-Mami,  pot sa-mi fac petrecerea de ziua mea  la X ( unde si-a serbat ziua o colega si a costat de 4 ori mai mult decat petrecerea oricarui alt coleg din clasa)?

-Da, Mara, daca asa vrei tu. Dar daca as avea o propunere pentru tine, mai interesanta?

-Spune-mi, spune-mi repede!

-Nu vrei sa o serbam la fel ca ceilalti colegi ai tai, iar diferenta de bani o folosim pentru o vacanta. De exemplu in Franta?

-Super super. Cand plecam in vacanta? Daca e nevoie eu nu mai vreau petrecere, vreau in vacanta!

-Nu e nevoie. Trebuie sa ai petrecere, ca toti copiii. SI facem planuri de vacanta din timp 😉

 

Pentru ca in timpul anului foarte multe spectacole pentru copii sunt la ore nepotrivite (ora 10 de luni pana vineri sau ceva de genul asta) mi-am facut planuri ca in vacanta de iarna sa ajungem mai des si la teatru. De papusi. Cu Andrei chiar n-am apucat sa ajung la teatru de papusi, noroc ca ii mai duce cu gradinita. Gasim o piesa excelenta, care il pasioneaza pe el in perioada asta, si sun sa facem rezervari. Nu se pot face rezervari, veniti in ziua spectacolului. Ne conformam, ce sa facem, si a treia zi de Craciun la 10 si un sfert suntem acolo. Piesa incepea la 11. Stam la o coada, micuta e drept, intram si ne punem pe asteptat. Incet incet sala se umple de copilasi dragalasi si nerabdatori. Si stam, si stam. Trece de 11, muzica in difuzoare, copiii din ce in ce mai nerabdatori, ca toti copiii. Pe la si un sfert suntem anuntati sa mergem acasa- un actor s-a imbolnavit si nu se poate tine spectacolul. Nimic de zis, oricine se poate imbolnavi, dar chiar s-a imbolnavit dupa ora 11? Nu se putea anunta sa nu mai pierdem atata vreme? Nu se putea anunta sa nu mai vanda bilete?

Am luat iar coada la rand, sa ne recuperam banii, si pe la 12 suntem si noi acasa, zgribuliti, tremurand, fara chef sa repetam experienta curand.

Stiu ca actorii sunt oameni si se pot imbolnavi oricand, ma asteptam doar la mai multa grija pentru spectatori si timpul lor, mai ales cand sunt asa micuti si dornici de teatru. Tot respectul pentru actori si munca lor, nu vreau sa minimizez eforturile pe care le fac, nici nu cred ca vina apartine actorilor.

Mi-am amintit de intamplare citind la nebuloasa . Asta ca sa nu ma mai plang de faptul ca la un teatru de papusi e nevoie de dispunerea scaunelor altfel decat la o sala de conferinte. Inteleg ca nu e posibil amfiteatru dar ce sa vada copiii care nu stau macar in prima jumatate a salii?

tags,

Sambata mi-am facut curaj si am ajuns cu copiii la Gaudeamus. Am avut nevoie de curaj pentru ca experientele trecute cu copiii la Gaudeamus n-au fost foarte placute. Asa cum era si normal, Andrei a obosit rapid, cu greu razbateam prin aglomeratie cu el in brate, Mara nu se lasa nici ea mai prejos, si chiar daca am reusit sa luam cartile pe care le aveam in vizor mi-am spus ca o sa caut altfel de reduceri la carti, fara nebunia unui targ. De data asta am mers direct la atelierul de lectura organizat de BOKO – Copiii iubesc lectura, unde cu bomboane, carti, o poveste foarte antrenanta si persoane iubitoare de copiii si de povesti n-au simtit nebunia targului, au intrat in lumea lui Arik si au ascultat cu sufletul la gura nazbatiile lui Arik in lectura autoarei Ioana Nicolaie.

Foarte buna initiativa Boko, o sa participam la atelierele de lectura care se vor muta la Libraria Mihail Sadoveanu. In decembrie cel care le va citi copiilor va fi chiar Mos Craciun, asa ca sunt convinsa ca micutii vor fi fascinati. Chiar daca si Mara si Andrei iubesc deja lectura si cartile cred ca le va fi benefica participarea la ateliere. Vor afla povesti noi, vor intra intr-o atmosfera de poveste si setea de lectura va creste, sunt convinsa.
Read the rest of this entry »

In ultima vreme descopar noi metode de atragere a interesului elevilor catre lectii. Prima a fost la o doamna profesoara care pregateste copii pentru concursul Arhimede. Copiii care indeplineau anumite teme intr-un anumit timp primeau hartii imprimate cu edu.dolar sau chiar imaginea lui Einstein. Copiii erau foarte bucurosi si se concurau care sa primeasca mai multe. Nici vorba sa se planga de problemele destul de grele cu care se luptau. S-au plans mai tarziu, acasa, dar a doua zi la ora s-au concurat iar pentru un Einstein. Sincer, m-am bucurat foarte mult.

