Bistro Lila

Am mai povestit despre cat de mult deranjezi cand ai copii. Astazi scriu despre o intamplare de care uitasem, dar mi-am reamintit citind aici.
Am fost la munte fugitiv, pentru ca trebuia sa o aducem pe Mara mai devreme la cresteprinteatru.ro . Am ajuns vineri, dupa pranz, urmand sa ne intoarcem sambata dimineata. Ne-am luat o camera langa tabara, sa nu mai pierdem timpul. Sigur ca nu te duci la munte sa stai in camera. Asta a fost si norocul nostru, pentru ca in toate vizitele prin camera urla muzica de rasuna vila, si imprejurimile. Fie, pranz, dupa-amiaza sau seara.
Citește continuarea »

Astazi am fost la prezentarea unui Centru Educational pentru copii si Parinti – Iulia Pantazi. Mi-a placut de la inceput, atat ca mod de abordare cat si prin complexitatea problemelor ce-si pot gasi rezolvarea aici: de la ingrijirea si ajutarea copiilor autisti sa devina independenti, consilierea parintilor, educarea bonelor, supravegherea copiilor normali , ateliere de creativitate, diagnostic si multe alte probleme de care ne lovim in educatia copiilor. Am un feeling ca vom deveni clienti fideli.
Citește continuarea »

Nu stiu daca v-am povestit, la nasterea lui Andrei, in urma cu 4 ani, am recoltat celule stem din sange placentar. In urma cu cateva zile am primit un meil:

Click pe poza pentru marire.

Asa ca, dragii mei, daca asteptati un copil sau cunoasteti viitori parinti dati-le de veste sa-mi lase un mesaj pentru a le putea transmite gift-cardul cu reducere de 10% pe care l-am primit.

In cazul in care vor fi mai multi doritori promit sa intreb in stanga si-n dreapta alte mamici care au primit acest tip de card pentru a-l pune la dispozitia celor care au nevoie de el. Contractul trecuie incheiat pana in 15 mai, deci nu trebuie sa nasteti pana in 15 mai, doar contractul trebuie incheiat inainte de aceasta data.

Despre avantajele recoltarii celulelor stem din sange planectar si multe altele in acest domeniu puteti citi la http://www.cordcenter.ro/

Lasati comentariul la acest post si va voi contacta!

Multumesc.

Iata ca s-a intors din prima tabara, care s-a nimerit sa fie la ski. Ma bucur ca a mers, ea se bucura si mai mult. Si-a facut prieteni, s-a distrat, a invatat si cate ceva despre skiat ( stie sa se tina pe skiuri, a skiat cat de cat pe partia pentru copii incepatori), cu siguranta data viitoare va skia mai bine. Nu am trimis-o cu gandul de a face ski de performanta ci pentru a se distra cu cei de varsta ei. Ma bucur ca a invatat cate ceva, cu siguranta a mai crescut in tabara 🙂

Despre tabara si organizatori numai de bine. Ne cunoastem demult, chiar daca nu a mai fost in tabara pana acum. Au inchiriat o vila pentru copii, au venit si cu profesorul de sport, mancare ca acasa. Au mers si la patinoar, si la tubing (da, distractie mare la tubing), au dansat, au facut tae bo, au avut o vacanta plina.

E drept ca am vorbit la telefon, in primele zile ceva mai mult, ca ne-a spus de multe  ori ca-i e dor, dar nu sa vina acasa, ci sa o vizitam (si pe Teo il viziteaza parintii), ca si-a ratacit niste manusi (care s-au gasit) dar per total vacanta a fost super si experienta ii va prinde bine cu siguranta. Speram ca Miss sa organizeze multe tabere de acum incolo, pentru ca vom merge si noi cu siguranta.

Romanii sunt foarte inventivi, arata foarte bine ski-trotineta asta :d

A trecut atata vreme (8 ani), de cand m-am confruntat cu problema asta incat m-am obisnuit si chiar ma amuz cand intalnesc (a cata oara) astfel de reactii. De ce umbli cu copii dupa tine? Asa am auzit intrebarea asta si am vazut atatia stramband din nas si dandu-si coate incat a devenit obisnuinta. Proaspata mamica imi amintesc cum eram cu Mara bebe pe la inspectoratul scolar, dupa numire. Nu mai vorbesc de cei care-si inchipuie ca gravidele ar trebui inchise undeva, sa nu deranjeze pe cineva. Fac o paranteza pentru ca mi-am amintit cum mi-am dat eu definitivatul in invatamant, cu burtica, si aveam colegi care credeau ca fac asta ca sa impresionez comisia cu sarcina mea, desi examenul era scris .

