Sa fie oare cel mai greu lucru de pe pamant? Cum ce anume? Sa fii parinte. Atatea decizii pe care le iei pentru copilul tau, nu pentru tine,  de cele mai multe ori ferm convins ca sunt cele mai corecte, te duc uneori pe niste carari intortocheate care te fac sa pui totul la indoiala. Oare era mai bine daca procedam altfel? Nu vom stii niciodata, nu mai avem cum sa ne intoarcem din drum.

Nu exista cuvinte care sa exprime bucuria pe care o simti cand constientizezi ca ai un copil frumos, sanatos si destept. Daca el vrea sa invete literele la 4 ani nu vad de ce ai vrea sa te opui. Il incurajezi cum poti, incercand sa nu pui presiune pe el. Il duci la scoala si te minunezi in ce generatie de genii ai nimerit. Pana la sfarsit de clasa a doua toata clasa are FB pe linie. Intotdeauna ti-ai spus ca n-o sa-ti trimit copilul la concursuri, ca sunt prea multe, ca e o industrie, ca il lasi sa-si traiasca copilaria. Dar FB in toata clasa nu poate sa nu te puna pe ganduri. Cum se face ca din copiii astia de FB pe linie se ajunge in clasa a 8 a sa nu ia nimeni peste 5 la testele nationale? Chiar sunt ei speciali? Si uite asa incepi sa-l lasi la concursuri. Lui ii place, incepe sa vina cu premii, chiar nationale, si incepi dintr-o data se te simti mai bine, mai linistit. Concursurile il tin in priza, se pregateste pentru ele si nu mai e nevoie sa se pregateasca in plus pentru scoala, merge chiar la un cerc de performanta, din proprie initiativa, nu presat de tine, crezi ca esti pe drumul cel bun.
Read the rest of this entry »

   Pentru ca Andrei a mai crescut (ne apropiem de 6 ani) am inceput sa mergem mai des la film. Film pentru copii. Mara isi dorea de ceva vreme dar l-am asteptat si pe Andrei. Am descoperit ca oferta de filme pentru copii este foarte variata si am gasit chiar filme bune, cu mesaje puternice, personaje haioase si mai ales in care binele invinge intotdeauna. Cred ca Motanul incaltat a fost primul film pe care l-a vazut Andrei la Cinema, am continuat cu Lorax, Sammy, Zarafa la KINOdiseea si Cinci eroi de legenda vazut ieri la invitatia Good Food (multumim). E drept ca la primul film nu a avut rabdare pana la sfarsit, probabil a fost si mai lung dar a rezistat pana la urma, dar la urmatoarele am scapat de sacaietoarea intrebare cand se termina, cu care ma bombarda la inceput. Si Lorax i-a placut mai mult Marei decat lui Andrei, insa la Sammy chiar si el a urmarit actiunea cu sufletul la gura si de atunci petrece mult timp in magazinele cu animale admirand broscutele.
Read the rest of this entry »

 

Pentru ca problemele cu care ma confrunt zi de zi cu copiii mei sunt din ce in ca mai variate si diferite de la un copil la altul tot caut carti si povestiri pe teme educationale, doar doar oi gasi ceva sa ni se potriveasca si noua. Asa a facut o colectie frumoasa in ultima vreme, din care pot sa recomand cateva: pentru imbunatatirea comunicarii cu copii – Comunicarea eficienta cu copiii acasa si la scoala- Adele Faber si Elaine Mazlish si Parinti straluciti- Profesori fascinanti Augusto Cury , despre care am citit la Laura, si, pentru idei de jocuri si activitati pentru imbunatatirea EQ – Inteligenta emotionala a copiilor – Lawrence E. Shapiro. Le-am citit pe fiecare de cel putin 2 ori, si le tin aproape pentru a-mi reimprospata memoria, daca e cazul.

Despre cea din urma vreau sa povestesc acum, fiind cea mai recenta. Dincolo de discutiile despe inteligenta emotionala si importanta ei in viata de zi cu zi, cartea asta mi-a dat o gramada de idei de activitati si jocuri cu copiii, de la cresterea empatiei, gandire realista, rezolvarea problemelor, dezvoltarea abilitatilor conversationale, automotivarea, responsabilizarea, folosirea spatiului virtual.
Read the rest of this entry »

tags,

-Mami,  pot sa-mi fac petrecerea de ziua mea  la X ( unde si-a serbat ziua o colega si a costat de 4 ori mai mult decat petrecerea oricarui alt coleg din clasa)?

