Stim cu totii de saracia si mizeria in care traiesc nenumarati copii. De multe ori ne intoarcem privirea atunci cand ii intalnim si ne vedem de drum. Alteori incercam sa-i ajutam cumva. Le intindem un colt de paine, o ciocolata, o haina sau incercam sa-i indrumam spre un centru de ajutor. Uneori strangem bani pentru o operatie costisitoare sau incercam sa facem cunoscuta disperarea unora si altora. Uneori reusesti, alteori nu. Cand dai gres sentimentul de neputinta e groaznic. Poate e asemanator cu cel al unui chirurg atunci cand ii moare pacientul, cine stie?
Din pacate ajutorul material nu e suficient. Cei mai multi dintre ei au traume care-i vor afecta toata viata. Iar nevoie de indrumare au si copiii fericiti, din familii normale, cu atat mai mult ceilalti.
E groaznic atunci cand te implici cat poti de tare, cand esti gata sa dai tot ce poti si, intr-un final, trebuie sa te declari neputincios. Invins de sistem, de birocratie, de proceduri, de sefi, etc. Si cel mai rau e atunci cand tu vezi foarte clar solutiile, dar nu ai voie sa ai initiative. Altii stiu mai bine cum trebuie procedat, chiar daca nu au obtinut progrese, tot ca ei trebuie facut. N-ai decat sa te supui si sa mergi mai departe, fara sa deschizi gura. Era normal sa ies din joc, atunci cand am realizat ca sunt legata de maini si de picioare.
Sigur ca voi continua sa lupt, atata timp cat cred in drumul pe care merg. Sper din suflet sa ma pot implica si alaturi de Lili, care este mult mai puternica decat mine, si care tocmai isi infiinteaza fundatie prin care sa ajute si mai mult decat pana acum. Mult succes Lili si abia asteptam sa ne dai de veste!