Mi se intampla ades ca oamenii se sa simta cel putin fastaciti de un simplu “multumesc” sau ciocanit la usa. La job, de exemplu, cand sa intru in camaruta portarului, mi se pare firesc sa bat la usa. Reflex, obisnuinta sau chiar exagerare, ar zice unii. Dupa ce-mi deschide omul poarta, din aceleasi motive, spun “multumesc”. Nu va puteti inchipui (sau puteti), ce tinta ironiilor am devenit din cauza aceasta.”Dar poftiti, d-na, poftiti la noi. Nu mai bateti in usa ca va rupeti degetele in usa aia. De ce nu intrati fara sa bateti, ce credeti ca facem noi aici?” si cate si mai cate intr-o hahaiala cu subanteles..” Din obisnuinta, cred” raspund eu cu jumatate de glas. ” Da, foarte frumos, zice, dar vedeti dvs, la noi nu se bate la usa, suntem de-ai nostri”.
Chiar atat de enervant e ca cineva tot bate la usa inainte sa intre? As fi inteles sa deranjeze daca era invers dar se pare ca..