A trecut atata vreme (8 ani), de cand m-am confruntat cu problema asta incat m-am obisnuit si chiar ma amuz cand intalnesc (a cata oara) astfel de reactii. De ce umbli cu copii dupa tine? Asa am auzit intrebarea asta si am vazut atatia stramband din nas si dandu-si coate incat a devenit obisnuinta. Proaspata mamica imi amintesc cum eram cu Mara bebe pe la inspectoratul scolar, dupa numire. Nu mai vorbesc de cei care-si inchipuie ca gravidele ar trebui inchise undeva, sa nu deranjeze pe cineva. Fac o paranteza pentru ca mi-am amintit cum mi-am dat eu definitivatul in invatamant, cu burtica, si aveam colegi care credeau ca fac asta ca sa impresionez comisia cu sarcina mea, desi examenul era scris .

Revin la partea cu copiii. Am stat acasa in concediu de crestere copil cu amandoi, pentru ca, evident, nu aveam cu cine sa-i las. Desi Dan rezolva multe din problemele de zi cu zi avea si el un job, deci nu ne era prea usor. Dupa cum nu era deloc lesne sa mearga fresh la munca dupa nopti intregi albe, ba colici, ba dintisori (parintii stiu de ce). Revoltator pentru multa lume mergeam si la cumparaturi cu bebelusii: eu singura n-aveam cum sa ma descurc cu sacosele, el singur nu ar fi stiut intotdeauna ce sa ia, plus ca haine nici acum nu cumpar fara sa fie copiii de fata, pentru ca nu se potrivesc marimile ( nu mai vorbim de incaltaminte). Intr-un cuvant, am fost insuportabili . Si am ramas, probabil, la fel.

E drept ca invitatiile la care nu puteam merge cu copiii le-am refuzat din start. Pur si simplu nu aveam de ales, chiar daca nu toata lumea poate intelege asta. Nici noi n-am mai invitat lume, ca inainte. Pur si simplu nu faceam fata. Multi s-au suparat, la inceput.Evident ca nu mai ieseam cu prietenii, la bere.  Unii ne-au inteles, pana la urma, altii nu. Asta-i viata. Din fericire pentru noi asta nu a fost o corvoada, nu ne-a facut frustrati si am reusit sa nu transferam nemultumirea asupra copiilor. Inutil sa va spun ca la al doilea copil, departe de a deveni experta am fost insa mult mai dezinvolta, nu degeaba la 6 luni si jumatate Andrei a ajuns la mare, pe cand Mara abia la 1 an si jumatate.

Cand aud de parinte ideal ma bufneste rasul. Exista asa ceva? Exista notiunea de “ideal” in realitate, in orice domeniu? Ideal inseamna tocmai ceva ce nu poate fi atins, chiar daca tindem cu totii spre el.

Pentru ca am mers in vacante de mici cu ei chiar nu-mi pun problema sa mergem fara ei. Oricum, in astfel de vacante as fi stat numai la telefon si foarte ingrijorata, deci numai vacanta n-ar fi putut sa fie. Inteleg ca unii se revolta ca spun asta dar chiar nu vad de ce as merge in vacanta fara ei. Nu cred ca problema e la mine. Am vazut destui care recomanda perioade fara copii, pentru imbunatatirea relatiei de cuplu sau mai stiu eu ce, dar in ce ma priveste nu e cazul. Facem lucruri impreuna, atat in 2 cat si in 4 si chiar a devenit ceva firesc. Am copii pe care i-am vrut, atunci cand i-am vrut, cu cine i-am vrut si nu inteleg de ce asta revolta multa lume. Cresterea copiilor e un drum tare lung, cu suisuri si coborasuri, vreau sa tin pasul, atat cu ei cat si cu vremurile , chiar daca deranjez multa lume cu dulcegariile mele. Nu e deloc usor dar fac ce mi-am dorit. Si, dupa cum se stie, nu sunt un parinte singur, deci greutatile sunt impartite pe din doua. Mi se pare normal sa ne sustinem si sa ne completam si nu inteleg de ce ar trebui sa ma justific sau sa-mi cer scuze.

Sigur ca atitudinea mea e influentata si de profesie. Normal ca ma intereseaza educatia si nu, nu vreau sa ajunga genii, vreau doar sa-i ajut sa se descopere si sa fie asa cum simt ei. Numai avand experiente bogate vor putea face asta in cunostinta de cauza si nu vad de ce nu i-as ajuta. Atat cat pot, cat stiu, cat ma pricep sau cat pot sa invat despre asta.

Si da, cunosc destui tatici care fac si clatite!

