Am vazut aseara un film cu violenta domestica si a fost suficient sa-mi amintesc.In copilarie cunosteam atatea cazuri si niciodata n-am reusit sa inteleg de ce. De ce nu pleci, de ce nu pui capat unui calvar, care de cele mai multe ori nu te afecteaza numai pe tine, in special atunci cand exista si copii? Probabil o sa ma intreb toata viata dar cert e ca exista si nu numai in medii sarace, la persoane fara educatie, cum am fi tentati sa credem la prima vedere. Nu zice nimeni ca e usor sa pleci dar e singurul lucru care trebuie facut. Nimic nu e mai rau decat sa ramai.
In cazurile pe care le cunosteam, in copilarie, sfaturile familiei si prietenilor erau cele mai rele. Se va schimba, ii va veni mintea la cap, n-ai unde sa te duci, la copil nu te gandesti, vorbesc eu cu el, si multe altele pe acelasi ton. Nici un rezultat niciodata, ci doar un soi de “lungeste-mi Doamne boala”! Atatia oameni care sunt convinsi ca ajuta si care mai bine si-ar vedea de viata lor. Am auzit de atatea ori: a fost doar o palma, nici nu te-a lovit prea tare! Nu conteaza cat de tare a fost, fugi cat te tin picioarele! Nu exista o singura palma, intotdeauna vor fi si altele si mult mai rele! Cu cat astepti mai mult cu atat e mai greu! Tot ce poti sa faci e sa pleci! E o prostie fara margini sa crezi ca se va schimba si mai ales ca tu il vei schimba! (Ma refer la el pentru ca chiar cazurile pe care le cunosc se refera la femei maltratate, nu la barbati, desi nu neg ca exista si astfel de cazuri)
Trebuie sa fie groaznic de greu sa pleci dar nu-mi pot inchipui cum e sa ramai.Sigur ca vor fi si probleme de bani, de casa, de relatii cu prieteni, poate cu jobul, dar, chiar daca e greu de crezut, la un moment dat se vor rezolva. Trebuie sa infrunti realitatea, asa cum e ea si sa refuzi sa mai visezi cu ochii deschisi! Vei reusi dar numai de tine depinde! E bine daca gasesti sprijin dar nici daca nu gasesti nu trebuie sa renunti! Nu trebuie sa blamezi pe nimeni, nu trebuie sa te resemnezi ci doar sa te lupti sa pleci, sa gasesti solutii pentru a face asta!

Voi cunoasteti astfel de cazuri?

taguri, , , ,

Leave a Reply









Please note: Comment moderation is enabled and may delay your comment. There is no need to resubmit your comment.