Imi tot suna-n cap stirea: o mama a primit 165.000 euro ca sa-si retraga plangerea impotriva celui ce i-a omorat bebelusul pe trecerea de pietoni. Nici nu vreau sa inteleg logica, ma gandesc doar daca difera lucrul asta de ce fac ce-i care isi vand copiii.
Chiar exista o suma pentru orice? Spuneti-mi ca nu.
Mi se intampla ades ca oamenii se sa simta cel putin fastaciti de un simplu “multumesc” sau ciocanit la usa. La job, de exemplu, cand sa intru in camaruta portarului, mi se pare firesc sa bat la usa. Reflex, obisnuinta sau chiar exagerare, ar zice unii. Dupa ce-mi deschide omul poarta, din aceleasi motive, spun “multumesc”. Nu va puteti inchipui (sau puteti), ce tinta ironiilor am devenit din cauza aceasta.”Dar poftiti, d-na, poftiti la noi. Nu mai bateti in usa ca va rupeti degetele in usa aia. De ce nu intrati fara sa bateti, ce credeti ca facem noi aici?” si cate si mai cate intr-o hahaiala cu subanteles..” Din obisnuinta, cred” raspund eu cu jumatate de glas. ” Da, foarte frumos, zice, dar vedeti dvs, la noi nu se bate la usa, suntem de-ai nostri”.
Chiar atat de enervant e ca cineva tot bate la usa inainte sa intre? As fi inteles sa deranjeze daca era invers dar se pare ca..
Din cand in cand mi se mai schimba vecinii de palier. Imi dau seama dupa obiceiurile lor de a-si duce ..gunoiul. Da, suna ca naiba dar brusc descoperi la ghena omeni care nu se pot injosi atat cat sa-si puna punga de gunoi in ghena. Si atunci il insira pe langa, e drept in pungi ,care mai de care mai imense. Care o fi mentalitatea pentru care cumpara oamenii saci din aia imensi de gunoi cand ghena e la 3 metri de usa lor? Noroc ca nu e chiar asa de cald sa ma doboare mirosul din casa.. Inca.
Tot mai des mi se intampla sa nu inteleg nimic din ce vad. Zi de zi vad oameni verzi ca bradul cum se arunca cu capul inainte prin noianul de masini din trafic, in fata tramvaiului, si de fiecare data le tin pumnii sa scape si de data asta. Pana cand vor scapa? Macar la turniruri cand se aruncau cavalerii in lupte sperau la onoruri, sperau sa impresioneze vreo domnita. Pe cine vor sa impresioneze oamenii astia de sfideaza moartea zi de zi? Ce rost are goana asta nebuna? Cat de putin lipseste ca asta sa fie ultimul drum, printre rotile masinilor si cat de greu e sa anticipezi asta?
N-am inteles niciodata ce satisfactie iti poate oferi lauda, epatarea, expunerea “averilor” tale in fata celorlalti, mai ales cand cei carora te lauzi sunt saraci si plini de nevoi. Odata credeam ca doar cativa snobi fac asta si ca restul lumii ii condamna, macar in tacere.
Din pacate descopar tot mai des acum si pe net bloguri care fac audienta pentru ca posesoarele isi etaleaza ultimele achizitii. Articole intregi despre cat de greu e sa te hotarasti dimineata ce pereche de cizme sa incalti din multidudinea de oferte din dulapul tau si multe altele asemenea. In timpul asta copii sufera de foame si frig, boli, oameni raman fara case, slujbe si echilibru in viata. Dar tu ai probleme mai grave, nu te poti decide ce sa imbraci/incalti.
Noroc ar fi cu inititiativele gen zanarim, de ex, sau, de ce nu, centre de ajutor pentru copii, cum e cea in care ma implic si eu de putina vreme. Slava Domnului ca exista inca oameni care se implica in ajutorarea altora, fara a urmari beneficii ascunse. Astfel de initiative te fac sa speri ca totul e posibil, ca raul poate fi invins si ca e in puterea ta in foarte mare masura.
Ar fi bine sa inchei ca la Itsybisy – ia gandeste-te, ce fapte bune ai facut azi?
Oricat de traditionale sunt martisoarele am reusit noi sa transformam simbolul in kitch sau strategie de vanzari a la Valentine’s Day. E frumos simbolul, e vestitorul primaverii, chiar o amuleta purtatoare de noroc, dupa unii, dar de ce atat de multe martisoare? Cand eram profesoara la clasa a 5 a, copiii mei erau suparati ca nu port martisoarele de la ei. Si ii inteleg, ei n-aveau nici o vina si mi le-au dat cu mare drag, dar erau 30 in clasa. Plus ca mai aveam inca 3 clase. Ce trebuia sa fac, sa ma decorez?
Inteleg si disperarea barbatilor care, avand destule colege, trebuie sa se prefaca fericiti ca daruiesc tuturor (Doamne fereste sa uiti pe cineva) si colegele sa se prefaca emotionate ca primesc(o sa caut linkul unde am citit si revin). Stiu ca e un gest frumos dar nu e cam mult si cam fals?