Am fost onorata de  invitatia la un eveniment de maxim interes pentru multi parinti internauti. Cu parere de rau nu am ajuns dar am trimis reprezentanti 🙂

Exista, ca peste tot, doua mari opinii contrare: una ca un soft bun te scuteste de orice batai de cap, cealalta ca o buna relatie cu copilul e suficienta si copilul e ferit de pericole. Adevarul se afla, dupa parerea mea, undeva la mijloc. E esentiala o buna relatie cu copilul tau, trebuie sa te informezi tot timpul ca sa stiti la ce va expuneti dar un soft e cu atat mai important cu cat copilul e mai mic, din punctul meu de vedere. Tentatia sa dea click aiurea pe diferite reclame e foarte mare la varste cat mai mici. Cel putin asa a fost la noi. Deocamdata Mara intreaba de cate ori ar vrea sa dea click pe ceva. Dar sunt convinsa ca nu va dura o vesnicie acest lucru. Numai antivirusul nu e suficient.

E drept ca ma simt mai linistita cand e offline, pe Magic Desktop sau alte jocuri educative (Dubluclick, etc). Eu sunt fan declarat al lectiilor pe calculator de la Intuitext. E drept ca nu le-am vazut pe toate dar Fractii cu peripetii sau De ce lesina elefantii mi-au placut. Geometria devine mult mai atractiva cu faraonii 🙂 Am si un repros pentru Intuitext: de ce nu au astfel de programe si pentru scolarii mai mici de clasa a III a ? 🙂
Read the rest of this entry »

Foarte multe discutii pe tema asta – de ce nu mai sunt copiii in fata blocului.

Sigur ca si eu am crescut in spatele blocului. Uram vacantele pentru ca cei mai multi copii plecau la bunici si eu ramaneam cam singura pe langa bloc. Dar ma gandesc cu groaza sa-mi las copiii la joaca pe langa bloc. Locuim in zona centrala, cat de cat. In fata blocului e o parcare si un mic paculet, doar cu niste banci. In permanenta stau tigani care scuipa seminte. Pe seara in zona sunt fetele vesele la produs, si baieti veseli care le supravegheaza de la distanta. Am vazut de-a lungul vremii razii, politie, dar naravul nu se schimba. Si probabil e vad bun, nu renunta la el.
Read the rest of this entry »

Ma bag si eu in seama la o leapsa pentru ca e un subiect care ma intereseaza foarte tare. Bineinteles ca ne-am dori sa-i vedem pe copiii nostri citind cat mai mult si sigur ca daca stam cu mainile incrucisate si asteptam sa-i apuce cheful cred ca vom avea o mare dezamagire.
Eu pot sa vorbesc pentru copii relativ mici, Mara are 7 ani si jumatate. Pentru copiii mai mari cred ca e putin diferita abordarea.
In primul rand copiii sunt tentati sa-i imite pe adultii din jurul lor. De aceea cred ca e important sa te vada citind, sa stie ca iti place sa citesti si sa fie si el tentat sa afle ce e asa interesant la o carte. Dupa ce ii trezesti interesul trebuie sa gasesti carti portivite cu varsta si care sa-i placa intradevar. Nu e obligatoriu sa-i placa aceleasi carti care iti placeau tie la varsta lui sau care plac altor copii de varste asemanatoare. Si, ca in orice abordare a copiilor, cel mai important e sa fii perseverent si sa ai rabdare. Nu-l atrage cartea propusa de tine gasesti alta, o va citi si pe aceasta mai tarziu, cand va fi mai deschis.
Mara a indragit de la 2 ani carti de genul: Primele mele 1000 de cuvinte, apoi sa invatam culorile, formele, ceasul. Evident ca la inceput doar le-a admirat, ma intreba de fiecare desen, uneori de nenumarate ori, dar a ajuns sa le “citeasca” singura si sa fie foarte mandra de asta. Au urmat carti de povesti foarte scurte si foarte ilustrate, carti de povesti cu abtibilduri in locul unor cuvinte, aceste fiind foarte utile in diferite etape. La inceput ii citeam eu povestea si ea lipea abtibildurile in locurile corespunzatoare, mai tarziu, dupa ce a invatat sa citeasca ii era usor sa citeasca de aici, fonturile erau mari si unele cuvinte erau ilustrate, deci mult mai usor pentru ea. Si cartile mici de povesti, care aveau atasat un animalut (tin minte un purcelus si un cal, de plus, ce scoteau capul prin pagini) au atras-o. La inceput se juca cu animalutul in timp ce-i citeam eu povestea, mai tarziu era foarte bucuroasa ca poate ea sa citeasca singura povestea respectiva, pe care o cunostea in mare masura.
Si cartile cu activitati pentru prescolari i-au placut, chiar daca acestea sunt mai mult caietele copiilor decat carti, tot e un bun punct de plecare pentru cartile de mai tarziu.
Si cartile de povesti si cu imagini de colorat au fost foarte utile. Mai coloreaza dar o intereseaza si firul povestirii, a revenit la ele cand a invatat sa citeasca si ii place sa-i citeasca lui Andrei (3 ani), chiar daca acesta o mai necajeste si, neavand rabdare prea mult timp, ii mai trage de carte, mai incearca sa o mazgaleasca, dar nici ea nu renunta cu una cu doua 🙂
In clasa intai, prima carte mai mare pe care a citit-o integral a fost Sahul pentru copii, o carte mare, gen album, foarte ilustrata si cu fonturi prietenoase. Nu am fortat-o sa citeasca aceasta carte 🙂 Ne tot baraie sa jucam sah cu ea si ii tot explicam ca mai are de invatat, cand a vazut cartea in magazin a indragit-o si i-am luat-o, convinsa fiind ca o sa i-o citesc eu. Dar am vazut ca se poate si altfel. Aveam o intelegere: ea citea o pagina si apoi eu una, sau chiar doua. Si a citit-o si recitit-o integral 😀