Revin la partea cu copiii. Am stat acasa in concediu de crestere copil cu amandoi, pentru ca, evident, nu aveam cu cine sa-i las. Desi Dan rezolva multe din problemele de zi cu zi avea si el un job, deci nu ne era prea usor. Dupa cum nu era deloc lesne sa mearga fresh la munca dupa nopti intregi albe, ba colici, ba dintisori (parintii stiu de ce). Revoltator pentru multa lume mergeam si la cumparaturi cu bebelusii: eu singura n-aveam cum sa ma descurc cu sacosele, el singur nu ar fi stiut intotdeauna ce sa ia, plus ca haine nici acum nu cumpar fara sa fie copiii de fata, pentru ca nu se potrivesc marimile ( nu mai vorbim de incaltaminte). Intr-un cuvant, am fost insuportabili . Si am ramas, probabil, la fel.

E drept ca invitatiile la care nu puteam merge cu copiii le-am refuzat din start. Pur si simplu nu aveam de ales, chiar daca nu toata lumea poate intelege asta. Nici noi n-am mai invitat lume, ca inainte. Pur si simplu nu faceam fata. Multi s-au suparat, la inceput.Evident ca nu mai ieseam cu prietenii, la bere.  Unii ne-au inteles, pana la urma, altii nu. Asta-i viata. Din fericire pentru noi asta nu a fost o corvoada, nu ne-a facut frustrati si am reusit sa nu transferam nemultumirea asupra copiilor. Inutil sa va spun ca la al doilea copil, departe de a deveni experta am fost insa mult mai dezinvolta, nu degeaba la 6 luni si jumatate Andrei a ajuns la mare, pe cand Mara abia la 1 an si jumatate.

Cand aud de parinte ideal ma bufneste rasul. Exista asa ceva? Exista notiunea de “ideal” in realitate, in orice domeniu? Ideal inseamna tocmai ceva ce nu poate fi atins, chiar daca tindem cu totii spre el.

Pentru ca am mers in vacante de mici cu ei chiar nu-mi pun problema sa mergem fara ei. Oricum, in astfel de vacante as fi stat numai la telefon si foarte ingrijorata, deci numai vacanta n-ar fi putut sa fie. Inteleg ca unii se revolta ca spun asta dar chiar nu vad de ce as merge in vacanta fara ei. Nu cred ca problema e la mine. Am vazut destui care recomanda perioade fara copii, pentru imbunatatirea relatiei de cuplu sau mai stiu eu ce, dar in ce ma priveste nu e cazul. Facem lucruri impreuna, atat in 2 cat si in 4 si chiar a devenit ceva firesc. Am copii pe care i-am vrut, atunci cand i-am vrut, cu cine i-am vrut si nu inteleg de ce asta revolta multa lume. Cresterea copiilor e un drum tare lung, cu suisuri si coborasuri, vreau sa tin pasul, atat cu ei cat si cu vremurile , chiar daca deranjez multa lume cu dulcegariile mele. Nu e deloc usor dar fac ce mi-am dorit. Si, dupa cum se stie, nu sunt un parinte singur, deci greutatile sunt impartite pe din doua. Mi se pare normal sa ne sustinem si sa ne completam si nu inteleg de ce ar trebui sa ma justific sau sa-mi cer scuze.

Sigur ca atitudinea mea e influentata si de profesie. Normal ca ma intereseaza educatia si nu, nu vreau sa ajunga genii, vreau doar sa-i ajut sa se descopere si sa fie asa cum simt ei. Numai avand experiente bogate vor putea face asta in cunostinta de cauza si nu vad de ce nu i-as ajuta. Atat cat pot, cat stiu, cat ma pricep sau cat pot sa invat despre asta.

Si da, cunosc destui tatici care fac si clatite!

Duminica in parc. Zapada, copii fericiti. Adultii.. aici e mai complicat. Ea si el se indreapta grabiti spre iesire. El trage o saniuta de plastic. Pe langa ei zburda un baietel prin zapada. Sa zicem ca are 10 ani. Face bulgari si zbang, unul o atinge pe mama in gluga. Reactia? Indignare totala si ” esti nebun la cap”..

