Duminica in parc. Zapada, copii fericiti. Adultii.. aici e mai complicat. Ea si el se indreapta grabiti spre iesire. El trage o saniuta de plastic. Pe langa ei zburda un baietel prin zapada. Sa zicem ca are 10 ani. Face bulgari si zbang, unul o atinge pe mama in gluga. Reactia? Indignare totala si ” esti nebun la cap”..
Recunosc, sunt o mamica fricoasa. M-am temut foarte tare sa las copiii in tabara, am reusit sa-mi inving teama abia cand Mara se apropie de 8 ani. Ma uitam cu oarece invidie la parinti azi cand o urcam in tren. Din cei 15 copii din grupul ei mai mult de jumatate sunt gradinari, cativa si de 3 ani. Toata lumea se uita mirata la noi : de ce nu l-ati lasat si pe Andrei? Mai ca-mi parea rau ca nu l-am lasat, dar mi-am revenit repede. Andrei tocmai a facut o criza de plans si mi-am dat seama pe loc ca am procedat bine. Daca-l apuca o criza pe acolo cine sa mai sea dupa el?
Recunosc, genul asta de tabara e printre cele mai prietenoase cu putinta. 15 copii si 7 adulti, bucatarie proprie, adulti cunoscuti si de incredere, cu care Mara se stie de la gradi. Sper sa fiu la fel de incantata si dupa ce se intorc acasa. Sigur, merg la ski, patineaza, dar n-o sa am acum pretentia ca dupa 5 zile sa devina maestra. Pe mine ma intereseaza socializarea, adaptarea, independenta.
Deocamdata n-am vorbit decat de 2 ori la telefon 🙂 : mami, avem paturi suprapuse, dorm la etaj :d (mi-am amintit cum sunam eu din tabara, cu taxa-inversa :)) Si discoteca in fiecare seara 🙂
Vom vedea!
De fapt e fortata denumirea de dieta. E mai mult un alt stil de viata. Constanta ramane miscarea. Da, am trecut la pilates intermediar 🙂 . In primul rand am o conditie fizica muuult mai buna. Si nu am facut decat cele 20 min de pilates si 2 statii de mers pe jos zilnic. Trag de mine sa fac mai mult, si probabil voi reusi si asta. Cel mai mult ma bucura mesajul primit ieri de la Dan : pot sa ma leg la sireturi fara sa stau pe scaun. Asta da progres.
La capitolul mancare nu suntem stricti, doar ca am eliminat multe. Mic dejun cu iaurt si musli, grapefruit si cafea, pranz cu salata (naut, peste, nuci, ulei de masline, lamaie, sau variatii- sfecla rosie, telina), legume la cuptor cu peste sau piept de pui, cam asta mancam de cand am inceput “dieta”. In rest, ceai verde, mar, pomelo, mar, cafea, si pentru rasfat ciocolata neagra un cubulet pe zi. E drept, ieri am mancat o jumatate de prajitura cu ciocolata, greu sa refuz dar sper ca am consumat ceva fugind dupa tramvai 🙂
Important e ca ma misc mult mai bine, nu ma mai dor toate incheieturile, scad colaceii de pe burta, chiar daca am scapat numai de 4 kg in timpul asta.
Abia astept sa reiau si programul de aerobic, atunci chiar vom fi bine 🙂
Cand auzi parinti vorbind de copiii lor uneori te umfla rasul. Sigur, ai mei sunt cei mai frumosi, cei mai destepti, cei mai cei. Cand experienta e a ta nu poti sa negi emotiile care te coplesesc uneori. Cum sa nu te cuprinda emotiile cand pustoaica ta, pe care mai ieri o adusesesi de la maternitate implineste 8 ani? E derizoriu sa te intrebi cand a trecut timpul asta dar intrebarea e reala si uneori chiar doare.
Am crescut. Da, am crescut pentru ca simt ca am crescut alaturi de ei. Pana nu demult nu admiteam sa ma gandesc sa o las in tabara, sa aiba telefon sau altele asemenea. Iata ca anul asta mi-am luat inima in dinti sa o las totusi sa cresca in ritmul ei. Eu, care am fost in tabara de la 6 ani si care am fost foarte fericita in toate taberele in care am fost ma panicam cand ma gandeam la ce pericole ar putea-o pandi la tot pasul in tabara. Nu se poate trai cu gandul numai la pericole. Desi cunosteam foarte bine importanta taberei in dezvoltarea copilului nu eram inca pregatita sa accept.
Ma straduiesc din rasputeri sa nu-i sufoc, sa nu fiu prea protectoare, sa ii las sa aiba propriile experiente chiar daca nu-mi e intotdeauna usor. Ma amuz cand intalnesc parinti care-mi vorbesc de ingerasii lor, cei mai cuminti si mai destepti copii, de pe planeta, cand eu stiu destule nazbatii ale lor care sunt in totala contradictie cu imaginea pe care o au parintii lor despre ei. De asemeni ma intristez de fiecare data cand aud mame/tati/bunici apostrofandu-si odrasla: ” blegule, de nimic nu esti in stare”. Si aud asta atat de des.. E atat de greu de inteles ca toate actiunile noastra isi lasa adanc amprenta pe cel caruia nu-i vrem decat binele..