Ieri vine Mara trista de la scoala. ”Stii, la engleza d-na profesoara a zis ca da cartonase celor care raspund cel mai bine, eu am raspuns dar nu am primit.” Bine, asta inseamna ca altii au raspuns mai bine decat tine, data viitoare trebuie sa stii mai bine. Si asa s-a apucat de teme, sa stie mai mult. Astazi la scoala o bunica revoltata: “Am fost sa vorbesc cu d-na de engleza. Baiatul meu (nepotul) stie cel mai bine la engleza si lui nu i-a dat cartonase.Nu se poate asa ceva! L-am retras si de la Cangurasul pentru asta. Sa se duca doamna la concurs cu cine vrea!” ‘Sincer m-a intristat foarte tare. Desi in clasa a 3 a copiii sunt deja la a 3 a profesoara de engleza si in sfarsit au intalnit o profesoara care ii stimuleaza sa invete. Vom intelege vreodata ca subminarea autoritatii profesorului nu va aduce niciodata beneficii copiilor nostri? De asta e profesor la clasa, sa stabileasca el nivelul cunostintelor elevilor in general si in fiecare moment. Sa ma duc eu ca parinte sa sustin ca al meu copil stie cel mai bine din clasa si el merita cele mai mari note si stimulente e dovada de orice dar numai de maturitate nu. Copiii nostri au nevoie de evaluare corecta in primul rand. D-na profesoara a venit la scoala cu 5 seturi de cartonase, primite la cumparaturile personale. Copiii sunt inebuniti sa le colectioneze si s-au straduit sa rezolve totul ca sa le primeasca. Dar doamna a avut doar 5, deci nu putea fi toata lumea multumita. D-na profesoara are dreptul sa stabileasca singura cine a indeplinit cel mai bine cerintele si primeste cartonasele respective. Rolul acestei actiuni a fost stimularea copiilor, incurajarea lor sa se concureze, sa vrea sa stie mai mult ca sa fie cei mai buni, nu in sensul in care sa vina parintii sa vorbeasca cu doamna sa primim noi premiile. Iar amenintarea cu retrasul de la consurs e un fel de supararea vacarului pe sat. O las si o incurajez sa mearga la concursuri pentru ea, sa se obisnuiasca cu competitia, sa vada la ce nivel e si sa-si doreasca mai mult, nu ca sa-i fac pe plac profesorului. De ce nu intelegem ca cele mai multe actiuni ale noastre ii ranesc in primul rand pe copiii nostri, nu pe profesori sau pe alte persoane pe care nu le inghitim noi?

Atatea imi aud urechile la intalnirile cu parintii/bunicii! Credeam ca aceea cu “‘ ce sa invete la pregatire la mate pentru concursul Arhimede? Fiica’ mea stie toata matematica, poate sa o invete daca vrea. Si romana si mate, ca a facut limbi straine” e cea mai tare, dar pe zi ce trece aud alte perle de genul asta, care ma intristeaza foarte tare.

Desi am grija sa avem in biblioteca majoritatea cartilor recomandate pana la clasa a 3 a macar, la inceputul anului scolar am avut o surpriza foarte placuta: la scoala Marei a devenit functionala biblioteca ce fusese inchisa in anii trecuti. Asa frumos le-a vorbit doamna bibliotecara copiilor incat putini s-au abtinut sa nu imprumute carti inca de la deschidere. “Mami, te superi daca am imprumutat o carte de la biblioteca?”‘ imi zice Mara din primele zile de scoala. Sa nu-mi cred urechilor, eram in culmea fericirii. Dintotdeauna am incurajat-o sa citeasca. Nu ma plang, are carti favorite pe care le citeste pe nerasuflate dar nu intotdeauna. Cartea cu Apolodor a citit-o de nenumarate ori si de fiecare data cand o gaseste pe raft mai citeste cateva randuri macar. A tot citit si recitit Alice in Tara Minunilor sau Printul Fericit dar Apolodor ramane favoritul.

