Nimic nu-mi hraneste mai mult pofta de viata decat calatoriile. Fiecare e speciala si ma imbogateste in felul ei. Chiar daca e la munte, si vreau doar sa respir si sa admir copacii, fie ca e la mare si ajung doar sa-mi umplu narile cu mirosul de sare si scoici, sau stau ore in sir (sub umbrela) sa aud valurile, sau fac turul imprejurimilor sa vad cat mai mult, desi nu alerg sa bifez obiective pe lista, doar incerc sa ma bucur de minunatiile aflate in drumul nostru. Unii isi dau banii pe haine, decoratiuni sau bijuterii. Pentru mine e mult mai important sa plecam in vacanta, si nu prea ratam nici o ocazie.
In vacanta invat tot timpul lucruri noi. Imi place sa observ oamenii si obiceiurile lor, oriunde ar fi ei. Imi creste inima cand vad oameni primitori si ospitalieri ( cu putin timp in urma ma intrebam daca grecii sunt asa amabili de felul lor – ii tot studiez de vreo 7 ani- sau pur si simplu in engleza lor e asa de politicoasa 🙂 )
In vacante timpul are cu totul si cu totul alte dimensiuni. Graba in vacante e destul de rara si tine de setea noastra de a face si vedea mai mult, fara sa ne impune nimeni nimic.Vacanta, desi te anunta ca a trecut o perioada de timp, nu provoaca niciodata depresie. N-am auzit de femei care sa constientizeze ca au mai imbatranit cu un an cand s-au gandit la vacanta. Sau poate n-am bagat eu de seama. In vacanta gandul ca au mai trecut ani se leaga doar cu calatoriile pe care le-am facut, cu cat am facut mai multe cu atat mai multe imi doresc. Lumea asta e atat de mare ca nu-ti ajunge o viata de om sa o strabati pe toata!
Nu degeaba in copilarie spuneam ca vreau sa ma fac musafir cand o sa fiu mare, spre amuzamentul tuturor. Probabil dintotdeauna mi-a placut sa calatoresc. In adolescenta insa pierdeam mult din farmecul calatoriei fiind paralizata de frica sa nu ma ratacesc, sa nu pierd trenul. A trebui sa treaca ceva timp pana sa dispara frica asta. Acum nu mai conteaza in ce tara suntem, gasim noi drumul cumva 🙂
E trist uneori, cand ma intorc si povestesc, de ex cat de fantastice sunt meteorele si cat de mult merita vazute si primesc raspunsuri de genul – dar nu prea te-ai bronzat in vacanta asta, nu ti-a priit? Dar pierderea nu e a mea..