Bistro Lila

Cu puțină întârziere m-am hotărât să povestesc despre lansarea carții Mitul temei pentru acasă, de Alfie Kohn. Subiectul este foarte incitant, de aceea m-am și dus la lansare. Am tot citit pe tema asta și mă gândesc de multă vreme cum ar fi posibil să scăpăm de temele pentru acasa. În teorie sună foarte frumos, în realitate însă.. În școlile noastre cu 30-35 de elevi în clasă foarte rar copiii pot pleca cu lecția învățată din clasa. În țările în care copiii  stau mai mult de   4-5-6 ore în școala, ce lucram noi la teme se realizează tot la școala, sau macar alt gen de aplicații. Matematica nu se poate învața fără exercițiu, la fel ca multe alte materii.

M-am dus la lansare bucuroasă să aflu secretul care să ne faca viața mai ușoara. Am cumparat și cartea însă n-am mai citit-o, mi-a disparut elanul cand și autorul, în discutța online cu publicul, mi-a confirmat ceea ce știam deja: vorbim de sisteme de educație diferite.
Citește continuarea »

Toată lumea știe ca școala nu mai pregătește copiii pentru viață și, mai ales, pentru câmpul muncii. An de an târâm prin liceu copii care nu reușesc să ia bacul. Nu că bacalaureatul ar oferi vreo calificare, însă cei care nu-l iau puteau face ceva mult mai util in cei 4 ani de liceu. Noua lege a învățământului vorbește despre 12 clase obligatorii, fără să rezolve nici cum calitatea și adaptarea programei școlare la necesitățile pieței.

Multă vreme orice tânăr se înscria la o facultate. Chiar daca asta a dus la o inflație de absolvenți și a scăzut drastic valoarea unei astfel de diplome. Cei mai mulți tineri întampină dificultați în a-și găsi un loc de muncă. În principal din cauza de lipsa de experiență. Ce știi sa faci?
Citește continuarea »

Discuțiile despre educație sunt fară sfârșit. Mult anunțata noua lege a invățământului nu aduce deloc schimbările așteptate dar propunerile ministrului pentru cei care nu au luat bac-ul sunt halucinante. Zilele trecute le recomanda sa se înscrie la postliceală și astfel vor reuși în 2 ani să ia și bac-ul. Ce rost are să-i mai ții prin școală încă 2 ani cu speranța că poate vor reuși de data aceasta? Ce rost are să ții 4 ani în liceu copii cu nota 2, 3 la evaluarea din clasa a 8 a? Ce șanse sunt ca ei să poate scoate nota 6 la bac? Există posiblitatea în programa școlară ca astfel de copii să poată recupera golurile acumulate? E doar o mare păcaleală si pentru parinți si pentru copii. O școală profesională, de arte și meserii sau cum s-ar numi ea, care să-i aducă o calificare la absolvirea ei nu ar fi mai utilă? O folosire a banilor cu folos, educarea unor tineri calificați si pregătiți pentru piața muncii? Ce rost mai au liceele in care niciun absolvent nu ia bac-ul? In afara de posturi călduțe, timpul trece leafa merge? Ce rost are o nouă lege a învatamântului dacă nu aduce niciuna din schimbările de care au nevoie copiii noștri? Dacă nu vorbim de aerisirea programei școlare, materii cerute pe piața muncii, metariale didactice prietenoase, formarea cadrelor didactice nu facem decat mici cosmetizări pe pricipiul să se revizuiască dar să nu se schimbe nimic. Comisii și oameni care se fac ca muncesc. Oameni care au mai pus pe butuci educatia lovesc iar si iar.

Scriu cu mare drag pentru proiectul Idei in Tara lui Andrei. Am primit urmatoarea invitatie:

“Povestea e următoarea: Tu ai un blog, multe poveşti şi implicit şi multe idei cu care vrei să schimbi lumea din jurul tău …măcar câteodată. Eşti aşadar omul perfect pentru noi. De aceea te provocăm să te gândeşti la o idee care ar putea schimba viaţa oamenilor de lângă tine. Şi pentru că suntem Ţara lui Andrei, căutăm idei sustenabile – idei care îmbunătăţesc viaţa a cât mai multor oameni, pentru cât mai mult timp.

Am lansat de curând competiţia Idei în Ţara lui Andrei, iar până pe 24 iunie poţi trimite o idee cu ceva în plus şi câştiga nu doar reputaţia de blogger implicat şi plin de idei măreţe, ci şi finanţare pentru ideea ta. Vezi aici finanţările puse la bătaie.

Dacă te-am convins, înscrie ideea ta aici şi ne auzim la premiere!

Până atunci îţi mai oferim o provocare, recompensată şi ea pe măsură.

Scrie ideea ta şi pe blog şi cere cititorilor tăi ajutor pentru a o transforma într-o idee cu ceva în plus.