Cunoasteti sablonul acela – simti ca nu traiesti degeaba daca ai adus pe lume un copil, ai sadit un pom, ai construit o casa. Si totusi un copil da sens drumului tau, oricat de greu ti-ar fi sa recunosti asta. Misiunea asta probabil nu se incheie toata viata, si dupa ce copilul tau isi va gasi drumul lui tot iti va parea treaba ta. Stiu, totdeauna ne deranjeaza ca parintii sunt prea bagaciosi, greu de gasit un echilibru. Dar poate, daca ne straduim un pic, reusim 🙂
La voi cum e?
Zilnic colectionez o gramada de perle de la copii, de diferite varste. Imi propun sa le notez pentru ca multe sunt incredibile.
Cea mai noua: ” reteaua hidrografica a Romaniei este desertificata”.
“Mihai cel Mare” sau “Doina e o femeie care canta” , nu se poate invarti pamantul pentru ca noi nu simtim (15 ani), kind=king si multe altele. O sa revin pe masura ce imi aduc aminte.
“Preferinta, ce faci preferinta?”
Cunoasteti astfel de perle?
Cine a inventat ceasurile desteptatoare? Un maestru calau, desigur. Se plictisise jucandu-se cu ghilotina. E drept, oamenii au tot incercat sa imblanzeasca monstrul dar e tot mai crud dimineata de dimineata. Am tot schimbat soneria dar cea mai noua e criminala. Si totusi suna asa de frumos clopotele alea, insa aseara tocmai citeam A doua cadere a Constantinopolelui, tocmai sunau clopotele ca vin turcii cand am inchis cartea, si , surpriza, cand sa ne trezim chiar sunau clopotele. Gata, luam taurul de coarne! De maine ma pun in pat mai devreme sa nu ma mai chinui asa dimineata. De maine citesc mai mult si-mi fac timp sa ies cu copiii in fiecare zi in parc. Si tot de maine nu mai mananc dupa ora 6 decat andive cu lamaie. Sau ardei. 🙂
De maine.. Ce rost au toate chestiile astea? De cate ori aud pe cineva care-mi spune de maine fac aia se produce un declick si nu mai pot urmari restul conversatiei. M-am saturat sa aud de maine incat sunt alergica 🙂 Cand vreau sa fac ceva il fac din acel moment, nu-l pun pe o lista de asteptare.
Sa facem sport, zic!
Voi aveti ceva de facut, de maine? 🙂
Iata-ma la a 4 a zi. Evident, fara schimbari spectaculoase. Muschii incep sa-si faca simtita prezenta, dar fara o febra musculara in adevaratul sens al cuvantului. Oricum, ma simt bine ca descopar ca am muschi, chiar daca trebuie lucrati.
Ceva episoade de foame sunt inabusite din fasa cu ceai fierbinte, asa ca le tin sub control. Inca mai rontai seara cate ceva dupa masa, dusman cu care mai am de furca. Cantarul deocamdata ma incurajeaza, am scapat de 2 kg dar nu ma entuziasmez asa de tare. Vor urma zile in care cantarul se va incapatana sa se blocheze, cu siguranta slabirea nu va continua in ritmul asta. Cu pilates ma mentin la incepatori, nu ma grabesc nicaieri. Inca nu reusesc sa fac tot programul, mana nu ma lasa dar ma straduiesc atat cat pot. Important e ca nu cedez 🙂
Azi am avut si desert, un cubulet de cioco neagra 80% cacao 🙂
Va tin la curent!
Sarbatori, sedentarism si multe alte cauze – pot gasi o multime de motive pentru care am ajuns aici. Iata ca ma reapuc de dieta. Am o oarece experienta cu dietele si, in principal, stiu exact ce trebuie sa fac sa mai scap de kilogramele in plus, la practica nu stau asa bine dar ma straduiesc. Optimismul e esential in reusita dietei si nu-mi lipseste, deocamdata.
Una dintre problemele importante pentru mine este micul dejun. De cand ma stiu am fost tentata sa sar peste el, sau sa ma limitez la o cafea, doua. Nimic mai gresit si lupt mereu cu mine sa iau micul dejun. Stiu exact care e micul dejun perfect pentru mine : iaurt cu cereale integrale, 2-3 nuci si jumatate de grapefruit. Plus cafea, evident, tensiunea mea mica nu ma lasa sa functionez fara cafea. De cate ori reusesc sa iau asa micul dejun ma simt excelent, nici vorba de foame pana la pranz. De ce oi fi eu dusmanul nr unu al meu de fac tot posibilul sa nu-mi fie bine nu stiu?!
Citește continuarea »
Prajitura cu portocale si cocos
De bine si mai mult de rau, pentru dieta noastra, m-a reapucat cheful de prajiturit. De bine pentru ca ma simt bine cand am chef, si cu o mana sucita chiar nu am avut chef de nimic.
Ieri am refacut Prajitura cu portocale si mac fara mac 🙂 Am inlocuit macul cu cocos si s-a potrivit de minune. Plus ca n-au mai ocolit-o copiii, asa cum ocoleau bobitele negre 🙂
Citește continuarea »
Le rois
Desi detest sa descopar ceva in mancare regele asta a fost foarte amuzant de descoperit 🙂 Da, eu sunt regina de anul asta, asa ca paziti-va! :)))
Povestea cu gallette devine o traditie si pentru noi, dupa cum povesteam inca de aici.