Am ajuns in Sighisoara intr-un weekend de iarna. Copiii nu erau prea incantati sa schimbam partia din Azuga pe o cetate si ne-am lamurit repede ca aici nu vom avea unde sa ne dam cu saniuta. Nu ma gandisem pana atunci ca pe copii s-ar putea sa nu-i fascineze cetatea asa ca pe noi, ba chiar ca ar putea sa se plictiseasca teribil.
Cazati in Cetate, la Casa Legenda, au fost incantati de camera si decoratiunile ei. Usile de casuta piticilor, baia cu robineti de cupru (mami, de ce avem telefon in dus?), nisele cu flori si lampi, atmosfera de cetate, bucataria in pivnita au fost suficiente motive de atractie pentru inceput. Si pentru ca era destul de frig nu prea aveu chef de umblat pe strazi si vizitat, ar fi preferat jocurile in camera, improvizate la moment.
Turnul cu ceas e un loc bun pentru inceput povestea. Chiar daca nu se vizita la ora aceea le-a placut si lor si acoperisul, si zidul, dar mai ales figurinele, despre care inca nu stiam mare lucru. Prima data credeam ca nici nu functioneaza ceasul dar iata ca suna de fix taman cand eram noi lang el, asa ca l-am prins pe tobosar in actiune. Ei, de aici povestea se leaga si intrebarile copiilor curg – cum functioneaza, cum se invart, se misca si cate si mai cate. Recunosc ca nici noi, adultii, nu stiam foarte multe, dar venisem aici sa aflam. Ne-am invartit, l-am fotografiat din toate unghiurile, mai pe lumina mai pe intuneric, si ne-am continuat plimbarea. Zgribuliti mai gasim ceva ce ar trebui sa fie atractie pentru copii – Scara scolarilor. Asa lunga, asa frig, se facuse deja intuneric asa ca ne intoarcem, cu planuri mari pentru ziua urmatoare. O pizza family uriasa la Concordia ii domoleste si pe cei mai nemultumiti dintre noi si ne ajuta sa gasim energie pentru o plimbare noctura.
A doua zi ne hotaram se atacam Scara scolarilor. Cam greu de tinut ritmul dupa prima suta de trepte, dar daca scolarii puteau putem si noi, nu? Impunatoare Scoala din deal, Biserica din Deal si mai si, dar Turnul locuinta ne-a facut pe fiecare dintre noi sa visam – cum ar fi sa locuim in turn? Iar vizita la Biserica din Deal a fost decisiva pentru noi. Nu numai ghidul care ne-a povestit cate ceva despre istoria bisericii ne-a ajutat, ci si Cartea descoperita aici Cartea Comoara Sighisoara. Pentru ca eram inghetati ne-am intors in camera sa ne incalzim putin si ne-am pus pe citit. Cartea ne-a ajutat sa intelegem povestea cetatii si i-a fascinat si pe copii. Sigur ca figurinele si Turnul cu ceas sunt favoritele lor, am citit de mai multe ori capitolele respective si am tot cautat si suveniruri care sa le reproduca cat mai aproape de cele originale, spre disperarea vanzatorilor care aveau cam aceleasi lucruri de vanzare in toate zonele orasului. Pana la urma am gasit un turn cu ceas pe care l-am impachetat cu grija si pana nu l-am vazut acasa pe birou nu ne-am linstit, de teama sa nu se sparga.
Si bineinteles ca am vizitat turnul. Greu de spus ce e mai impunator : mecanismul urias al ceasului, figurinele din lemn de tei sau vederea din turn, de unde si cetatea si orasul de jos ti se astern la picioare. Mare durere a fost sa aflam ca figurina zilei se schimba la 6 dimineata. Poate data viitoare vom fi mai matinali 🙂 Insa povestile copiilor despre turnul cu ceas deabia au inceput. Pe drumul de intoarcere l-au tot desenat si au creeau si o poveste in jurul lui, sunt convinsa ca vor urma si altele.
Ma bucur ca am reusit sa-i facem sa indrageasca cetatea dincolo de costumele cu cavaleri si armele felurite. Recomand cu drag si cartea si vizita la cetate si familiilor cu copii, nu foarte mici, e drept. Si nu ma incumet la festival, prea multa aglomeratie desi are si festivalul farmecul sau.