Bistro Lila

Zilele in care copiii fac febra nu sunt ale tale. Nu sunt nici ale lor, sunt doar niste zile in care astepti sa treaca timpul, sa-si faca medicamentele efectul. Contabilizezi timp si atat. Noptile in care copiii fac febra iti toaca ani din viata. Esti doar un zombie, nici nu dormi, nici nu esti treaz, ai un ochi inchis si unul pe geam, sa vezi daca s-a luminat, sau pe ceas, sa vezi cat mai e, o mana pe fruntea incinsa de febra, una pe patura sa nu se dezveleasca.

Vremuri in care toata admiratia ta megre catre inventatorul nurofenului, te simti in fata lui ca salbaticii care se inchina la avioane.

Vremuri care trebuie sa treaca.Doar sa astepti!

Dupa ce l-am intalnit pe maestrul Jakob Hausmann la Atelierul de ciocolata Heidi l-am vazut gatind si la TVR si am inceput sa caut printre retetele sale. Pentru inceput am ales tortul de mere ca sursa de inspiratire. Nu am avut Calvados si nici fulgi de migdale, am folosit migdale maruntite dar sunt tare incantata de rezultat si sigur o sa fac mai des tortul asta. Recunosc ca a fost pentru mine o noutate integrarea merelor rase in aluat dar a iesit o prajitura delicioasa, usor acrisoara de la gemul de caise, foarte putin dulce si foarte consistenta ( de la migdale cred ca i se trage).
Citește continuarea »

Citind aici despre avantajele de a fi singur la parinti mi-am reamintit cat de mult mi-am dorit eu frati sau surori, nu neaparat la plural, dar sa existe. Generatia crescuta cu cheia de gat, eram sociabila si aveam cu cine ma juca in spatele blocului dar fiecare se retragea acasa sa se joace cu fratii si surorile lui, la un moment dat. O vreme m-au acceptat verii in grupul lor de joaca, asta pana am crescut si diferenta de varsta incepea sa conteze, dar si asa vacantele erau crunte – toti copiii mergeau la bunici si cat era vara de mare colindam singura terenul din spatele blocului. E drept ca mergeam in tabere dar erau atat de scurte..

Cam pe atunci am luat hotararea sa nu care cumva sa am un singur copil. Si iata ca mi-a iesit. Sigur ca relatiile dintre frati nu sunt toatdeauna line (eu vorbesc in necunostinta de cauza, doar din ce am vazut la altii), dar sunt cu siguranta speciale. Poate ca la noi nu s-a pus problema de bani la maniera nu pot sa va iau, ca sunteti doi, dar eu as fi preferat situatia asta.

Multa vreme mi s-a spus ca prietenii pot suplini lipsa fratilor. Am pierdut, de-a lungul vremii, prieteni foarte dragi, din motive mai mult sau mai putin intemeiate. Ma gandesc ca, daca am fi fost frati, mai devreme sau mai tarziu am fi gasit puterea sa ne mai gandim, sa mai cedam unul sau altul, ca sa nu ne despartim definitiv. Poate e doar o iluzie dar imi place sa cred asta.

De cand am doi copii insa ma ingrozesc de cate ori aud tot soiul de prejudecati populare care-mi ajung intr-un fel sau altul la urechi. Ba ca primul nascut e mai special, ba ca baiatul e mai special, ba sa am grija sa le cumpar lucruri in mod egal si cate si mai cate. Nu pot sa inteleg si pace cum sa faci asa diferente intre copiii tai, singurele diferente pe care le inteleg sunt cele legate de varsta, de particularitatile si necesitatile fiecarei varste in parte. Cu toatea astea stiu destui parinti care fac diferente majore intre copii, defavorizandu-i pe unii din capul locului, de fiecare data. Grea e meseria de parinte, chiar daca e foarte frumoasa, si cel mai greu e sa intelegi ca esti singurul responabil pentru asta.

Cred ca cei care au frati sunt avantajati, au o binecuvantare in plus 🙂 Va simtiti asa?

