Un copil în vârstă de 16 ani, din Fălticeni, Iliuţă Todirică, are nevoie, urgent, de 10 mii de euro pentru a supravieţui. Boala de care suferă adolescentul a fost descoperită abia în februarie anul trecut, în urma unui control de rutină.
Băiatul era din ce în ce mai palid şi părea obosit. Medicii i-au pus diagnosticul: cancer limfatic Non Hodgkin, stadiul IV de malignitate.
Adolescentul a trebuit să înceapă de urgenţă tratamentul chimioterapeutic. De atunci, copilul este mai mult internat, urmează chinuitorul tratament chimic şi singura lui şansă de vindecare o constituie operaţia de transplant cu Celule STEM, care poate fi făcută la Timişoara. Pentru această operaţie are nevoie de cel puţin 10 mii de euro.
„Această operaţie trebuie efectuată în două – trei săptămâni, deoarece situaţia copilului se înrăutăţeşte. În cazul în care consideraţi că puteţi veni în sprijinul acestui copil sau cunoaşteţi persoane care doresc să facă posibilă operaţia care i-ar salva viaţa, vă rugăm să colectaţi banii şi apoi să-i înmânaţi personal mamei copilului, Lucreţia, care poate fi contactată la telefon 0746 431875 sau puteţi depune banii la secretariatul Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Suceava – responsabil Magda Moroşan, Biroul de Relaţii cu Publicul”, ne-a spus şef serviciu, Florin Tărnăuceanu.
Pentru mai multe informaţii puteţi ţine legătura cu Nicoleta Daneliuc, expert Serviciul Rezidenţial, tel. 520172, sau 0744472090.
Sursa: www.monitorulsv.ro