Bistro Lila

Citesc o carte foarte interesanta, socanta pe undeva: Omul care isi confunda sotia cu o palarie – Oliver Sacks. Cazuri si situatii care mai de care mai incredibile, care nu sunt totusi imaginatia autorului ci sunt preluate din istoricul medical. Foarte multe teme de gandire mi-a dat cartea asta, dar acum vreau sa va povestesc despre cate energie si putere am capatat dupa ce am citit cazul  femeii care isi pieduse perceptia asupra propiului corp – nu-si mai putea controla corpul decat cu mare efort si concentrare, daca inchidea ochii cadea din picioare. Incredibil cum o femeie, intr-un asemenea caz, reuseste sa reinvete totul pas cu pas astfel incat sa-si reia toate activitatile dinainte, si jobul, si cresterea copiilor, ajungand sa traiasca o viata normala. Cum sa crezi ca ai o viata grea si sa fii nemultumit cand esti sanatos, ai o multime de lucruri de facut si de cele mai multe ori de descurci bine, in timp ce pentru alte persoane e o lupta pe viata si pe moarte sa se urce in autobuz,  sa manance si sa asculte radioul in acelasi timp, sa vorbeasca si sa mearga in acelasi timp sau cate si mai cate?

Aveam atatea lucruri minunate in viata noastra carora nu le acordam atentie mai deloc si ne concentram pe cele mai putin bune, fiind tot timpul nemultumiti, agitati, gata de infarct pentru ca masina din fata se misca mai incet sau cineva ne-a jignit si uitam cu desavarsire de viata noastra, de fapt. La sfarsitul zilei nici nu mai avem puterea sa zambim, ne-am consumat nervos inutil ziua intreaga, zi dupa zi, si traim cu speranta ca ne relaxam in weekend, in vacanta sau peste ani cand ne vom permite. Si ne trezim la un momant dat ca pierdem multe din lucrurile care contau cu adevarat, fie ca erau persoane dragi, fie ca e vorba de sanatatea nosatra, in timp ce noi eram ocupati cu ceva banal, fara importanta, si asa ne-am consumat inutil ani din viata.

Cine nu si-ar dori sa poate spune la sfarsit ca mama Oanei Pellea : “gagico, a fost foarte misto!” ?

Putem sa avem o viata frumoasa, nu credeti?