Eu personal m-as bucura ca, macar in luna martie, sa nu mi se mai intample sa ma fluiere pe strada o gasca de infierbantati sau sa ma clacsoneze la semafor, sa nu ma mai inghesui si calc pe botine cu barbati dornici sa ajunga ei primii, sa nu mai aud discutii gen femeile care au fost agesate erau de vina pentru ca’s provocatoare, sa nu mai vad in tramvai (pentru ca merg mai des cu tramvaiul acum) tinerei care imping batrane care le-ar putea fi bunici ca sa le ia scaunul, soferi de tramvai care iti inchid usa in nas chiar cand ajungi in statie, sa nu mai aud – nu te putem angaja pentru ca am dori un barbat pe acest post si multe altele de genul asta.
Apreciez intotdeauna gesturile frumoase, dar, in general, sunt mult mai importante cele care nu pot fi cumparate.
Voi cate martisoare purtati? Cate daruiti/ati daruit?
Nu ma deranjeaza vedetele care fac reclama la sampon, sapun, parfum sau ceva de genul asta. Esti vedeta, te folosesti de imaginea ta si castigi din cauza asta. Cum e insa cand esti super vedeta si ne povestesti cat de sanatoasa e margarina pentru dezvoltarea copiiilor? Oricum ai privi situatia, margarina e un subiect controversat printre nutritionisti. Cum poti sa ai inima impacata ca indemni oamenii sa dea copiilor un produs controversat? Poti sa ai garantii ca supermargarina e atata de benefica pentru copii? Chiar nu conteaza nimic decat banii pe lumea asta? Inteleg sa nu te uiti ce produs promovezi cand castigi din asta cat sa supravietuiesti, cand esti o vedeta internationala, destul de bogata, ce scuza poti avea? Vine vreo vreme cand te uiti in oglinda si te gandesti care e sensul vietii tale?
Tot romanul e obisnuit sa se uite la televizor de revelion.Asta e concluzia din ianuarie 2010 despre revelion. Toata lumea se plange de programul de revelion de anul acesta.
Pe vremea raposatului revelionul era singurul moment in care puteai si aveai ce sa vezi la televizor.Imi aduc aminte cu drag de revelioane cu Toma Caragiu, Anda Calugareanu, Stela Popescu, Arsinel, Amza Pelea. Cine ar putea sa le egaleze?
Citește continuarea »
Citeam deunazi pe un site de femei sfaturi despre cum sa fii mai buna in ochii tuturor in 2010. Nu ca ar fi ceva inovator, toate revistele si site-urile pentru femei abunda in asa ceva. La tot pasul gasesti idei de genul – da-o naibii de criza, cumpara cat mai mult daca vrei sa “fii mai buna” in ochii tuturor. Da-le cu tifla tuturor amaratilor care, cel putin in cest an, vor fi din ce in ce mai multi. Te deprima cand vezi oameni ingrijorati de ziua de maine? Ia-ti un parfum nou, iti ajuta starea de spirit. Vezi oameni ramasi pe drumuri sau care cu greu isi mai pot intretine copiii? Fa-ti un abonament higt-class la spa. Poate exagerez putin dar cu greu imi pot depasi greata care ma cuprinde cand citesc astfel de sfaturi.
Citește continuarea »
Evident, un numar mare de persoane vor spune: ” exista, atata vreme cat persoana inselata nu stie nimic”. Stiu, auzi la tot pasul: te plictisesti, rutina nu iarta, vreau ceva mai bun, merit mai mult, ce nu se stie nu face rau, nu ma mai intelege, nu suntem construiti genetic pentru fidelitate, bla bla. Atunci de unde nebunia asta cu nuntile – vreau rochia cea mai alba- albul pur, juramintele cele mai fierbinti, spectacolul cat mai mare, cat mai multi oameni sa ne fie martori la sfanta unire. Ne poate ajuta ceva din toate astea? L-a ajutat pe Mandruta cu ceva nunta lui senzationala la inaltime, in zbor? L-a ajutat cu ceva ingamfarea cu care dadea el sfaturi despre cuplu si educatia copiilor altei vedete care-si traieste viata privata prin reviste?
Nu e Mandruta un caz reprezentativ pentru relatii de cuplu. E doar cel mai recent scandal. Iar scuzele lui au fost atat de jenante si au facut mare trafic pe net. Oricum, scuzele nu aveau cum sa fie altfel decat jalnice, chiar penibile.
Revenind la intrebarea din titlu, chiar exista fidelitate in general sau doar pana la un anumit moment? Mai sunt doar “dinozauri” cei ce cred in fidelitate? Sunt ei doar persoane care n-au aflat inca sau carora inca nu li s-a intamplat, dar inainte in poveste mult mai este?
Ma intreb si eu, ca prostu: exista sau nu? Pana cand? 🙂
Later edit: Am uitat “scolarii”. Ei vor spune, clasic, “daca esti urata/urat esti fidela/fidel” 😀 . Mai vorbim peste ceva vreme 🙂