Top 10 articole de blog, cu cele mai multe comment-uri (cel puţin 10 comentarii), obţinute de la persoane diferite, vor fi jurizate iar un blogger va fi premiat cu un loc în Tabăra din Ţara lui Andrei, care se va desfasura in lunile iulie – august (revenim cu detalii). Căutăm comentarii care pot îmbunătăţi ideile propuse, care le pot transforma în idei din Ţara lui Andrei.”

Va cer ajutorul ca sa tranformam ideea mea in Idee cu ceva in plus. Cum mi-a venit ideea?
Citește continuarea »

Sa fie oare cel mai greu lucru de pe pamant? Cum ce anume? Sa fii parinte. Atatea decizii pe care le iei pentru copilul tau, nu pentru tine,  de cele mai multe ori ferm convins ca sunt cele mai corecte, te duc uneori pe niste carari intortocheate care te fac sa pui totul la indoiala. Oare era mai bine daca procedam altfel? Nu vom stii niciodata, nu mai avem cum sa ne intoarcem din drum.

Nu exista cuvinte care sa exprime bucuria pe care o simti cand constientizezi ca ai un copil frumos, sanatos si destept. Daca el vrea sa invete literele la 4 ani nu vad de ce ai vrea sa te opui. Il incurajezi cum poti, incercand sa nu pui presiune pe el. Il duci la scoala si te minunezi in ce generatie de genii ai nimerit. Pana la sfarsit de clasa a doua toata clasa are FB pe linie. Intotdeauna ti-ai spus ca n-o sa-ti trimit copilul la concursuri, ca sunt prea multe, ca e o industrie, ca il lasi sa-si traiasca copilaria. Dar FB in toata clasa nu poate sa nu te puna pe ganduri. Cum se face ca din copiii astia de FB pe linie se ajunge in clasa a 8 a sa nu ia nimeni peste 5 la testele nationale? Chiar sunt ei speciali? Si uite asa incepi sa-l lasi la concursuri. Lui ii place, incepe sa vina cu premii, chiar nationale, si incepi dintr-o data se te simti mai bine, mai linistit. Concursurile il tin in priza, se pregateste pentru ele si nu mai e nevoie sa se pregateasca in plus pentru scoala, merge chiar la un cerc de performanta, din proprie initiativa, nu presat de tine, crezi ca esti pe drumul cel bun.
Citește continuarea »

Din nenumarate motive taberele nu sunt de mare interes pentru parinti. E drept ca in mare parte din motive materiale, dar si din cauza ca nu se cunosc mare parte din meritele taberelor. Este evident pentru oricine vrea sa vada ca oferta taberelor este tare bogata fata de taberele “de pe vremea noastra”. Nu ca nu mi-ar fi placut sa merg in tabara, poate era cea mai buna perioada din vacanta, insa, acum, dupa ce am participat doi ani la rand la Tabara din tara lui Andrei nu pot sa nu vad cat de mare poate fi progresul in educatie prin tabere in zilele noastre.

Nici nu stiu de unde sa incep cu diferentele. Da, in tabere, ca si in excursii, vezi locuri noi despre care afli o multime de lucruri. Pe care le retii sau nu, dupa cat de atent poti fii cu atatea atractii in preajma. In Tabara din tara lui Andrei informatiile sunt prezentate in joaca, de personaje foarte indragite de copii, atat savante trasnite cat si cei de la EcoExtrem (anul acesta) si absolut fiecare copil in parte participa la desfasurarea lectiei (copiii nu o privesc deloc ca pe o lectie, ci doar ca distractie, chiar daca invata multe lucruri din asta), joaca un rol (poti fi atom de hidrogen, soarele, pamantul, dioxid de carbon, poti sa faci un vulcan sau sa prinzi fantomele in punga). Unde poti sa inveti mai bine despre supravietuire daca nu urcand prin padure si de la tineri care fac asta din pasiune? Cum sa inveti mai bine sa-ti infrunti frica daca nu ajutandu-i pe altii sa si-o depaseasca, uneori cocotati in copac si mergand pe sarma in Parc Aventura?
Citește continuarea »

Anii 98, toamna, Bucuresti, studenti, camin..

Intr-o duminica de toamna tarzie, bat (nu mai stiu pentru ce), la usa unei vecine de palier. Imi raspunde mai greu, galbena ca lamaia, si cat sa-mi spuna doua vorbe vad o balta de sange in mijlocul camerei. Socata, intru in camera si incerc sa aflu ce se intampla. Cu greu a acceptat sa-mi povesteasca, dupa ce am convins-o ca oricum chem salvarea. Facuse o intrerupere de sarcina cu o luna in urma, intr-un oras din tara, si credea ca lucrurile s-au rezolvat asa. Din pacate nu, la o luna dupa pierdea cantitati mari de sange cum se ridica in picioare. Lucruri despre care credeam ca nu se mai intampla dupa revolutie se petreceau chiar in fata mea si habar nu aveam ce sa fac.

