mitul-temei-pentru-acasa-8094987Cu puțină întârziere m-am hotărât să povestesc despre lansarea carții Mitul temei pentru acasă, de Alfie Kohn. Subiectul este foarte incitant, de aceea m-am și dus la lansare. Am tot citit pe tema asta și mă gândesc de multă vreme cum ar fi posibil să scăpăm de temele pentru acasa. În teorie sună foarte frumos, în realitate însă.. În școlile noastre cu 30-35 de elevi în clasă foarte rar copiii pot pleca cu lecția învățată din clasa. În țările în care copiii  stau mai mult de   4-5-6 ore în școala, ce lucram noi la teme se realizează tot la școala, sau macar alt gen de aplicații. Matematica nu se poate învața fără exercițiu, la fel ca multe alte materii.

M-am dus la lansare bucuroasă să aflu secretul care să ne faca viața mai ușoara. Am cumparat și cartea însă n-am mai citit-o, mi-a disparut elanul cand și autorul, în discutța online cu publicul, mi-a confirmat ceea ce știam deja: vorbim de sisteme de educație diferite.
Read the rest of this entry »

Discuțiile despre educație sunt fară sfârșit. Mult anunțata noua lege a invățământului nu aduce deloc schimbările așteptate dar propunerile ministrului pentru cei care nu au luat bac-ul sunt halucinante. Zilele trecute le recomanda sa se înscrie la postliceală și astfel vor reuși în 2 ani să ia și bac-ul. Ce rost are să-i mai ții prin școală încă 2 ani cu speranța că poate vor reuși de data aceasta? Ce rost are să ții 4 ani în liceu copii cu nota 2, 3 la evaluarea din clasa a 8 a? Ce șanse sunt ca ei să poate scoate nota 6 la bac? Există posiblitatea în programa școlară ca astfel de copii să poată recupera golurile acumulate? E doar o mare păcaleală si pentru parinți si pentru copii. O școală profesională, de arte și meserii sau cum s-ar numi ea, care să-i aducă o calificare la absolvirea ei nu ar fi mai utilă? O folosire a banilor cu folos, educarea unor tineri calificați si pregătiți pentru piața muncii? Ce rost mai au liceele in care niciun absolvent nu ia bac-ul? In afara de posturi călduțe, timpul trece leafa merge? Ce rost are o nouă lege a învatamântului dacă nu aduce niciuna din schimbările de care au nevoie copiii noștri? Dacă nu vorbim de aerisirea programei școlare, materii cerute pe piața muncii, metariale didactice prietenoase, formarea cadrelor didactice nu facem decat mici cosmetizări pe pricipiul să se revizuiască dar să nu se schimbe nimic. Comisii și oameni care se fac ca muncesc. Oameni care au mai pus pe butuci educatia lovesc iar si iar.

Oricat de optimista am pornit la drum cand a inceput clasa pregatitoare, dupa doua luni  pot sa spun cu siguranta: clasa pregatitoare este chiar clasa intai, un soi de clasa intai biss desi e inaintea ei. Lectiile in joaca cu care eram amagiti la inceput s-au spulberat de nici nu zici ca s-a pus vreodata problema asa. Temele care nu existau din start ca doar lucram totul in clasa  vin in salturi si daca nu vin se aduna parintii si fac petitii sa vina mai multe teme. Sa incurajam creativitatea, jocul, gandirea? Deocamdata nu, insistam pe scris viteza si in rest nu avem spatiu, timp.. Un desen cu un personaj cu parul mov nu e corect, trebuie corectat. Cerul de toamna nu poate fi asa intunecat, s-a facut o concesie sa fie acceptat asa. Nu suntem consecventi cu copiii – le spunem: maine nu intra nimeni in clasa fara.. , a doua zi nu mai amintim nimic despre ce le-am cerut . Iar parintii? Parintii vocifereaza pe la usi, pe hol, insa la sedinte initiaza petitii de sustinere pentru campionatul de scris viteza. Daca indrazneste cineva sa nu fie de acord atunci sa te tii. Mai rar sa obtii atata solidaritate pentru a sustine ceva pentru copiii nostri pe care vrem sa-i imprietenim cu scoala, sa le fie drag sa vina si sa-si faca temele (nu se pot face teme cu liniute prietenoase, mi s-a spus, asa ca le dam cate 4 pagini pe zi). Desi am un definitivat in invatamant si un copil de clasa a 4 a cu premii si medalii pe la toate concursurile la care participa mi s-a spus ca habar n-am, sa nu ma bag si mai ales sa nu ma duc la directoare. Mai nou nici programa scolara nu e prea obligatorie, stie invatatorul mai bine cum e.

