Uneori viata te loveste. Usor pe umar sau poate iti da chiar un sut in fund. Azi ma amuza dar stiu mai bine ca oricand ca orice sut in fund nu e decat un pas inainte. In ianuarie ma credeam la pamant. Dar nu era decat finalul fatidicului 33 😀 In februarie am ajuns sa fac lucruri la care nu mai visam demult, le trecusem la rataciri , in domeniul profesiei, si incercam sa merg mai departe. E chiar mai mult decat sa-mi practic meseria, ii pot ajuta pe cei mai putin norocosi. Multa vreme am vrut sa ajut si nu stiam cum. Iata ca am ocazia.
Am prins aripi si sper sa nu mi le pierd. Imi place mult noua mea stare. Desi am mai putin timp sunt mult mai organizata, vad orasul 🙂 , invat lectii de viata la tot pasul si ma bucur mult de fiecare clipa. Deh, asta e alta meteahna care ma apuca in prag de ziua mea, constientizez mai mult trecerea timpului. Dar poate ca nici asta nu e un lucru rau.
Foarte multe subiecte grele zilel astea. E crunt afara prin apa pana la genunchi, asa ca macar cat stau in casa incerc sa ma gandesc la altceva, oricum nu am cum sa usuc strazile. Reducerea pensiilor si a salariilor, subiect crunt care afecteaza pana la urma pe toata lumea. Chiar crede cineva ca va creste speranta de viata la 85 de ani? Ce pot face eu sa schimb asta? … Eventual o pensie privata. Nu ca ar putea cineva sa o garanteze si pe asta, din punctul meu de vedere.
Plantele etnobotanice, subiect cutremurator pentru mine, inca de pe vremea in care am auzit de copii care isi cumpara de la colt cu banii de sandvis. Dar, in afara de umblat la educatie, ce pot eu sa fac? Schimb eu legislatia? Schimb eu taxele care ma sufoca mai mult pe zi ce trece, ca firma? Ma poate linisti discursul relaxat al ministrului finantelor de azi care parca tocmai a tras niste plante etnobotanice de linistit ce era?
Asa ca, zic, sa ne concentram pe ce putem face, si s-ar putea sa fim uimiti ca avem multe pe care sa ne concentram.
Sa aveti o viata frumoasa!