Am tot auzit dispute pe tema – diferentele dintre mamele de baieti si mamele de fete si de cele mai multe ori mi-e greu sa inteleg, eu fiind mama si de baiat si de fetita.” Il cresc asa incat sa nu dea peste una care sa-l tina sub papuc” este una din replicile care imi da fiori pe sira spinarii. Probabil e ceva in neregula cu mine pentru ca foarte rar ma gandesc la viitorii parteneri ai copiilor mei. Ma preocupa foarte tare sa se dezvolte armonios, sa gandeasca si sa fie in stare sa ia propriile decizii, printre care si sa-si aleaga partenerii dar nu vreau sa-i indrept intr-o anume directie. Poate mi se trage si de la modul in care am fost eu educata, dar am cernut totul prin prisma proprie si nimic nu ma revolta mai tare decat sa-mi sugereze cineva cum si cu cine ar trebui sa fiu. Sunt convinsa ca, daca ii bagi asta copilului in cap de la cele mai mici varste, probabil nu va fi asa revoltat/revoltata ca mine dar nu mi se pare deloc corect sa-l manipulezi la maniera asta.

La fel cum nu inteleg nici mame  care spun fetelor lor – “imbraca-te asa ca sa te placa baietelul X, du-te si pupa-l, te place” – sau cate si mai cate in directia asta. Nu inteleg de ce incurajezi o fetita de la 3 – 5 ani sa fie placuta de baieti, ma depaseste total aceasta idee. Le furam copilaria copiilor nostri asa de usor si apoi ne plangem ca se dezvolta prea devreme, incep viata sexuala prea devreme, etc. Relatiile intre baieti si fete se schimba natural, cu varsta, si toate interventiile noastre de a forta nu-si au rostul. Sigur ca fiecare fetita viseaza la printul ei, dar daca inistam atata pe ideea aceasta asta e tot ce ne dorim pentru ele – sa se marite bine? Sa fie nevestele perfecte?

Ce bine ar fi sa nu le transferam copiilor obsesiile noatre, sa le dam voie sa descopere si ei lumea si sa mearga pe drumul lor..

tags, , ,

Meli e o fetita de clasa a 3 a. E isteata, jucausa, ca orice copil de varsta ei. Nu si-a vazut mama de 2 ani, desi aceasta locuieste la o statie de tramvai distanta. Mama ei, la 30 de ani are deja 9 copii. Doar 2 dintre ei cresc cu ea, de restul nici nu-si mai aminteste prea bine, imprastiati prin tara pe la centre de protectia copilului.

La un an dupa ce nu a mai dat nici un semn de viata, cei de la centrul in care creste Meli i-au spus ca mama ei e la munca, in Spania, Italia, nu mai stiu exact. Atunci ea  a parut ca s-a mai impacat cu ideea, mai putine crize de furie, parea cat de cat fericita. Dar, intr-o zi, se intalneste pe strada cu o fosta vecina, care a recunoscut-o si i-a spus : ”vai, acum 2 minute a trecut si mama ta, nu v-ati intalnit?” Urmarea? Crize de furie, plansete, urlete, se inchide la ea in camera, nu mai are incredere in nimeni, vrea la mama..Tot echilibrul fragil de pana acum s-a naruit..

Cei de la centru i-au facut nenumarate vizite ”mamei” si au rugat-o, au insistat sa vina sa o vada din cand in cand. Ea promite ca v-a veni si-si cere scuze ca nu are ce cadouri sa-i aduca. Degeaba ii explica toata lumea ca fetita vrea sa-si vada mama, nu are nevoie de cadouri, inutile toate discutiile.

Inteleg ca se va modifica legislatia si va putea fi decazuta din drepturi..

Nu poti sa nu te ingrozesti cand te intalnesti cu asa ceva si cand afli ca aceasta femeie e iar insarcinata si isi doreste sa mai faca macar 2 copii..E nebunie sau doar nepasare si inconstienta?