puf

 

Am crescut cu ideea ca placerile sunt ceva minor in viata, ba chiar rusinos pe undeva. Trebuie sa muncesti, sa inveti, restul era in plus. ” Nu mai pierde vremea! Ce sa faci la plaja? stai cu fundul in sus ca trantorii, doar pierzi vremea”. Auzeam asta atat de des ca nici nu mai stiu exact unde, doar ca se repeta la nesfarsit. Multa vreme am fost foarte nefericita, pentru ca-mi cenzuram cela mai mici placeri, de cele mai multe ori inconstient. A trebui sa invat sa ma bucur de un pahar de apa limpede si racoritoare intr-o zi de vara, de parfumul si catifeaua unui trandafir, de vantul naravas care imi strica coafura, de buburuza care leneveste la soare si cate si mai cate. Era sa scriu si de zambetul unui copil dar asta am iubit dintotdeauna – oamenii si apropierea dintre oameni, iar la copii sunt mult mai naturali in gesturi si sentimente, nu i-a ajuns falsitatea inca si nu se straduiesc sa o exprime ca noi, oamenii mari.

Pe partea cu hainele si mancarea lucrurile erau oarecum simple, ca nu exista mare variatie, trebuia sa te multumesti cu ce se gasea. Erai imbracat, nu-ti era frig, erai mancat, nu aveai burta goala. O inghetata, oricat era de buna, imi umfla gatul si capatam penicilina pentru cel putin o saptamana..Capsunele? Ma umpleau de urticarii care ma chinuiau la nesfarsit..De citit, si asta era destul de greu, carti nu prea se gaseau si nici cei din jurul meu nu prea citeau, ca sa avem ce experiente sa impartasim. Am insa o amintire din copilarie foarte persistenta, cu cartile. Nu aveam 6 ani iar parintii mei administrau un depozit de carti. Era o casuta de lemn, gen hambar, cu o scara interioara si sosisera cartile de scoala.Manualele. Doamne ce melanj de mirosuri: lemn vechi amestecat cu cerneala si hartie proaspat tiparita. Cotrobaiam la nesfarsit printre stive de pachete cu carti, asa cum m-as fi plimbat printr-un tinut de ciocolata, ca un catelus ce-si adulmeca osul. Si lemnul scartia la fiecare pas…  Mangaiam pachetele uriase de carti invelite frumos in hartie si legate cu sfoara, scoteam pe furis cate o carte pe care o miroseam si o rasfoiam la nesfarsit, pana ma induram intr-un final sa o pun la loc. Imi amintesc de o carte carte trebuie sa fi fost de botanica  (cred ca nu stiam sa citesc) care avea niste planse cu schema florii fascinante. Cred ca a fost cea mai frumoasa zi a copilariei mele. Desi au trecut mai bine de 30 de ani de atunci, in momentele mele de liniste inchid ochii si ma plimb printre muntii de carti ambalati scolareste in hartie groasa si legati cu sfoara.


Citește continuarea »

Am ajuns in Sighisoara intr-un weekend de iarna. Copiii nu erau prea incantati sa schimbam  partia din Azuga pe o cetate si ne-am lamurit repede ca aici nu vom avea unde sa ne dam cu saniuta. Nu ma gandisem pana atunci ca pe copii s-ar putea sa nu-i fascineze cetatea asa ca pe noi, ba chiar ca ar putea sa se plictiseasca teribil.

Casa Legend Sighisoara

Cazati in Cetate, la Casa Legenda, au fost incantati de camera si decoratiunile ei. Usile de casuta piticilor, baia cu robineti de cupru (mami, de ce avem telefon in dus?), nisele cu flori si lampi, atmosfera de cetate, bucataria in pivnita au fost suficiente motive de atractie pentru inceput. Si pentru ca era destul de frig nu prea aveu chef de umblat pe strazi si vizitat, ar fi preferat jocurile in camera, improvizate la moment.
Citește continuarea »

Nimic nu-mi hraneste mai mult pofta de viata decat calatoriile. Fiecare e speciala si ma imbogateste in felul ei. Chiar daca e la munte, si vreau doar sa respir si sa admir copacii, fie ca e la mare si ajung doar sa-mi umplu narile cu mirosul de sare si scoici, sau stau ore in sir (sub umbrela) sa aud valurile, sau fac turul imprejurimilor sa vad cat mai mult, desi nu alerg sa bifez obiective pe lista, doar incerc sa ma bucur de minunatiile aflate in drumul nostru.  Unii isi  dau banii pe haine, decoratiuni sau bijuterii. Pentru mine e mult mai important sa plecam in vacanta, si nu prea ratam nici o ocazie.
Citește continuarea »

Pentru ca nu-mi prea gasesc cuvintele in perioada asta (unde s-or fi ascuns?) va las cateva fotografii, desi e cam mult spus, sa vorbesca in locul meu.