-Da, Mara, daca asa vrei tu. Dar daca as avea o propunere pentru tine, mai interesanta?

-Spune-mi, spune-mi repede!

-Nu vrei sa o serbam la fel ca ceilalti colegi ai tai, iar diferenta de bani o folosim pentru o vacanta. De exemplu in Franta?

-Super super. Cand plecam in vacanta? Daca e nevoie eu nu mai vreau petrecere, vreau in vacanta!

-Nu e nevoie. Trebuie sa ai petrecere, ca toti copiii. SI facem planuri de vacanta din timp 😉

 

In ultima vreme descopar noi metode de atragere a interesului elevilor catre lectii. Prima a fost la o doamna profesoara care pregateste copii pentru concursul Arhimede. Copiii care indeplineau anumite teme intr-un anumit timp primeau hartii imprimate cu edu.dolar sau chiar imaginea lui Einstein. Copiii erau foarte bucurosi si se concurau care sa primeasca mai multe. Nici vorba sa se planga de problemele destul de grele cu care se luptau. S-au plans mai tarziu, acasa, dar a doua zi la ora s-au concurat iar pentru un Einstein. Sincer, m-am bucurat foarte mult.

Ieri vine Mara trista de la scoala. ”Stii, la engleza d-na profesoara a zis ca da cartonase celor care raspund cel mai bine, eu am raspuns dar nu am primit.” Bine, asta inseamna ca altii au raspuns mai bine decat tine, data viitoare trebuie sa stii mai bine. Si asa s-a apucat de teme, sa stie mai mult. Astazi la scoala o bunica revoltata: “Am fost sa vorbesc cu d-na de engleza. Baiatul meu (nepotul) stie cel mai bine la engleza si lui nu i-a dat cartonase.Nu se poate asa ceva! L-am retras si de la Cangurasul pentru asta. Sa se duca doamna la concurs cu cine vrea!” ‘Sincer m-a intristat foarte tare. Desi in clasa a 3 a copiii sunt deja la a 3 a profesoara de engleza si in sfarsit au intalnit o profesoara care ii stimuleaza sa invete. Vom intelege vreodata ca subminarea autoritatii profesorului nu va aduce niciodata beneficii copiilor nostri? De asta e profesor la clasa, sa stabileasca el nivelul cunostintelor elevilor in general si in fiecare moment. Sa ma duc eu ca parinte sa sustin ca al meu copil stie cel mai bine din clasa si el merita cele mai mari note si stimulente e dovada de orice dar numai de maturitate nu. Copiii nostri au nevoie de evaluare corecta in primul rand. D-na profesoara a venit la scoala cu 5 seturi de cartonase, primite la cumparaturile personale. Copiii sunt inebuniti sa le colectioneze si s-au straduit sa rezolve totul ca sa le primeasca. Dar doamna a avut doar 5, deci nu putea fi toata lumea multumita. D-na profesoara are dreptul sa stabileasca singura cine a indeplinit cel mai bine cerintele si primeste cartonasele respective. Rolul acestei actiuni a fost stimularea copiilor, incurajarea lor sa se concureze, sa vrea sa stie mai mult ca sa fie cei mai buni, nu in sensul in care sa vina parintii sa vorbeasca cu doamna sa primim noi premiile. Iar amenintarea cu retrasul de la consurs e un fel de supararea vacarului pe sat. O las si o incurajez sa mearga la concursuri pentru ea, sa se obisnuiasca cu competitia, sa vada la ce nivel e si sa-si doreasca mai mult, nu ca sa-i fac pe plac profesorului. De ce nu intelegem ca cele mai multe actiuni ale noastre ii ranesc in primul rand pe copiii nostri, nu pe profesori sau pe alte persoane pe care nu le inghitim noi?

