Dupa ploaie in parc.
-Doar in leagan vreau. Am servetele, sterg leaganul si ma dau, zice hotarat Andrei.
Cam liniste, putini copii s-au incumetat. Si cum stateam noi asa respirand aer curat odata se aude un isteric:
-Tantalaule, nu esti in stare sa mergi pe strada! In fiecare zi cazi de 7 ori pana ajungi acasa. Maine o sa-ti rupi gatul, urechile. Esti tot timpul in pericol, nu mai suport asa ceva! Cum poti sa fii asa prostalau?
La intrarea in parc un pusti simpatic, de vreo 8-9 ani, asculta toata ploaia asta de injurii. Omul nostru mandru nevoie mare intra in parc si se indreapta spre o banca. Aici doua dudui il intampina foarte amuzate.
-Nu mai suport sa fie asa prostovan, urla tipul mandru de el.
Cucoanele se hilizesc de placere. Baietelul alearga la joaca. Dupa 5 minute individul reincepe sirul de umilinte:
-Alex! Alex!Alex!
-Lasa-ma, sunt aici.
-Esti bine? vreau doar sa vad daca esti intreg. Sigur nu ti-ai rupt nimic?
Hihihihihihi se aude corul de admiratoare..
Cata minte poti avea sa-ti umilesti copilul in halul asta si sa nu-ti dai seama? Ne minunam mai toti parintii ca sunt copiii atat de violenti si de intoleranti dar nu ne trece prin cap ca noi am putea fi cauza.
Urla furia in mine! Mai mult neputinta de a nu putea face nimic. Sau lasitatea de a nu ma duce sa-l iau de guler pe individ sa-i zic vreo doua. Macar m-as fi racorit!
M-am racorit la propriu, cu Andrei, scuturand cu umbrela toti copacii pe sub care am trecut. Ce-am mai fi tropait prin balti, doar ca pantofii nostri n-ar fi rezistat. Bine, am tropait prin cateva dar sa nu spuneti nimanui, cine stie pe cine enervam!