In fiecare dimineata in care mergem la scoala acelasi tablou: pe straduta din fata scolii, cam 20 de metri sa zicem, copiii alearga ca potarnichile spre scoala, incercand sa se fereasca de SUV-uri impozante care nu pot opri decat fix in poarta scolii. Ce handicap urias iti ofera un SUV, de nu poti merge nici un pas pe jos, nici tu nici copilul tau, si trebuie musai sa cobori din masina in curtea scolii deja! Cata limitare in miscare si gandire! Slava Domnului ca poarta scolii e zdravan infipta in ciment si  ar fi mai greu sa o doboare, ca ar merge probabil pana la intrarea in scoala, sa nu cumva sa sufle vreun vanticel spre ei, sa-i doboare din picioare mititeii de ei. Drept pentru care orice alti parinti, fara SUV-uri, cu masini sau nu, nu conteaza, atata vreme cat pot parca la o distanta cat de cat decenta, sa nu puna copiii in pericol, trebuie sa mearga cu copiii de mana pana cand intra pe poarta scolii, nici un pas mai putin, ca sa fie siguri ca nu-i aduna de pe sub rotile vreunei doamne (trebuie sa recunosc ca sunt mai mult femei) care se teme de adierea de toamna, iarna, primavara sau vara, pentru ca astea se intampla indiferent de vreme si de starea ei.

Despre tehnica prin care ne inghesuim sa ne luam copiii de la scoala voi povesti alta data.

Ieri imi marturisea jenata o bunica ”i-am pregatit aseara ghiozdanul copilului si tare ma tem sa nu fi uitat ceva ca ma cearta” . M-am blocat, oricat ar parea de ciudat. Copilul fiind elev in clasa a 3 a. ” Era obosit aseara si a zis sa i-l fac eu. Dar nu avea de ce sa fie obosit ca a fost duminica si n-a iesit din casa.”

Marturisesc ca nu i-am facut niciodata ghiozdanul. In clasa intai o ajutam, la inceput, si-l faceam impreuna. Dar foarte putin timp.Multa vreme il mai verificam.  Echipamentul de sport i-l mai pregatesc, sa si-l puna singura in sacul de sport. Dar sa i-l fac singura si sa ma si certe, asta chiar ca nu mai pot sa inteleg. Stie din capul locului ca e responsabilitatea ei si nici nu e cazul sa negociem pe tema asta. Poate doar la maniera – ti-ai facut ghiozdanul? Inca nu, sa termin jocul si il fac, mami! Ai luat apa, servetele, toate caietele? si cam atat.

E drept ca s-a mai intamplat sa-si uite vreun caiet sau ceva vreodata, dar a inteles ca trebuie sa fie mai atenta si asta e, doar n-o sa i-l fac eu! Si nu e vorba de comoditate, ci de intelegerea responsabilitatilor. Multi parinti se plang ca le e atat de greu sa-i convinga sa faca diverse lucruri, in special teme si ma bucur ca la noi nu a fost cazul. Nu vreau sa dau lectii de buna crestere, semnalez doar niste trucuri care la noi au functionat. Responsabilitati a tot avut, pe masura varstei, de la strans jucariile, hainele, curatenie in camera ei, pana la teme, ghiozdan, strans sau asezat masa (nu intotdeauna dar ma ajuta cand o rog). Dar cand am stabilit responsabilitatile nu am mai negociat, cum ar fi e treba da dar azi o fac eu si tot asa. Nu suntem la armata, mai negociem timpul – mai poti sa stai 10 min- dar cam atat.
Citește continuarea »

Nu stiu voi cum ati invatat-o dar eu imi amintesc cum o visam ca pe poezie, ma asculta mama si era jale daca incurcam ceva. Repetata de pe coperta caietului de mate. Desi nu pot sa ma plang ca n-am invatat si totul trebuia sa fie logic ca sa-l pot invata.

In zilele noastre insa nici caietele nu mai sunt la fel, noi nu mai avem nici urma de caiet cu tabla inmultirii pe spate. Cam pe la sfarsitul clasei intai ma tot intreaba Mara: ”mami, e adevarat ca 3X5=15?” La inceput doar i-am confirmat, convinsa fiind ca nu trebuie sa invatam noi de acasa inmultirea, sa o invete la clasa la timpul ei. Mai ales ca acum inmultirea se invata in clasa a 3 a, nu am insistat si nu am deschis in nici un fel discutia. Dar nu era nevoie pentru ca Mara a invatat-o in pauze, la afterschool, pentru ca  tabla inmultirii era scrisa pe banci. M-a intrebat la inceput ce inseamna inmultirea asta si la ce ne ajuta ea si s-a linistit rapid – adunare repetata care ne ajuta sa facem calcule mai usor a multumit-o si interesat-o suficient cat sa o retina mai pe ascuns asa, pentru ca eu ii tot spuneam ca trebuie sa o invete la clasa, cu colegii ei.

La inceputul clasei a 3 a se plangeau parintii – ce an greu ne asteapta cu inmultirea si impartirea!  Ar fi bine sa fim mai rezervati si sa nu-i speriem pe copii inainte. Sigur ca fiecare invata in ritmul sau, pentru unii e mai greu dar am vazut multi parinti care le transmit, voluntar sau nu, multe din aversiunile lor personale catre scoala, diferite materii sau profesori, si apoi se plang ca foarte greu reusesc sa-i convinga sa invete.