Sigur ca ma cuprinde o lehamite si-mi vine sa stau deoparte sa faca ce vor. Insa cum sa nu fie afectat si copilul meu de toata harababura asta? Nu de performantele scolare imi fac eu griji, ci de celelalte abilitati pe care scoala trebuie sa i le dezvolte sau macar sa nu i le reprime – creativitatea, curiozitatea, inventivitatea, initiativa. Nu-i ducem la scoala sa-i dresam, sa fie simpli executanti.

Greu de supravietuit!

Daca aveti sfaturi le astept cu drag!

In fiecare dimineata in care mergem la scoala acelasi tablou: pe straduta din fata scolii, cam 20 de metri sa zicem, copiii alearga ca potarnichile spre scoala, incercand sa se fereasca de SUV-uri impozante care nu pot opri decat fix in poarta scolii. Ce handicap urias iti ofera un SUV, de nu poti merge nici un pas pe jos, nici tu nici copilul tau, si trebuie musai sa cobori din masina in curtea scolii deja! Cata limitare in miscare si gandire! Slava Domnului ca poarta scolii e zdravan infipta in ciment si  ar fi mai greu sa o doboare, ca ar merge probabil pana la intrarea in scoala, sa nu cumva sa sufle vreun vanticel spre ei, sa-i doboare din picioare mititeii de ei. Drept pentru care orice alti parinti, fara SUV-uri, cu masini sau nu, nu conteaza, atata vreme cat pot parca la o distanta cat de cat decenta, sa nu puna copiii in pericol, trebuie sa mearga cu copiii de mana pana cand intra pe poarta scolii, nici un pas mai putin, ca sa fie siguri ca nu-i aduna de pe sub rotile vreunei doamne (trebuie sa recunosc ca sunt mai mult femei) care se teme de adierea de toamna, iarna, primavara sau vara, pentru ca astea se intampla indiferent de vreme si de starea ei.

Despre tehnica prin care ne inghesuim sa ne luam copiii de la scoala voi povesti alta data.

Nu stiu voi cum ati invatat-o dar eu imi amintesc cum o visam ca pe poezie, ma asculta mama si era jale daca incurcam ceva. Repetata de pe coperta caietului de mate. Desi nu pot sa ma plang ca n-am invatat si totul trebuia sa fie logic ca sa-l pot invata.

In zilele noastre insa nici caietele nu mai sunt la fel, noi nu mai avem nici urma de caiet cu tabla inmultirii pe spate. Cam pe la sfarsitul clasei intai ma tot intreaba Mara: ”mami, e adevarat ca 3X5=15?” La inceput doar i-am confirmat, convinsa fiind ca nu trebuie sa invatam noi de acasa inmultirea, sa o invete la clasa la timpul ei. Mai ales ca acum inmultirea se invata in clasa a 3 a, nu am insistat si nu am deschis in nici un fel discutia. Dar nu era nevoie pentru ca Mara a invatat-o in pauze, la afterschool, pentru ca  tabla inmultirii era scrisa pe banci. M-a intrebat la inceput ce inseamna inmultirea asta si la ce ne ajuta ea si s-a linistit rapid – adunare repetata care ne ajuta sa facem calcule mai usor a multumit-o si interesat-o suficient cat sa o retina mai pe ascuns asa, pentru ca eu ii tot spuneam ca trebuie sa o invete la clasa, cu colegii ei.

La inceputul clasei a 3 a se plangeau parintii – ce an greu ne asteapta cu inmultirea si impartirea!  Ar fi bine sa fim mai rezervati si sa nu-i speriem pe copii inainte. Sigur ca fiecare invata in ritmul sau, pentru unii e mai greu dar am vazut multi parinti care le transmit, voluntar sau nu, multe din aversiunile lor personale catre scoala, diferite materii sau profesori, si apoi se plang ca foarte greu reusesc sa-i convinga sa invete.

Oricum, daca sunteti in cautare de  ajutoare pentru invatat inmultirea eu cred ca ajuta planse cu inmultirea tinute undeva in vizorul copiilor, poate mai inainte de invatarea propriuzisa. Nu stiu de ce sunt atatea jocuri pentru invatat adunarea, pornind de la banalele carti de joc, dar cu inmultirea nu prea am vazut. Nici macar la editura Gama, care au scos multe carti de joc educative foarte interesante, dar cu inmultire nu am vazut.