Micul print

A mai citit Micul print, nu cu aceeasi pasiune ca la cartea de sah dar a citit-o 🙂 Si povestile lui Andersen le-a citit, in mare parte.Degetica e favorita ei, a citit-o in diferite editii, la inceput cu multe ilustratii si mai putin text, dar a ajuns si la varianta integrala. Si Peter Pan, cartea favorita a lui Andrei, a citit-o, dar in varianta Adevarul.
Ca tema de vacanta are, printre altele, sa citeasca o carte cu povesti foarte scurte – 1-2 pagini pentru o poveste, Mai spune o poveste parca se numeste. Ii place si parca o citeste in joaca.
Sunt convinsa ca alti copii de varsta ei au citit mai mult dar fiecare copil are stilul sau si nu vreau sa o fortez prea tare si sa transformam cititul, care acum este o placere, intr-o corvoada sau chiar pedeapsa.

Voi cum ati procedat cu copiii vostri? Nasica, voi ce cititi?:)

Sursa foto

Later edit: Au raspuns foarte frumos la leaspa si alti parinti: aici si aici.

Daca ati scris pe tema dati-mi un semn, va rog. Multumesc!

Stiti deja ca ma invart prin parcuri destul de des:) Ce-mi aud urechile insa, greu de povestit de multe ori. Mi-e foarte greu sa inteleg uneori “lumea adultilor”care se invarte in jurul copiilor. Trecem fara comentarii peste fumul gros de tigara sau cojile de seminte cu care adultii, in grija lor parinteasca, isi inconjoara copiii aflati la locul de joaca. Poate fumul e tigara alunga tantarii, cine poate stii exact?

Sa revenim la perle culese din parc. Un tata suparat il scotea pe fiu din parc, spunand: “Nu te mai aduc in parcul asta, aici sunt numai copii tampiti.”

Dar alta e capodopera, o imagine pe care cu greu pot sa o uit: un tata tinerel, plin de muschi, striga si ameninta un pusti cam de 7 ani: “Daca te mai apropii de fi-mea iti sparg fata ma’ , ai inteles? Te sparg, dobitocule. De ce o impingi?”

Ce-i invatam noi pe copiii astia in situatii de genul asta?

Parcul de la Izvor nu e deloc printre parcurile mele favorite. Copacii inca mici cu greu iti pot da o idee de aer curat in centrul orasului. Iar daca e soare risti o insolatie daca stai mai mult de jumatate de ora.

Insa, de ceva vreme, anticul loc de joaca a fost refacut. Acum troneaza un castel cu turnulete, tobogane , tunele, leagane, bicicleta circulara, mese de ping pong, chiar cateva aparate de fitness pentru adulti, motiv pentru care devine destul de usor favoritul .

Si nici nu are nisip, asa cum a fost un trend in parcuri pana de curand, de te intoceai acasa cu nisip si in dinti. Lui Andrei ii place la nebunie podul suspendat, Marei toboganele inalte.
Read the rest of this entry »

Am depasit secolul vitezei. Niciodata nu avem suficient timp, insa cel mai important e timpul petrecut alaturi de copiii nostri. Altfel ne trezim ca timpul trece, ei se fac mari si nu suntem decat niste straini, nu-i cunoastem deloc si ne miram ca nu facem practic parte din viata lor. Cu cat constientizam asta mai devreme cu atat mai bine. Atat pentru copiii nostri cat si pentru noi.