Oricum, daca sunteti in cautare de  ajutoare pentru invatat inmultirea eu cred ca ajuta planse cu inmultirea tinute undeva in vizorul copiilor, poate mai inainte de invatarea propriuzisa. Nu stiu de ce sunt atatea jocuri pentru invatat adunarea, pornind de la banalele carti de joc, dar cu inmultirea nu prea am vazut. Nici macar la editura Gama, care au scos multe carti de joc educative foarte interesante, dar cu inmultire nu am vazut.

Voi cum ati invatat?

Zilele trecute, cand televizorul turuia intr-una fara sa-l bage nimeni in seama, imi trece pe la urechi un subiect. O eleva e ramas repetenta pentru ca nu a fost la nici o ora de educatie fizica din anul respectiv. Asa, si care e stirea? Nu e ceva normal in situatia data? Nu, nene, un grup de atotstiutori se revolta instant: ”e un abuz al profesorului de sport, cum asa, sa ramai repetent pentru educatie fizica. Trebuia studiata si situatia la celelalte materii, bla bla.” Ba mai mult, vine chiar televiziunea sa o intervieveze pe defavorizata, care ne spune ca nu putea sa vina la scoala pentru ca era indragostita. Hai sa le facem statui copiilor astia, sa fie un exemplu si pentru altii.  Hai sa desfiintam profesorii pe toate caile, sa nu mai aiba dreptul la nici o decizie. Daca e profesor de sport sa stea in banca lui, nu? Ce daca exista un regulament, il interpretam dupa cum ne avantajeaza. Si ne mai miram de situatia din educatie, dar noi nu facem decat sa aruncam cu noroi cat de tare putem.

Vad atat de des parinti care spun copiilor lor – foarte mult va cere invatatoarea, ce va da exercitii asa grele?, noi nu faceam asa ceva la varsta ta la scoala  si multe altele pe acelasi ton – si se plang tot timpul ca odraslele lor nu vor sa face teme si foarte greu ii conving sa lucreze cat de cat. E atat de complicat sa intelegi ca denigrarea profesorului in fata copilului e drumul clar care necolaborare?
Citește continuarea »

Minunata experienta am avut azi la Heidi ChocoWorld, multumim goodfood.ro. Orice copil s-ar fi bucurat cu atata ciocolata in jur cu care sa se joace dupa pofta inimii dar un pasionat de arome ca mine a descoperit paradisul pe pamant. Cu nasul prin borcanele cu fructe de cacao sau cardamon si cu urechile palnie sorbind cuvintele lui Jakob Hausmann sau ale Cristinei am simtit ca am avut toate jucariile din lume la indemana pentru experiente.

Maestrul Jakob Hausmann ne-a cucerit de la inceput, ne-a luat prin invaluire ca sa zic asa. In loc sa trecem direct la actiune ne-a explicat ce inseamna ciocolata in Belgia, unde ciocolata se ofera foarte des, ca semn al iubirii sau, de ce nu, al recunostintei. La noi nu gasesti florarese la orice colt de strada, ca la voi, dar gasesti, in schimb o chocolaterie la tot pasul, spunea el. Dupa care ne-a explicat ca e Maitre Cuisinier si , din aceasta perspectiva, putem privi ciocolata si altfel decat ca desert. Astfel ne-a pregatit rapid ciocolata cu ulei de masline si rozmarin, ciocolata cu rozmarin sau cu mustar, coriandru si piper. Sigur ca a fost spectaculoasa, pentru ca nu mai gustasem asa ceva, dar merita testate fiecare aroma in parte.

Citește continuarea »

Să fie cu alune, cu migdale, cu multă miere şi nucă, cu cardamom, cu ghimbir, cu fistic, cu ardei iute, cu mentă, stafide şi multe fructe confiate, scorţişoară, levănţică, cocos, caramel, cu piper şi câte şi mai câte! Azi merg la atelierul de ciocolata si am un ingredient secret.

Promit sa trag 2 ore la sala, pe urma, sa incerc sa savurez in gand, cum am invatat, dar cat voi rezista vom vedea:)

Daca vrei sa fiti cu ochii pe noi ne vedeti aici, probabil dupa 19,00!

Cred ca cei ce isi bat joc habar nu au, de fapt, ce fac. Cred ca in cea mai mare parte sunt neinformati, nu stiu ce urmari au faptele lor. Poate reusim sa-i tragem de maneca si sa le aratam ce se intampla, de fapt.
www.salvez.ro