Voi cum ati invatat?

Acum ceva vreme credeam ca manualele pot fi refolosite foarte bine. Doar si noi am invatat atata vreme de pe manuale la a cine mai stie cate utilizare. Daca nu lipsesc pagini si se pot citi credeam ca e cat de cat ok. Stiu, zilele trecute am auzit undeva ca acum e permis sa fie refolosite doar de 4 ori, din cauza microbilor, virusilor sau altor minuni  pe care pot sa le raspandeasca.

In clasa intai am cumparat oricum toate manualele, deci nu mi-am facut griji despre cum e sa refolosesti. Pentru clasa a doua le-am primit pe toate de la scoala si ma tot gandeam daca si de ce sa le mai cumpar noi. Initial ma gandeam ca e un moft, oricum cumparam atatea culegeri si caiete speciale pe langa manuale. Dar cand am deschis cartea am realizat ce stiam deja dar nu constietizam: foarte multe exercitii rezolvate pe carte cu stiloul. Si la lb romana si la matematica. Deci obligatoriu ai nevoie de manuale noi, nu?
Read the rest of this entry »

A venit toamna. Emotii la un nou inceput de an scolar. Pentru inceput colindam magazinele pentru haine de scoala: uniforma si tot restul. Dam o fuga si-n Obor, ca asa tineam eu minte ca sunt aprovizionati. Nu foarte multe de scoala dar gasesti. Si vanzatoarele ceva mai amabile, dispuse sa-ti arate marfa sa te hotarasti, nu ca pana acum. Noutatea? Preturile de criza: pe fata produsului un pret, pe spate altul.

Ne oprim sa luam blugi. Ii sucim, ii invartim, 50 ron. Ii vrem. Stati sa vedeti, ca pretul asta e la masuri mici, astia’s mai mari, 60 ron. Pe  spate aveau trecut 60 ron. Adica ii vreti din spate sau din fata.. Stau si ma gandesc, ma uit lung la vanzatoare, care se fastacea de nu mai stia ce sa faca, se inrosise, Mara vroia blugii, Andrei se grabea si tot asa. Probabil ca de obicei acceptam si ma multumeam sa bomban. Dar azi nu. Refuz super ofertele din Obor si ma duc croita tot la magazinele de unde cumparam de obicei.

Voi de unde cumparati ?

Multe emotii, flori, sperante, bucurii 🙂



Read the rest of this entry »

Desi a inceput scoala de 2 saptamani am cam fost scutita de teme. Mara isi face temele la after scool, cu doamna invatatoare, care are o nemarginita rabdare si cunoaste nenumarate trucuri de captat atentia prichindeilor. Dar iata ca o zi cu indigestie si probleme stomacale o retine acasa pe scolarita, si, evident, avem teme de recuperat. Foarte greu in cazul nostru, chiar daca am avut un weekend la dispozitie, pentru ca noi avem timp total limitat, mai exact ora de somn a lui Andrei.
Read the rest of this entry »

Desi am copiii relativ mici m-am gandit de mai multe ori daca si la ce varsta le voi da telefon mobil. Controversele privind efectele folosirii telefonului mobil inca de la varste fragede nu stiu daca se vor lamuri vreodata, insa de multe ori m-am gandit ca i-as sti mai in siguranta, pe Mara cel putin, daca ar putea sa ma sune in caz ca se afla in pericol. Evident, se poate spune ca o protejez excesiv, insa, cand vad la ce pericole sunt expusi copiii nostri, doar mergand la scoala, nu pot sa nu-mi fac griji.
Pe de alta parte, doar simplul fapt ca ar avea un telefon mobil la ea ar putea sa o expuna suplimentar,atat din punct de vedere al sanatatii cat si al sigurantei, in sensul in care ar sari in ochi unor smecherasi pusi pe furturi, ca in cazul acesta.
Si, la clasa intai, chiar ar rezista tentatiei sa nu se joace cu el la ore? Si, odata ce va primi un mobil, nu-si va dori unul mai bune si mai frumos, ca al colegilor? Nu e vorba de bani si de ce imi permit sa-i dau copilului, ci de educatia pe care ma straduiesc sa i-o dau.
Read the rest of this entry »