Dimineata, 2 martie. Ploua cu galeata. Bucuroase ca trebuie sa incepem dis de dimineata ne bulucim intr-un autobuz nu prea aglomerat. Copiii, ca de obicei, vor sa se aseze. Nu conteaza cat de mult sau putin mergem, ei vor sa stea jos. Parea ca e loc dar, daca te uiti mai bine, jumatate din locuri sunt ocupate cu umbrele sau pachete. Unele doamne considera ca trebuie sa ocupe cate 2 locuri, doar e luna femeii. Nicio bucurie cand se elibereaza cate unul, mai toate au fost botezate, doar ploua afara.
Cum ajungem soarele ne face cu ochiul. Uf, parca mai seamana a primavara 🙂
La intoarcere toata lumea se grabeste fantastic. Abia reusesc sa urc in deja celebrul autobuz, dupa ce ma turtesc usile de doua ori. In oras e deja ambuteiaj . Calatori grabiti se roaga de sofer sa le deschida ca ajung mai repede pe jos. Evident, nici vorba de asa ceva. “De ce n-ai coborat in statie?” Si o raza de soare vine de unde nici prin cap nu-mi trecea. O bunicuta cu o sapca rosie pe cap se lupta din greu pe telefon. Era un sunet asa cunoscut.. Cand colo, ce sa vezi? Isi facea exercitiile la duolingo 🙂 Asta mi-a facut ziua mi-nu-na-ta! Iu-hu-huuuuuuuuuu!
Sa avem o primavara fantastica!