Recunosc, sunt o mamica fricoasa. M-am temut foarte tare sa las copiii in tabara, am reusit sa-mi inving teama abia cand Mara se apropie de 8 ani. Ma uitam cu oarece invidie la parinti  azi cand o urcam in tren. Din cei 15 copii din grupul ei mai mult de jumatate sunt gradinari, cativa si de 3 ani. Toata lumea se uita mirata la noi : de ce nu l-ati lasat si pe Andrei? Mai ca-mi parea rau ca nu l-am lasat, dar mi-am revenit repede. Andrei tocmai a facut o criza de plans si mi-am dat seama pe loc ca am procedat bine. Daca-l apuca o criza pe acolo cine sa mai sea dupa el?

Recunosc, genul asta de tabara e printre cele mai prietenoase cu putinta. 15 copii si 7 adulti, bucatarie proprie, adulti cunoscuti si de incredere, cu care Mara se stie de la gradi. Sper sa fiu la fel de incantata si dupa ce se intorc acasa. Sigur, merg la ski, patineaza, dar n-o sa am acum pretentia ca dupa 5 zile sa devina maestra. Pe mine ma intereseaza socializarea, adaptarea, independenta.

Deocamdata n-am vorbit decat de 2 ori la telefon 🙂 : mami, avem paturi suprapuse, dorm la etaj :d (mi-am amintit cum sunam eu din tabara, cu taxa-inversa :)) Si discoteca in fiecare seara 🙂

Vom vedea!

Cand auzi parinti vorbind de copiii lor uneori te umfla rasul. Sigur, ai mei sunt cei mai frumosi, cei mai destepti, cei mai cei. Cand experienta e a ta nu poti sa negi emotiile care te coplesesc uneori. Cum sa nu te cuprinda emotiile cand pustoaica ta, pe care mai ieri o adusesesi de la maternitate implineste 8 ani? E derizoriu sa te intrebi cand a trecut timpul asta dar intrebarea e reala si uneori chiar doare.

Am crescut. Da, am crescut pentru ca simt ca am crescut alaturi de ei. Pana nu demult nu admiteam sa ma gandesc sa o las in tabara, sa aiba telefon sau altele asemenea. Iata ca anul asta mi-am luat inima in dinti sa o las totusi sa cresca in ritmul ei. Eu, care am fost in tabara de la 6 ani si care am fost foarte fericita in toate taberele in care am fost ma panicam cand ma gandeam la ce pericole ar putea-o pandi la tot pasul in tabara. Nu se poate trai cu gandul numai la pericole. Desi cunosteam foarte bine importanta taberei in dezvoltarea copilului nu eram inca pregatita sa accept.

Ma straduiesc din rasputeri sa nu-i sufoc, sa nu fiu prea protectoare, sa ii las sa aiba propriile experiente chiar daca nu-mi e intotdeauna usor. Ma amuz cand intalnesc parinti care-mi vorbesc de ingerasii lor, cei mai cuminti si mai destepti copii, de pe planeta, cand eu stiu destule nazbatii ale lor care sunt in totala contradictie cu imaginea pe care o au parintii lor despre ei. De asemeni ma intristez de fiecare data cand aud mame/tati/bunici apostrofandu-si odrasla: ” blegule, de nimic nu esti in stare”. Si aud asta atat de des.. E atat de greu de inteles ca toate actiunile noastra isi lasa adanc amprenta pe cel caruia nu-i vrem decat binele..

Cunoasteti sablonul acela – simti ca nu traiesti degeaba daca ai adus pe lume un copil, ai sadit un pom, ai construit o casa. Si totusi un copil da sens drumului tau, oricat de greu ti-ar fi sa recunosti asta. Misiunea asta probabil nu se incheie toata viata, si dupa ce copilul tau isi va gasi drumul lui tot iti va parea treaba ta. Stiu, totdeauna ne deranjeaza ca parintii sunt prea bagaciosi, greu de gasit un echilibru. Dar poate, daca ne straduim un pic, reusim 🙂

La voi cum e?

Zilnic colectionez o gramada de perle de la copii, de diferite varste. Imi propun sa le notez pentru ca multe sunt incredibile.

Cea mai noua: ” reteaua hidrografica a Romaniei este desertificata”.

“Mihai cel Mare” sau “Doina e o femeie care canta” , nu se poate invarti pamantul pentru ca noi nu simtim (15 ani), kind=king si multe altele. O sa revin pe masura ce imi aduc aminte.

“Preferinta, ce faci preferinta?”

Cunoasteti astfel de perle?

Printre cadourile Mosului Mara a primit un set de margelute de lemn, sa-si faca singura coliere sau bratari. Distractie mare, si Andrei insira de zor (el are si antrenament, de curand a insirat paste pe ata 🙂