoarele!
Una din bucuriile mamicilor, cel putin cand prichindeii sunt la gradinita, sunt serbarile copiilor. Nu mai sunt asa emotionata cum eram la Mara, dar nu pot sa nu ma bucur de fiecare serbare in parte, fiecare fiind speciala in felul ei. Copiii se descurca de fiecare data mult mai bine decat te asteptai, iar doamnele educatoare de la Kinderplanet reusesc intotdeauana sa ma impresioneze cu ceva special. Inutil sa va spun ca nu numai Andrei o iubeste pe Miss Ana, toti copiii o iubesc si merg cu drag la gradi sa o intalneasca pe Miss. Asa cum si Mara o iubea nespus si pe Miss Emily, si pe Miss Roxana, care si acum au grija de amandoi.
P.S. Am uitat sa va spun ca am primit floricica roz pentru activitate, nu numai Andrei 😀
Oricat de traditionale sunt martisoarele am reusit noi sa transformam simbolul in kitch sau strategie de vanzari a la Valentine’s Day. E frumos simbolul, e vestitorul primaverii, chiar o amuleta purtatoare de noroc, dupa unii, dar de ce atat de multe martisoare? Cand eram profesoara la clasa a 5 a, copiii mei erau suparati ca nu port martisoarele de la ei. Si ii inteleg, ei n-aveau nici o vina si mi le-au dat cu mare drag, dar erau 30 in clasa. Plus ca mai aveam inca 3 clase. Ce trebuia sa fac, sa ma decorez?
Inteleg si disperarea barbatilor care, avand destule colege, trebuie sa se prefaca fericiti ca daruiesc tuturor (Doamne fereste sa uiti pe cineva) si colegele sa se prefaca emotionate ca primesc(o sa caut linkul unde am citit si revin). Stiu ca e un gest frumos dar nu e cam mult si cam fals?
Eu personal m-as bucura ca, macar in luna martie, sa nu mi se mai intample sa ma fluiere pe strada o gasca de infierbantati sau sa ma clacsoneze la semafor, sa nu ma mai inghesui si calc pe botine cu barbati dornici sa ajunga ei primii, sa nu mai aud discutii gen femeile care au fost agesate erau de vina pentru ca’s provocatoare, sa nu mai vad in tramvai (pentru ca merg mai des cu tramvaiul acum) tinerei care imping batrane care le-ar putea fi bunici ca sa le ia scaunul, soferi de tramvai care iti inchid usa in nas chiar cand ajungi in statie, sa nu mai aud – nu te putem angaja pentru ca am dori un barbat pe acest post si multe altele de genul asta.
Apreciez intotdeauna gesturile frumoase, dar, in general, sunt mult mai importante cele care nu pot fi cumparate.
Voi cate martisoare purtati? Cate daruiti/ati daruit?