Ieri am copt muffins cu portocale, tot asa, in cadrul operatiunii ‘‘cuptorul” 🙂 . De ceva vreme tot incerc retete de muffins , niste prajiturele delicioase, care se pregatesc rapid si se termina din farfurie si mai rapid.
Acestea cu portocale sunt foarte bune cu un ceai aromat la caldura, se potrivesc foarte bine cu vremea de afara.
M-am inspirat de la Laura, unde gasesc intotdeuna inspiratie si niste fotografii care-mi raman in minte multa vreme 🙂
Procedeul e foarte simplu, mai mult dureaza sa facem sucul de portocale. Nu am folosit amidon, pentru ca n-am avut, dar am fost foarte multumita de rezultat.
Formele mele de muffins sunt mult mai mici decat ale Laurei, eu am obtinut 20 de bucati, nu 10. Am si forme de silicon, mai mari, dar imi dau de fiecare data emotii cand scot briosele din forma, sa nu se rupa.
Se amesteca ingredientele lichide cu cele solide si se toarna in forme, cu grija sa nu umplem formele decat trei sferturi, apoi se coc in cuptorul preincalzit.
Am folosit ciocolata doar la cateva si am pus destul de putina, mai mult pentru culoare. Cele care s-au crapat au fost coapte in forme de silicon.
In concluzie muffins sunt un desert foarte bun, se prepara rapid asa ca sunt o solutie la indemana oricand avem nevoie de ceva dulce cat ai bate din palme. Doar amesteci ingredientele si pregatesti formele si gata 🙂
Sa aveti pofta!