Atatea imi aud urechile la intalnirile cu parintii/bunicii! Credeam ca aceea cu “‘ ce sa invete la pregatire la mate pentru concursul Arhimede? Fiica’ mea stie toata matematica, poate sa o invete daca vrea. Si romana si mate, ca a facut limbi straine” e cea mai tare, dar pe zi ce trece aud alte perle de genul asta, care ma intristeaza foarte tare.

Citind aici despre avantajele de a fi singur la parinti mi-am reamintit cat de mult mi-am dorit eu frati sau surori, nu neaparat la plural, dar sa existe. Generatia crescuta cu cheia de gat, eram sociabila si aveam cu cine ma juca in spatele blocului dar fiecare se retragea acasa sa se joace cu fratii si surorile lui, la un moment dat. O vreme m-au acceptat verii in grupul lor de joaca, asta pana am crescut si diferenta de varsta incepea sa conteze, dar si asa vacantele erau crunte – toti copiii mergeau la bunici si cat era vara de mare colindam singura terenul din spatele blocului. E drept ca mergeam in tabere dar erau atat de scurte..

Cam pe atunci am luat hotararea sa nu care cumva sa am un singur copil. Si iata ca mi-a iesit. Sigur ca relatiile dintre frati nu sunt toatdeauna line (eu vorbesc in necunostinta de cauza, doar din ce am vazut la altii), dar sunt cu siguranta speciale. Poate ca la noi nu s-a pus problema de bani la maniera nu pot sa va iau, ca sunteti doi, dar eu as fi preferat situatia asta.

Multa vreme mi s-a spus ca prietenii pot suplini lipsa fratilor. Am pierdut, de-a lungul vremii, prieteni foarte dragi, din motive mai mult sau mai putin intemeiate. Ma gandesc ca, daca am fi fost frati, mai devreme sau mai tarziu am fi gasit puterea sa ne mai gandim, sa mai cedam unul sau altul, ca sa nu ne despartim definitiv. Poate e doar o iluzie dar imi place sa cred asta.

De cand am doi copii insa ma ingrozesc de cate ori aud tot soiul de prejudecati populare care-mi ajung intr-un fel sau altul la urechi. Ba ca primul nascut e mai special, ba ca baiatul e mai special, ba sa am grija sa le cumpar lucruri in mod egal si cate si mai cate. Nu pot sa inteleg si pace cum sa faci asa diferente intre copiii tai, singurele diferente pe care le inteleg sunt cele legate de varsta, de particularitatile si necesitatile fiecarei varste in parte. Cu toatea astea stiu destui parinti care fac diferente majore intre copii, defavorizandu-i pe unii din capul locului, de fiecare data. Grea e meseria de parinte, chiar daca e foarte frumoasa, si cel mai greu e sa intelegi ca esti singurul responabil pentru asta.

Cred ca cei care au frati sunt avantajati, au o binecuvantare in plus 🙂 Va simtiti asa?

In fiecare dimineata in care mergem la scoala acelasi tablou: pe straduta din fata scolii, cam 20 de metri sa zicem, copiii alearga ca potarnichile spre scoala, incercand sa se fereasca de SUV-uri impozante care nu pot opri decat fix in poarta scolii. Ce handicap urias iti ofera un SUV, de nu poti merge nici un pas pe jos, nici tu nici copilul tau, si trebuie musai sa cobori din masina in curtea scolii deja! Cata limitare in miscare si gandire! Slava Domnului ca poarta scolii e zdravan infipta in ciment si  ar fi mai greu sa o doboare, ca ar merge probabil pana la intrarea in scoala, sa nu cumva sa sufle vreun vanticel spre ei, sa-i doboare din picioare mititeii de ei. Drept pentru care orice alti parinti, fara SUV-uri, cu masini sau nu, nu conteaza, atata vreme cat pot parca la o distanta cat de cat decenta, sa nu puna copiii in pericol, trebuie sa mearga cu copiii de mana pana cand intra pe poarta scolii, nici un pas mai putin, ca sa fie siguri ca nu-i aduna de pe sub rotile vreunei doamne (trebuie sa recunosc ca sunt mai mult femei) care se teme de adierea de toamna, iarna, primavara sau vara, pentru ca astea se intampla indiferent de vreme si de starea ei.

Despre tehnica prin care ne inghesuim sa ne luam copiii de la scoala voi povesti alta data.