Sa revenim la biblioteca pentru ca asta era subiectul. Imi place ca citeste de la biblioteca pentru ca asta o responsabilizeaza mai mult. Nu in sensul ca are mai multa grija de carti, oricum avea, dar se grabeste sa termine cartea sa nu depaseasca termenul la biblioteca. Chiar daca au fost A doua carte cu Apolodor,  Povesti cu zane sau Tezaurul cu povesti, important e ca citeste si ca nu mai trebuie sa-i amintesc eu ”vezi ca n-ai citit nimic astazi”. Nici sa o intreb cand mai imprumuta o carte noua. Iar la sfarsit nu scap eu fara sa-mi povesteasca ce a citit :)  E clar ca la biblioteca sunt cartile mai interesante decat cele de acasa, poate aveam mai putine cu zane, dar asta nu ma deranjeaza deloc, important e sa citeasca si sa-i placa asta. Si nu e vorba doar de Mara, si microbul i-a prins si pe colegii ei. Cum sa nu ma bucur cand o colega a ei m-a intrebat, cand ne-am intalnit intamplator undeva : ”Mara a citit A doua carte cu Apolodor? E la biblioteca, abia am dus-o eu” ? Sper sa dureze pasiunea lor si cred tare mult in copiii astia.

 

Sursa foto

Citeam astazi sfaturi pentru a-i ajuta pe copii sa fie consecventi in invatare. Foarte utile sfaturile, dar cand am ajuns la punctul 9 nu mai pot sa fiu de acord. Sa vorbesc din experienta proprie, mai intai.

Am invatat bine, nu pot sa ma plang. Pana la liceu invatam la toate materiile si de multe ori ma bucur sa constat cum imi amintesc lucruri invatate de atunci. In liceu insa m-a palit la un moment dat moda/moftul sa ma bazez doar pe materiile care-mi plac, mai bine zis pe materiile care consideram eu ca imi trebuie. Asa am renuntat sa mai invat la biologie, desi imi placea foarte mult, la chimie, la rusa sau chiar istorie, desi imi placeau dar eram convinsa ca pierd timpul cu ele. Nimic mai fals si nu o data am regretat asta. De la scris compuneri in limba rusa in clasa a 8 a am ajuns in clasa a 12 sa citesc cu dificultate. Asta numai din cauza curentelor idioate care ne treceau pe la urechi – ce-mi trebuie mie rusa? E drept ca engleza era de preferat dar sa stii o limba straina bine, chiar si rusa, poate sa-ti fie de folos cand nici nu te astepti. Biologie si istorie am citit dupa liceu dar chimia chiar nu nu ma vad cum m-as apuca eu sa o invat singura, mai ales ca am avut un profesor extraordinar de care nu am stiut sa profit la vremea respectiva.
Read the rest of this entry »

Zilele in care copiii fac febra nu sunt ale tale. Nu sunt nici ale lor, sunt doar niste zile in care astepti sa treaca timpul, sa-si faca medicamentele efectul. Contabilizezi timp si atat. Noptile in care copiii fac febra iti toaca ani din viata. Esti doar un zombie, nici nu dormi, nici nu esti treaz, ai un ochi inchis si unul pe geam, sa vezi daca s-a luminat, sau pe ceas, sa vezi cat mai e, o mana pe fruntea incinsa de febra, una pe patura sa nu se dezveleasca.

Vremuri in care toata admiratia ta megre catre inventatorul nurofenului, te simti in fata lui ca salbaticii care se inchina la avioane.

Vremuri care trebuie sa treaca.Doar sa astepti!

Citind aici despre avantajele de a fi singur la parinti mi-am reamintit cat de mult mi-am dorit eu frati sau surori, nu neaparat la plural, dar sa existe. Generatia crescuta cu cheia de gat, eram sociabila si aveam cu cine ma juca in spatele blocului dar fiecare se retragea acasa sa se joace cu fratii si surorile lui, la un moment dat. O vreme m-au acceptat verii in grupul lor de joaca, asta pana am crescut si diferenta de varsta incepea sa conteze, dar si asa vacantele erau crunte – toti copiii mergeau la bunici si cat era vara de mare colindam singura terenul din spatele blocului. E drept ca mergeam in tabere dar erau atat de scurte..

Cam pe atunci am luat hotararea sa nu care cumva sa am un singur copil. Si iata ca mi-a iesit. Sigur ca relatiile dintre frati nu sunt toatdeauna line (eu vorbesc in necunostinta de cauza, doar din ce am vazut la altii), dar sunt cu siguranta speciale. Poate ca la noi nu s-a pus problema de bani la maniera nu pot sa va iau, ca sunteti doi, dar eu as fi preferat situatia asta.

Multa vreme mi s-a spus ca prietenii pot suplini lipsa fratilor. Am pierdut, de-a lungul vremii, prieteni foarte dragi, din motive mai mult sau mai putin intemeiate. Ma gandesc ca, daca am fi fost frati, mai devreme sau mai tarziu am fi gasit puterea sa ne mai gandim, sa mai cedam unul sau altul, ca sa nu ne despartim definitiv. Poate e doar o iluzie dar imi place sa cred asta.

