0002

Pentru că trebuia să-mi stea puțin în gat pauza de fromage avec rosé, de care nici n-am mai apucat să mai povestesc, am primit un mărțișor mai special anul aceasta, greu de uitat și mai ales foarte greu de îndurat: o urticarie înfioratoare imbogațită cu umflarea feței si a mâinilor. Distracție pe cinste! (Doctorița, la întrebarea mea despre cum aș putea să fiu contagioasă cumva, pe vremea când nu aveam nici un diagnostic, îmi spune relaxată:  “N-aveți nici o grijă! Vă veți distra singură cu asta!” ) Practic aș fi câștigat cu brio rolul lui Frankenstein, ce interpretare memorabilă mi-ar fi ieșit! Și dă-i cu spaima, dă-i cu nervi, până la urmă am ajuns unde trebuie si am luat frâiele in mâini și iată-mă-s vitează încă după așa o luptă. Și, pânâ la urmă, noroc cu spaima că altfel greu de crezut că m-ar fi convins cineva  vreodată să trec la un regim atat de imposibil : pâine fară sare, brânza de vaci (da, de veci), carne de vită fiartă și ceai de mușețel. Fără pic de sare, dacă se poate (are si apa destula sare). Și, bineințeles, fără pic de condimente sau orice altceva care nu a fost enumerat mai sus!  (A, aveam voie și orez dar doar  fiert și atât chiar nu pot sa inghit.) Hai o zi, două, dar iată că după o saptămână tot mai am de luptat..
Read the rest of this entry »

Sa fie oare cel mai greu lucru de pe pamant? Cum ce anume? Sa fii parinte. Atatea decizii pe care le iei pentru copilul tau, nu pentru tine,  de cele mai multe ori ferm convins ca sunt cele mai corecte, te duc uneori pe niste carari intortocheate care te fac sa pui totul la indoiala. Oare era mai bine daca procedam altfel? Nu vom stii niciodata, nu mai avem cum sa ne intoarcem din drum.

Nu exista cuvinte care sa exprime bucuria pe care o simti cand constientizezi ca ai un copil frumos, sanatos si destept. Daca el vrea sa invete literele la 4 ani nu vad de ce ai vrea sa te opui. Il incurajezi cum poti, incercand sa nu pui presiune pe el. Il duci la scoala si te minunezi in ce generatie de genii ai nimerit. Pana la sfarsit de clasa a doua toata clasa are FB pe linie. Intotdeauna ti-ai spus ca n-o sa-ti trimit copilul la concursuri, ca sunt prea multe, ca e o industrie, ca il lasi sa-si traiasca copilaria. Dar FB in toata clasa nu poate sa nu te puna pe ganduri. Cum se face ca din copiii astia de FB pe linie se ajunge in clasa a 8 a sa nu ia nimeni peste 5 la testele nationale? Chiar sunt ei speciali? Si uite asa incepi sa-l lasi la concursuri. Lui ii place, incepe sa vina cu premii, chiar nationale, si incepi dintr-o data se te simti mai bine, mai linistit. Concursurile il tin in priza, se pregateste pentru ele si nu mai e nevoie sa se pregateasca in plus pentru scoala, merge chiar la un cerc de performanta, din proprie initiativa, nu presat de tine, crezi ca esti pe drumul cel bun.
Read the rest of this entry »

Disctutia despre cat de utila e Ora pamantului nu e deloc noua, in fiecare an o readucem in atentie . Nu pot sa fiu de acord cu cei care o considera inutila si nu pentru ca energia electrica nefolosita in acea ora ar salva planeta. Chiar nu cred ca asta e rostul actiunii, planeta nu se va salva pentru ca noi, chiar daca am participa toti pamantenii, stingem lumina o ora pe an. Eu cred ca scopul miscarii acesteia este constientizarea problemei, care poate fi un punct de plecare – noi, atatea milioane/miliarde de oameni vrem sa avertizam ca ne pasa si ca ne ingrijoreaza  si chiar suntem dispusi sa facem ceva, chiar daca inca nu stim prea bine ce putem face. Daca miliarde de oameni sunt interesati de o problema va creste si numarul celor care cauta solutii. Daca ne resemnam si consideram ca e zadarnic nu facem decat sa perpetuam fatalismul traditional – ce rost are sa nu arunc gunoaie pe jos daca tot e murdar de ce mai plantam copaci daca la noi se taie padurile intr-o veselie, de ce sa mai inchid apa daca pe strada tevile se sparg si ne inunda si cate si mai cate.

Nu e solutia dar e un imbold, cu mult mai mult decat nimic. Nu ma imbat cu apa rece de genul suntem o forta dar nici sa ne impacam cu ideea ca nu putem face nimic nu sunt de acord.

