Bistro Lila

”Inchideti ochii si lasati imaginatia sa zburde.. Suntem picaturi de apaa..indragostite – asta inseamna ca ne evaporam usor si urcam. Pe la1500 de m ne simtim atat de bine.. Continuamsa urcam si ne zgribulim spre 3000 de m. Pana la urma inghetam dar inghetam atat de frumos! Suntem fulgi de zapada. Coboram usor si pe masura ce coboram ne incalzimsi devenim iar picaturi de apa. Cadem pe pamant ca o ploaie calda de vara. Vom ajunge printoate ungherele, in lacuri, rauri, rauri subterane,vom hrani plante si oameni iar jumatate dintre noi se vor indragosti ca si noi.”
Citește continuarea »

Vara asta m-am intors in timp si m-am simtit un personaj din Ciresarii in Tara lui Andrei. Am copilarit alaturi de copii din toata tara. Ne-am jucat, am invatat si mai ales ne-am facut multi prieteni. Am fost acceptati pe loc intr-o echipa care ne-a facut sa ne simtim ca facem parte din ea de cand lumea, fara sa tina cont de diferentele de limba, varsta sau distanta. Minunata ideea in jurul careia e conceputa tabara, de Fun Science impletita cu ecologia si protejarea planetei. Si nu doar ideea e mareata, dar e si bine realizata de un grup de oameni pasionati de ceea ce fac si care pun pe primul plan copiii. Nu m-as fi asteptat la asta, tinand cont ca majoritatea sunt foarte tineri dar am avut ocazia sa ii vad pe fiecare in parte cum reusesc sa se faca intelesi si iubiti de fiecare copil in parte.

Citește continuarea »

Iata ca s-a intors din prima tabara, care s-a nimerit sa fie la ski. Ma bucur ca a mers, ea se bucura si mai mult. Si-a facut prieteni, s-a distrat, a invatat si cate ceva despre skiat ( stie sa se tina pe skiuri, a skiat cat de cat pe partia pentru copii incepatori), cu siguranta data viitoare va skia mai bine. Nu am trimis-o cu gandul de a face ski de performanta ci pentru a se distra cu cei de varsta ei. Ma bucur ca a invatat cate ceva, cu siguranta a mai crescut in tabara 🙂

Despre tabara si organizatori numai de bine. Ne cunoastem demult, chiar daca nu a mai fost in tabara pana acum. Au inchiriat o vila pentru copii, au venit si cu profesorul de sport, mancare ca acasa. Au mers si la patinoar, si la tubing (da, distractie mare la tubing), au dansat, au facut tae bo, au avut o vacanta plina.

E drept ca am vorbit la telefon, in primele zile ceva mai mult, ca ne-a spus de multe  ori ca-i e dor, dar nu sa vina acasa, ci sa o vizitam (si pe Teo il viziteaza parintii), ca si-a ratacit niste manusi (care s-au gasit) dar per total vacanta a fost super si experienta ii va prinde bine cu siguranta. Speram ca Miss sa organizeze multe tabere de acum incolo, pentru ca vom merge si noi cu siguranta.

Romanii sunt foarte inventivi, arata foarte bine ski-trotineta asta :d

Recunosc, sunt o mamica fricoasa. M-am temut foarte tare sa las copiii in tabara, am reusit sa-mi inving teama abia cand Mara se apropie de 8 ani. Ma uitam cu oarece invidie la parinti  azi cand o urcam in tren. Din cei 15 copii din grupul ei mai mult de jumatate sunt gradinari, cativa si de 3 ani. Toata lumea se uita mirata la noi : de ce nu l-ati lasat si pe Andrei? Mai ca-mi parea rau ca nu l-am lasat, dar mi-am revenit repede. Andrei tocmai a facut o criza de plans si mi-am dat seama pe loc ca am procedat bine. Daca-l apuca o criza pe acolo cine sa mai sea dupa el?

Recunosc, genul asta de tabara e printre cele mai prietenoase cu putinta. 15 copii si 7 adulti, bucatarie proprie, adulti cunoscuti si de incredere, cu care Mara se stie de la gradi. Sper sa fiu la fel de incantata si dupa ce se intorc acasa. Sigur, merg la ski, patineaza, dar n-o sa am acum pretentia ca dupa 5 zile sa devina maestra. Pe mine ma intereseaza socializarea, adaptarea, independenta.

Deocamdata n-am vorbit decat de 2 ori la telefon 🙂 : mami, avem paturi suprapuse, dorm la etaj :d (mi-am amintit cum sunam eu din tabara, cu taxa-inversa :)) Si discoteca in fiecare seara 🙂

Vom vedea!

Cand auzi parinti vorbind de copiii lor uneori te umfla rasul. Sigur, ai mei sunt cei mai frumosi, cei mai destepti, cei mai cei. Cand experienta e a ta nu poti sa negi emotiile care te coplesesc uneori. Cum sa nu te cuprinda emotiile cand pustoaica ta, pe care mai ieri o adusesesi de la maternitate implineste 8 ani? E derizoriu sa te intrebi cand a trecut timpul asta dar intrebarea e reala si uneori chiar doare.

Am crescut. Da, am crescut pentru ca simt ca am crescut alaturi de ei. Pana nu demult nu admiteam sa ma gandesc sa o las in tabara, sa aiba telefon sau altele asemenea. Iata ca anul asta mi-am luat inima in dinti sa o las totusi sa cresca in ritmul ei. Eu, care am fost in tabara de la 6 ani si care am fost foarte fericita in toate taberele in care am fost ma panicam cand ma gandeam la ce pericole ar putea-o pandi la tot pasul in tabara. Nu se poate trai cu gandul numai la pericole. Desi cunosteam foarte bine importanta taberei in dezvoltarea copilului nu eram inca pregatita sa accept.

Ma straduiesc din rasputeri sa nu-i sufoc, sa nu fiu prea protectoare, sa ii las sa aiba propriile experiente chiar daca nu-mi e intotdeauna usor. Ma amuz cand intalnesc parinti care-mi vorbesc de ingerasii lor, cei mai cuminti si mai destepti copii, de pe planeta, cand eu stiu destule nazbatii ale lor care sunt in totala contradictie cu imaginea pe care o au parintii lor despre ei. De asemeni ma intristez de fiecare data cand aud mame/tati/bunici apostrofandu-si odrasla: ” blegule, de nimic nu esti in stare”. Si aud asta atat de des.. E atat de greu de inteles ca toate actiunile noastra isi lasa adanc amprenta pe cel caruia nu-i vrem decat binele..

Cunoasteti sablonul acela – simti ca nu traiesti degeaba daca ai adus pe lume un copil, ai sadit un pom, ai construit o casa. Si totusi un copil da sens drumului tau, oricat de greu ti-ar fi sa recunosti asta. Misiunea asta probabil nu se incheie toata viata, si dupa ce copilul tau isi va gasi drumul lui tot iti va parea treaba ta. Stiu, totdeauna ne deranjeaza ca parintii sunt prea bagaciosi, greu de gasit un echilibru. Dar poate, daca ne straduim un pic, reusim 🙂

La voi cum e?