Citește continuarea »


Astazi am participat la o actiune frumoasa organizata de gustos.ro si am gatit impreuna cu copiii la SOS Satele Copiilor. Inarmata cu un menu simplu si sanatos dar si cu multa emotie m-am prezentat la o casuta din Satele Copiilor. Ne-a intampinat o doamna directoare, foarte tanara si cu un suflet urias, care ne-a pus la curent rapid cu functionarea satelor. Copiii sunt primiti aici de la cele mai fragede varste (2 ani) si locuiesc in casute de tip familial, cu o mama sociala, cam 5-7 copii in casa, pana la varsta de 14 ani. Vestea buna pe care am aflat-o azi, in primul rand, a fost ca Satele Copiilor se implica in viata acestor copii nu pana la 18 ani, cum stiam eu, ci chiar pana la 26 de ani, daca copiii urmeaza o scoala si/sau isi gasesc un loc de munca. Sprijin si consiliere gasesc nu doar copiii, ci si familiile lor, recent o fetita a fost reintegrata in familie dupa 8 ani in care a locuit in sat.
Citește continuarea »

Am primit cu drag invitatia de a scrie despre lucrurile neterminate, cu ocazia inaugurarii Muzeului Pasiunilor Neterminate cu sprijinul Rom.

Trebuie sa marturisesc de la inceput ca nu-mi plac lucrurile neterminate.Ceea ce nu inseamna neaparat un lucru bun. Trag de mine sa termin lucruri, chiar daca uneori descopar pe parcurs ca nu erau ce imi doream. Nu am liniste pana nu termin o carte pe care am abandonat-o candva, chiar daca poate nu-mi mai e pe plac. Bine, daca imi displace cu totul si nu ma mai gasesc nimic de interes renunt, altfel trag de mine pana la final. Insa cel mai des abandonez sportul. Incep cu entuziasm, reusesc sa trec de febra musculara si rezist o saptamana, doua trei, o luna. Cel mai mult am rezistat un an de aerobic. Dupa care am renuntat usor usor. Scuzele sunt la tot pasul si e atat de simplu sa le gasesc.. Azi sunt prea obosita, maine nu am timp, sa astept si o prietena si iata ca deja se face saptamana de cand nu am mai facut. Apoi e mai greu sa ma reapuc, ma asteapta febra musculara de inceput si aman si mai mult.. E un cerc vicios nemilos care ma chinuie de multa vreme. Cel mai mult ma enerveaza ca, pe langa beneficiile medicale pe care le cunosc foarte bine, chiar imi place starea pe care o am cand si dupa ce fac sport iar noul meu program de fitness are o gama variata si nu ma lasa sa ma plictisesc. Si totusi sunt propriu meu dusman si nu pot sa-mi apar interesul deloc in aceasta privinta.

 

Voi aveti pasiuni neterminate? Va deranjeaza ca nu le-ati terminat sau e tot timpul loc pentru pasiuni noi? Raspunsurile voastre si-ar putea gasi loc in Muzeul Pasiunilor Neterminate, asa ca as fi foarte bucuroasa daca ati putea raspunde 🙂

Multumesc!

Astazi am plantat copaci in Parcul Tineretului, la un eveniment organizat de copaculmeu.ro . Particip cu placere la astfel de evenimente, este evident pentru oricine ca avem nevoie de cat mai multi copaci, atat in Bucuresti dar si in tara. Parcul Tineretului va avea mai multi platani, stejari rosii, caisi decorativi dar si hibiscusi si cu ajutorul nostru.

Nu sunt multe de spus, m-a bucurat ca au fost participanti de toate varstele, de la copilasi de nici 2 ani pana la pensionari respectabili care, vazandu-ne in parc plantand s-au oferit sa ajute si ei, macar putin.
Citește continuarea »

Sarbatori senine, cu cei dragi aproape, cu multa bucurie si incredere in viitor!

Chiar daca mai gatitm intre timp,si nu rezist sa nu va arat ce bucataresc, va urez numai de bine!

M-am straduit din greu sa aleg o poza-doua reprezentative pentru vacanta care s-a terminat. Nici vorba sa reusesc, asa ca iata cateva (le-as fi pus pe toate, absolut toate. Si nu ca as avea calitati de fotograf, pentru ca nu am ).
Pe care o preferati?


Citește continuarea »

Cuvintele sunt putine, se odihnesc si ele la racoare 🙂
Stam la Portes Palas Hotel, am ajuns o zi si la plaja din Potidea.