Am tot auzit dispute pe tema – diferentele dintre mamele de baieti si mamele de fete si de cele mai multe ori mi-e greu sa inteleg, eu fiind mama si de baiat si de fetita.” Il cresc asa incat sa nu dea peste una care sa-l tina sub papuc” este una din replicile care imi da fiori pe sira spinarii. Probabil e ceva in neregula cu mine pentru ca foarte rar ma gandesc la viitorii parteneri ai copiilor mei. Ma preocupa foarte tare sa se dezvolte armonios, sa gandeasca si sa fie in stare sa ia propriile decizii, printre care si sa-si aleaga partenerii dar nu vreau sa-i indrept intr-o anume directie. Poate mi se trage si de la modul in care am fost eu educata, dar am cernut totul prin prisma proprie si nimic nu ma revolta mai tare decat sa-mi sugereze cineva cum si cu cine ar trebui sa fiu. Sunt convinsa ca, daca ii bagi asta copilului in cap de la cele mai mici varste, probabil nu va fi asa revoltat/revoltata ca mine dar nu mi se pare deloc corect sa-l manipulezi la maniera asta.

La fel cum nu inteleg nici mame  care spun fetelor lor – “imbraca-te asa ca sa te placa baietelul X, du-te si pupa-l, te place” – sau cate si mai cate in directia asta. Nu inteleg de ce incurajezi o fetita de la 3 – 5 ani sa fie placuta de baieti, ma depaseste total aceasta idee. Le furam copilaria copiilor nostri asa de usor si apoi ne plangem ca se dezvolta prea devreme, incep viata sexuala prea devreme, etc. Relatiile intre baieti si fete se schimba natural, cu varsta, si toate interventiile noastre de a forta nu-si au rostul. Sigur ca fiecare fetita viseaza la printul ei, dar daca inistam atata pe ideea aceasta asta e tot ce ne dorim pentru ele – sa se marite bine? Sa fie nevestele perfecte?

Ce bine ar fi sa nu le transferam copiilor obsesiile noatre, sa le dam voie sa descopere si ei lumea si sa mearga pe drumul lor..

tags, , ,

Citesc o carte foarte interesanta, socanta pe undeva: Omul care isi confunda sotia cu o palarie – Oliver Sacks. Cazuri si situatii care mai de care mai incredibile, care nu sunt totusi imaginatia autorului ci sunt preluate din istoricul medical. Foarte multe teme de gandire mi-a dat cartea asta, dar acum vreau sa va povestesc despre cate energie si putere am capatat dupa ce am citit cazul  femeii care isi pieduse perceptia asupra propiului corp – nu-si mai putea controla corpul decat cu mare efort si concentrare, daca inchidea ochii cadea din picioare. Incredibil cum o femeie, intr-un asemenea caz, reuseste sa reinvete totul pas cu pas astfel incat sa-si reia toate activitatile dinainte, si jobul, si cresterea copiilor, ajungand sa traiasca o viata normala. Cum sa crezi ca ai o viata grea si sa fii nemultumit cand esti sanatos, ai o multime de lucruri de facut si de cele mai multe ori de descurci bine, in timp ce pentru alte persoane e o lupta pe viata si pe moarte sa se urce in autobuz,  sa manance si sa asculte radioul in acelasi timp, sa vorbeasca si sa mearga in acelasi timp sau cate si mai cate?
Read the rest of this entry »

Zilele trecute, cand televizorul turuia intr-una fara sa-l bage nimeni in seama, imi trece pe la urechi un subiect. O eleva e ramas repetenta pentru ca nu a fost la nici o ora de educatie fizica din anul respectiv. Asa, si care e stirea? Nu e ceva normal in situatia data? Nu, nene, un grup de atotstiutori se revolta instant: ”e un abuz al profesorului de sport, cum asa, sa ramai repetent pentru educatie fizica. Trebuia studiata si situatia la celelalte materii, bla bla.” Ba mai mult, vine chiar televiziunea sa o intervieveze pe defavorizata, care ne spune ca nu putea sa vina la scoala pentru ca era indragostita. Hai sa le facem statui copiilor astia, sa fie un exemplu si pentru altii.  Hai sa desfiintam profesorii pe toate caile, sa nu mai aiba dreptul la nici o decizie. Daca e profesor de sport sa stea in banca lui, nu? Ce daca exista un regulament, il interpretam dupa cum ne avantajeaza. Si ne mai miram de situatia din educatie, dar noi nu facem decat sa aruncam cu noroi cat de tare putem.