tags, ,

Foarte greu sa scrii despre viata pentru un concurs, chiar daca premiul e atractiv si te obliga. Pizza pe viata te obliga la abonament la sala, ture de parc pe viata si multe altele, daca nu vrei sa apari pe urma la stiri: uitati-va la ea, a casigat pizza pe viata si acum se misca cu macaraua 😀 Dar intotdeauna vei gasi un prieten care sa te ajute sa termini pizza fara sa ajungi supraponderal, nu? Ma bazez pe voi sa comentati ca sa castigam impreuna 😀
Sa revenim la viata. Ce poate fi mai simplu si mai complicat? Cand esti copil viata ti se pare extraordinara cand ai primit cadoul dorit, cand ai fost acceptat in cercul ravnit sau cand innoti fara grija in rau. La fel de simplu viata ti se pare foarte rea cu tine cand ti-ai pierdut jucaria favorita, te-a certat mama ca ai luat o nota proasta , ai disparut fara sa dai de veste sau te-ai certat cu cea mai buna prietena.

Trece timpul, te indragostesti si ai aripi, simti ca poti sa ajungi pana la stele, nu te mai opreste nimic, viata e divina. Viata ta e o sarbatoare, te iubeste si crezi ca nimic rau nu se mai poate intampla. Crezi ca-ti faci si o cariera si esti stapan pe viata ta, toata lumea ti-e la picioare.

Si vine o vreme in care fericirea te tine numai cu respiratia taiata: primul tipat al copilului tau te transforma pe viata. Viata ta nu-ti mai apartine. Toate actiunile tale iti afecteaza in primul rand copiii tai si asta deja iti afecteaza echilibrul. Nimic nu mai e atat de simplu, multe din luptele tale devin lupte pe viata si pe moarte. Fericirile tale din copilarie se intorc ca un bumerang impotriva ta. Ce amuzant era sa sa-ti vezi parintii agitandu-se ba ca nu mananci destul, ba ca nu te-ai imbracat suficient sau ai disparut fara sa anunti. Si ce cutit in inima simti cand, la randul tau parinte, dispare copilul de langa tine sau crezi ca e bolnav ca nu prea mananca. Ce groaza te cuprinde cand te gandesti ca vor creste si vor frecventa poate cluburi ciudate, vor fuma pe ascuns si cate si mai cate alte “ghidusii”. Dar toate astea dispar ca prin minune cand ajungi seara acasa si iti spun: mami, ne-a fost dor de tine!

Ce poate fi mai frumos si mai complicat decat viata?

Haideti sa castigam impreuna! 😀
Cel mai bun comentariu castiga! 😀

De cele mai multe ori nu e simplu sa faci cadouri. Nu e un subiect original, insa fiecare are o parere personala. Pentru copii unii cred ca e usor: papusi pentru fete si masinute pentru baieti. La noi pot spune ca sunt amandoi, si Mara si Andrei, interesati de masinute, iar papusile pentru Mara n-au fost niciodata o atractie deosebita.
Din punctul meu de vedere ,oricat de mult a evoluat tehnologia de construirea a papusilor, exista o infinitate de oferte mai atractive decat papusile:). Oricum, e musai sa tinem cont si de varsta. La Mara de exemplu, dupa ce am epuizat variantele de la Piticlick am ajuns, evident, la Dubluclick. Foarte atractive si educative, le recomand cu draga inima. Singura mea nemultumire cu privire la softurile astea e restrictia Windows XP, drept pentru care pe Vista se inteapa iar pe Windows 7 nici nu porneste..
Read the rest of this entry »

Pentru ca am citit parerea multor comentatori nu pot sa nu dezvolt acest subiect de maxim interes pentru mine. In primul rand se pune problema daca e bine sa duci copiii la afterscool. Prea multa scoala, spun multi, lipsa familiei si implicit suferinta copiilor. Sa iau cazul nostru, pentru ca nu vorbesc din auzite, chiar Mara merge la afterscool in clasa intai fiind. Mara merge la aceasta gradinita care are si afterscool de 2 ani, acesta fiind al treilea. Inca din anii trecuti se uita cu jind la cei mari, scolarii de la after, si nu-si dorea atat de mult sa merga la scoala cat la after dupa.Ce face la after si de ce ii trebuie? Ea termina cursurile la scoala la ora 10.50. Vine masina si ii ia, sunt 7 din clasa care merg impreuna cu d-nul sofer si cu Miss la afterscool. Acolo se schimba de uniforma, se spala, merg la masa, se joaca pana la ora 14.00. Atunci vine d-na invatatoare care ii supravegheaza la teme. Teme pe care le fac fiecare in ritmul sau, cu pauze , gustare si ce mai e nevoie, in general pana in jurul orei 16-16.30. Atunci vine acasa, fie o luam noi fie o aduce dl sofer cu microbuzul de la gradi, in functie de programul nostru. De saptamana viitoare va mai sta de 2 ori pe saptamana inca o ora, una pentru optionalul de dans si una pentru optionalul de germana, amandoua dorite de ea.
Read the rest of this entry »