Am sunat la salvare si a venit, chiar daca a parut o eternitate salvarea chiar a venit si ne-a dus la spital. Desi am fost doar un martor traumatizanta experienta a fost pentru mine, incredibil cum o fata tanara, plina de sange, facea sa rada in hohote pe cei cu care se intalnea, unde mai pui ca erau cadre medicale, in halat alb.”Imi murdaresti masina” zicea asistenta de pe salvare. ”Daca ti-a placut sa te joci cu dansa acu n-ai incotro, trebuie sa suporti consecintele” – spune asistenta care a primit-o in spital. Doctorul care a consultat-o: ”acuma nu-ti mai place sa desfaci picioarele? urca-te pe masa si fii cuminte”..

Problema medicala s-a rezolvat, nu despre asta vroiam sa vorbesc. Intalnirea cu astfel de cadre medicale e traumatizanta pentru mine si acum, cand imi aduc aminte. A trecut atata vreme de atunci, am nascut 2 copii in maternitate in Bucuresti si slava Domnului nu am mai trecut prin situatii similare, insa am tot cautat medici si am refuzat din start sa apelez la genul asta de persoane, care te trateaza mult mai mizerabil decat situatia in care te afli, pretinzand, evident, si bani pentru asta. Nu e vorba de bani aici si nici intr-o mie de ani nu o sa pot intelege de ce practici o meserie pe care o urasti atat de tare si te razbuni pe oricine intalnesti, in cazul de fata pe pacienti, pentru asta.

Si ne mai miram cum in Romania inca sunt femei care nasc fara sa le fi consultat si observat pe parcursul sarcinii un ginecolog, sau cum de educatia sexuala e atat de precara sau cate si mai cate.

Va doresc sa nu intalniti niciodata asa ceva!

Zilele trecute, cand televizorul turuia intr-una fara sa-l bage nimeni in seama, imi trece pe la urechi un subiect. O eleva e ramas repetenta pentru ca nu a fost la nici o ora de educatie fizica din anul respectiv. Asa, si care e stirea? Nu e ceva normal in situatia data? Nu, nene, un grup de atotstiutori se revolta instant: ”e un abuz al profesorului de sport, cum asa, sa ramai repetent pentru educatie fizica. Trebuia studiata si situatia la celelalte materii, bla bla.” Ba mai mult, vine chiar televiziunea sa o intervieveze pe defavorizata, care ne spune ca nu putea sa vina la scoala pentru ca era indragostita. Hai sa le facem statui copiilor astia, sa fie un exemplu si pentru altii.  Hai sa desfiintam profesorii pe toate caile, sa nu mai aiba dreptul la nici o decizie. Daca e profesor de sport sa stea in banca lui, nu? Ce daca exista un regulament, il interpretam dupa cum ne avantajeaza. Si ne mai miram de situatia din educatie, dar noi nu facem decat sa aruncam cu noroi cat de tare putem.

Vad atat de des parinti care spun copiilor lor – foarte mult va cere invatatoarea, ce va da exercitii asa grele?, noi nu faceam asa ceva la varsta ta la scoala  si multe altele pe acelasi ton – si se plang tot timpul ca odraslele lor nu vor sa face teme si foarte greu ii conving sa lucreze cat de cat. E atat de complicat sa intelegi ca denigrarea profesorului in fata copilului e drumul clar care necolaborare?
Citește continuarea »

Am vazut si eu ieri, intamplator, la realitatea, psihologul care scotea solutii din joben: interziceti facebookul la adolescenti. Ce simplu e pentru unii!

Interzicerea nu e niciodata o solutie! Nu asa abstracta, e interzis si gata. Bine ca n-a propus sa-i tinem incuiati sub cheie ca sa fim siguri ca nu fug.

Sub povara vremurilor de cele mai multe ori pierdem din vedere comunicarea cu copiii nostri. Nu ne e deloc usor cu grijile de zi cu zi dar pe lista noastra de prioritati sunt, in general, lucrurile materiale. Suntem tare mandri cand le oferim cel mai nou model de Ipfone sau ca ai nostri sunt imbracati numai de firma. Ca o paranteza, am vazut copii de 8 ani incurajati  sa aiba telefon mai bun decat al invatatoarei. Cu toate astea nu acceptam in ruptul capului ca ne indepartam de copii si ca pe zi ce trece ii cunoastem mai putin. Ramanem blocati pe formularea : copilul meu nu minte (o aud chiar de la parinti de copii de 3 ani) si tot ce se poate intampla pe parcurs ne socheaza si cu siguranta nu depinde de noi.
Citește continuarea »

Iulia Pantazi

Astazi am fost la prezentarea unui Centru Educational pentru copii si Parinti – Iulia Pantazi. Mi-a placut de la inceput, atat ca mod de abordare cat si prin complexitatea problemelor ce-si pot gasi rezolvarea aici: de la ingrijirea si ajutarea copiilor autisti sa devina independenti, consilierea parintilor, educarea bonelor, supravegherea copiilor normali , ateliere de creativitate, diagnostic si multe alte probleme de care ne lovim in educatia copiilor. Am un feeling ca vom deveni clienti fideli.
Citește continuarea »