Vad atat de des parinti care spun copiilor lor – foarte mult va cere invatatoarea, ce va da exercitii asa grele?, noi nu faceam asa ceva la varsta ta la scoala  si multe altele pe acelasi ton – si se plang tot timpul ca odraslele lor nu vor sa face teme si foarte greu ii conving sa lucreze cat de cat. E atat de complicat sa intelegi ca denigrarea profesorului in fata copilului e drumul clar care necolaborare?
Read the rest of this entry »

Ma amuz adesea citind despre relatii. Asa a fost si articolul asta. Inteleg ca pentru multa lume lucrurile sunt simple: te-ai uitat inseamna ca iti place si-l iei acasa. Hai sa fim seriosi. O ocheada, un flirt, sunt la indemana, mai ales la 20 de ani. In cele mai multe cazuri vraja se rupe cand deschide gura 🙂 E firesc, e cat se poate de normal. Cand nu stii mai nimic despre persoana din fata ta, ce sanse sunt sa existe oarecare compatibilitate doar pentru ca-ti place cum arata? Chiar nu vi s-a intamplat sa-ti vina sa fugi mancand pamantul cand a deschis gura? 😀 Sigur ca e greu de acceptat un refuz dar unele persoane reactioneaza foarte urat cand sunt refuzate.
In materie de oameni orice e posibil. Cu alte cuvinte, e posibil sa existe si varianta din articolul initial, ca ea l-a refuzat pentru ca e muncitor, dar sansele sunt minime si detaliile oferite nu arata nimic in aceasta directie, e doar o presupunere.
Si da, foarte multi se bazeaza pe mituri si in relatii. Mituri de genul: femeilor le place sa fie fluierate pe strada (uff, cat urasc asta, mi se face parul maciuca si nu ma pot uita in directia respectiva, in nici un caz nu ma flateaza cineva asa), femeile cad pe spate daca primesc bijuterii sau alte lucruri, in general cat mai scumpe (sigur ca functioneaza doar la unele si pe urma va plangeti ca va apreciaza doar pentru banii vostri), femeile trebuie sa fie gospodine si cate si mai cate. Chiar, voi ce mituri conoasteti? Le sustineti sau nu? 🙂

Am vazut aseara un film cu violenta domestica si a fost suficient sa-mi amintesc.In copilarie cunosteam atatea cazuri si niciodata n-am reusit sa inteleg de ce. De ce nu pleci, de ce nu pui capat unui calvar, care de cele mai multe ori nu te afecteaza numai pe tine, in special atunci cand exista si copii? Probabil o sa ma intreb toata viata dar cert e ca exista si nu numai in medii sarace, la persoane fara educatie, cum am fi tentati sa credem la prima vedere. Nu zice nimeni ca e usor sa pleci dar e singurul lucru care trebuie facut. Nimic nu e mai rau decat sa ramai.
Read the rest of this entry »

Nu-mi amintesc sa fi avut manuale noi la scoala. Pur si simplu nu se re-editau. Aveam manuale, in general in stare buna, si era ok. Culegeri mai aveam noi, in special in liceu. N-o sa uit Gheba, care era mostenita de la veri, si au lucrat generatii de copii dupa ea. Petrica a fost cred prima culegere pe care mi-am cumparat-o eu, si tare suparata am fost cand d-na profesoara, la sfarsitul clasei, mi-a propus sa o vand. Am imprumutat-o cu placere, dar cu speranta sa o primesc inapoi 🙂

Iata ca de anul trecut tot mestec o fraza auzita la scoala: nu vrem manuale de la scoala, ca sunt pline de microbi ?! M-am tot gandit si razgandit, tot nu pricep. Am inca in biblioteca si carti cumparate din anticariat si mi-ar fi foarte mila de mine sa ajung sa nu le mai citesc din cauza microbilor. Intr-adevar, a trecuit sa ne cumparam manualele, chiar daca primisem de la scoala,  pentru ca unele exercitii se rezolva pe carte, si nu de asta e vorba, ci pur si simplu de ideea ca nu putem folosi manualele, cartile din biblioteca scolii, etc, din cauza microbilor.

Oare nu cumva exageram? Oare nu ne cautam de fapt motive sa lucram mai putin cu cartile? O sa ajungem sa ne inchidem in globurile noastre de sticla, sterile, de frica microbilor?

La noi in sector se recicleaza din greu.

reciclam

reciclam

De cate ori gasesc asa la cosurile de reciclat nu pot sa nu ma intreb daca are vreun rost sortarea gunoaielor si fuga noastra prin oras dupa o pubela pentru reciclat.
Voi cum reciclati? Si unde?

tags, ,