De cand am doi copii insa ma ingrozesc de cate ori aud tot soiul de prejudecati populare care-mi ajung intr-un fel sau altul la urechi. Ba ca primul nascut e mai special, ba ca baiatul e mai special, ba sa am grija sa le cumpar lucruri in mod egal si cate si mai cate. Nu pot sa inteleg si pace cum sa faci asa diferente intre copiii tai, singurele diferente pe care le inteleg sunt cele legate de varsta, de particularitatile si necesitatile fiecarei varste in parte. Cu toatea astea stiu destui parinti care fac diferente majore intre copii, defavorizandu-i pe unii din capul locului, de fiecare data. Grea e meseria de parinte, chiar daca e foarte frumoasa, si cel mai greu e sa intelegi ca esti singurul responabil pentru asta.

Cred ca cei care au frati sunt avantajati, au o binecuvantare in plus :) Va simtiti asa?

In fiecare dimineata in care mergem la scoala acelasi tablou: pe straduta din fata scolii, cam 20 de metri sa zicem, copiii alearga ca potarnichile spre scoala, incercand sa se fereasca de SUV-uri impozante care nu pot opri decat fix in poarta scolii. Ce handicap urias iti ofera un SUV, de nu poti merge nici un pas pe jos, nici tu nici copilul tau, si trebuie musai sa cobori din masina in curtea scolii deja! Cata limitare in miscare si gandire! Slava Domnului ca poarta scolii e zdravan infipta in ciment si  ar fi mai greu sa o doboare, ca ar merge probabil pana la intrarea in scoala, sa nu cumva sa sufle vreun vanticel spre ei, sa-i doboare din picioare mititeii de ei. Drept pentru care orice alti parinti, fara SUV-uri, cu masini sau nu, nu conteaza, atata vreme cat pot parca la o distanta cat de cat decenta, sa nu puna copiii in pericol, trebuie sa mearga cu copiii de mana pana cand intra pe poarta scolii, nici un pas mai putin, ca sa fie siguri ca nu-i aduna de pe sub rotile vreunei doamne (trebuie sa recunosc ca sunt mai mult femei) care se teme de adierea de toamna, iarna, primavara sau vara, pentru ca astea se intampla indiferent de vreme si de starea ei.

Despre tehnica prin care ne inghesuim sa ne luam copiii de la scoala voi povesti alta data.

Ieri imi marturisea jenata o bunica ”i-am pregatit aseara ghiozdanul copilului si tare ma tem sa nu fi uitat ceva ca ma cearta” . M-am blocat, oricat ar parea de ciudat. Copilul fiind elev in clasa a 3 a. ” Era obosit aseara si a zis sa i-l fac eu. Dar nu avea de ce sa fie obosit ca a fost duminica si n-a iesit din casa.”

Marturisesc ca nu i-am facut niciodata ghiozdanul. In clasa intai o ajutam, la inceput, si-l faceam impreuna. Dar foarte putin timp.Multa vreme il mai verificam.  Echipamentul de sport i-l mai pregatesc, sa si-l puna singura in sacul de sport. Dar sa i-l fac singura si sa ma si certe, asta chiar ca nu mai pot sa inteleg. Stie din capul locului ca e responsabilitatea ei si nici nu e cazul sa negociem pe tema asta. Poate doar la maniera – ti-ai facut ghiozdanul? Inca nu, sa termin jocul si il fac, mami! Ai luat apa, servetele, toate caietele? si cam atat.

E drept ca s-a mai intamplat sa-si uite vreun caiet sau ceva vreodata, dar a inteles ca trebuie sa fie mai atenta si asta e, doar n-o sa i-l fac eu! Si nu e vorba de comoditate, ci de intelegerea responsabilitatilor. Multi parinti se plang ca le e atat de greu sa-i convinga sa faca diverse lucruri, in special teme si ma bucur ca la noi nu a fost cazul. Nu vreau sa dau lectii de buna crestere, semnalez doar niste trucuri care la noi au functionat. Responsabilitati a tot avut, pe masura varstei, de la strans jucariile, hainele, curatenie in camera ei, pana la teme, ghiozdan, strans sau asezat masa (nu intotdeauna dar ma ajuta cand o rog). Dar cand am stabilit responsabilitatile nu am mai negociat, cum ar fi e treba da dar azi o fac eu si tot asa. Nu suntem la armata, mai negociem timpul – mai poti sa stai 10 min- dar cam atat.
Read the rest of this entry »