Zilele trecute, cand televizorul turuia intr-una fara sa-l bage nimeni in seama, imi trece pe la urechi un subiect. O eleva e ramas repetenta pentru ca nu a fost la nici o ora de educatie fizica din anul respectiv. Asa, si care e stirea? Nu e ceva normal in situatia data? Nu, nene, un grup de atotstiutori se revolta instant: ”e un abuz al profesorului de sport, cum asa, sa ramai repetent pentru educatie fizica. Trebuia studiata si situatia la celelalte materii, bla bla.” Ba mai mult, vine chiar televiziunea sa o intervieveze pe defavorizata, care ne spune ca nu putea sa vina la scoala pentru ca era indragostita. Hai sa le facem statui copiilor astia, sa fie un exemplu si pentru altii.  Hai sa desfiintam profesorii pe toate caile, sa nu mai aiba dreptul la nici o decizie. Daca e profesor de sport sa stea in banca lui, nu? Ce daca exista un regulament, il interpretam dupa cum ne avantajeaza. Si ne mai miram de situatia din educatie, dar noi nu facem decat sa aruncam cu noroi cat de tare putem.

Vad atat de des parinti care spun copiilor lor – foarte mult va cere invatatoarea, ce va da exercitii asa grele?, noi nu faceam asa ceva la varsta ta la scoala  si multe altele pe acelasi ton – si se plang tot timpul ca odraslele lor nu vor sa face teme si foarte greu ii conving sa lucreze cat de cat. E atat de complicat sa intelegi ca denigrarea profesorului in fata copilului e drumul clar care necolaborare?
Read the rest of this entry »

Cursurile extrascolare sunt un subiect controversat printre parinti. Ca-n orice domeniu cei ce sustin extremele sunt ferm convinsi ca detin adevarul absolut: unii le refuza in totalitate, sa nu streseze si oboseasca micutii, altii isi inscriu micutii la toate cursurile posibile de nu are timp saracul copil nici sa doarma suficient.
Copiii nostri au multa energie de consumat, multe lucruri de descoperit prin joaca si de cele mai multe ori programul nostru nu ne permite sa ne jucam cu ei atat cat ar fi nevoie, sa practicam un sport impreuna si multe altele asemenea. Sigur ca daca posibilitatile sunt reduse ne multumim sa-i stim in primul rand in siguranta si restul cum s-o putea. Dar cand oamenii nu se descurca foarte greu e trist sa vezi cu cate prejudecati vin cand e vorba de cursurile pentru copii. “De ce sa o duci la dans, vrei sa o pregatesti de pe acum pentru dansul la bara?” – m-a apostrofat de curand o bunica ce are grija de nepotelul ei, la scoala si in timpul liber.
Read the rest of this entry »

M-am hotarat sa scriu despre subiectul asta care-mi va atrage multi dusmani si in nici un caz nu-mi va creste traficul pe blog. Atat de des ma lovesc de oameni care se plang din cauza temelor, atat din timpul scolii dar mai ales acum, in vacanta! Sunt de acord ca unii exagereaza – sute de probleme si exercitii, culegeri intregi, etc- dar cazurile astea sunt izolate si nu de asta vorbesc acum. Acum ma refer in special la copiii din ciclul primar in special si la nevoia de exercitiu. In trei luni de vacanta se uita fenomenal de mult. Memoria ne poate juca feste, actineaza si ea ca un muschi care, daca nu e folosit, se atrofiaza. Scrisul, cititul, socotitul, trebuie neaparat exersate sau ne trezim la sfarsitul vacantei cu mari lacune. Multi zic: eu nu-l fortez sa citeasca, trebuie sa citeasca de placere. Placerea asta se cultiva, nu e ceva cu care te nasti. Citind vei gasi si carti care sa te fascineze, trebuie doar sa le descoperi.
Sigur ca un copil nu va face decat in cazuri exceptionale teme cu aceeasi bucurie cu care sare in bazin dar tocmai de aceea are nevoie de noi sa-l sustinem, sa-l incurajam sa-si planifice bine timpul astfel incat sa-i ramana o mare parte pentru joaca dar sa reuseasca sa-si indeplineasca temele cu succes.
Read the rest of this entry »