A inceput demult deja nebunia martisoarelor. Iubesc martisoarele si le urasc in acelasi timp 🙂 . Simbolul primaverii, nu poti sa nu te bucuri la gand de primavara. Ar trebui sa fie gingase si frumoase, sa-ti aminteasca de lucruri frumoase si, de ce nu, sa-ti poarte noroc 🙂 . Recunosc, e suficient sa vad snurul alb-ros si ma gandesc la primavara, flori, soare. Dar nu pot ignora kitchul care ne inconjoara, toate hidoseniile care ti se baga pe sub nas cu un siret de martisor. Toata traditia s-a transformat rapid in vanzari, ca imediat ce vezi martisoarele hidoase te gandesti la inimioarele de Valentine cu tot felul de mesaje stalcite de dragoste.
E cald afara, la orice gura de metrou sunt deja nenumarate tarabe, puzderie de lume in jur. Si totusi va trebui sa incep si eu sa caut martisoare. O fi rau ca mie imi place si o floare cu snur de martisor?
Evident, cele mai frumoase martisoare sunt cele facute de tine, nu? Nu suntem noi artisti dar cred ca ar fi cazul sa convoc copiii la un atelier.
Nu ma deranjeaza vedetele care fac reclama la sampon, sapun, parfum sau ceva de genul asta. Esti vedeta, te folosesti de imaginea ta si castigi din cauza asta. Cum e insa cand esti super vedeta si ne povestesti cat de sanatoasa e margarina pentru dezvoltarea copiiilor? Oricum ai privi situatia, margarina e un subiect controversat printre nutritionisti. Cum poti sa ai inima impacata ca indemni oamenii sa dea copiilor un produs controversat? Poti sa ai garantii ca supermargarina e atata de benefica pentru copii? Chiar nu conteaza nimic decat banii pe lumea asta? Inteleg sa nu te uiti ce produs promovezi cand castigi din asta cat sa supravietuiesti, cand esti o vedeta internationala, destul de bogata, ce scuza poti avea? Vine vreo vreme cand te uiti in oglinda si te gandesti care e sensul vietii tale?
Dupa cum va spuneam, ziua de ieri a fost pentru mine cu dubla semnificatie: inainte de a fi sf Valentin a fost ziua mea. Si pentru ca la noi e plin sezon de sarbatoare, primul sarbatorit fiind Andrei si Mara devenind pe zi ce trece tot mai nerabdatoare pana pe 16, aproape ca nu am putut face fata lungului chestionar la care m-au supus copiii: ce faceam cand eram copil de ziua mea, cine venea in vizita, cum aveam tortul si cate si mai cate, dupa care vine intrebarea suprema: ce cadou imi doresc. Si, ca sa scap, si pentru ca Mara amana de mult timp sa-si scoata dintisorul care se mai tinea intr-un fir de ata, ma hotarasc pe loc: de ziua mea vreau sa-mi faci cadou dintisorul care se misca. Pana aici a tinut bucuria, s-a intristat si a fugit la joaca, nici vorba sa se indure sa-l scoata, chiar daca e deja al 4-lea si ceilalti au iesit relativ usor.
Si iata ca pe seara ajungem la cumparaturi. Cand sa platim Mara se intoarce victorioasa spre mine si fericita nevoie mare: La multi ani, mami! Uite cadoul tau!
Inutil sa va spun cat de ciudat se uita toata lumea la noi, parca eram un grup de vrajitoare :d :d :d Recunosc, era ciudat :d
Dar a fost cel mai frumos cadou de ziua mea :d
“Nu m-am apucat de scris povestea asta pentru ca as avea talent la scris, sau pentru ca mi s-a parut o poveste buna. Dar nici nu am scris-o total dezinteresat. Si am incercat sa va povestesc, pe scurt, inca de la inceput ca sa va pot convinge sa imi mai acordati sprijinul dumneavoastra inca o data.
Pentru ca mai am nevoie de ajutor. Pentru mine, si aceasta ultima carte are pret. 140 000 de euro, din care imi lipsesc 80 000 de euro. Stiu, este enorm, dar este vorba despre viata mea, este vorba despre faptul ca nu vreau si nu pot sa renunt acum. Stiu ca ma pot vindeca, stiu ca sunt pe maini bune si stiu ca nu o sa ramana asa lucrurile.
Citește continuarea »
Uneori viata te loveste. Usor pe umar sau poate iti da chiar un sut in fund. Azi ma amuza dar stiu mai bine ca oricand ca orice sut in fund nu e decat un pas inainte. In ianuarie ma credeam la pamant. Dar nu era decat finalul fatidicului 33 😀 In februarie am ajuns sa fac lucruri la care nu mai visam demult, le trecusem la rataciri , in domeniul profesiei, si incercam sa merg mai departe. E chiar mai mult decat sa-mi practic meseria, ii pot ajuta pe cei mai putin norocosi. Multa vreme am vrut sa ajut si nu stiam cum. Iata ca am ocazia.
Am prins aripi si sper sa nu mi le pierd. Imi place mult noua mea stare. Desi am mai putin timp sunt mult mai organizata, vad orasul 🙂 , invat lectii de viata la tot pasul si ma bucur mult de fiecare clipa. Deh, asta e alta meteahna care ma apuca in prag de ziua mea, constientizez mai mult trecerea timpului. Dar poate ca nici asta nu e un lucru rau.
Foarte multe subiecte grele zilel astea. E crunt afara prin apa pana la genunchi, asa ca macar cat stau in casa incerc sa ma gandesc la altceva, oricum nu am cum sa usuc strazile. Reducerea pensiilor si a salariilor, subiect crunt care afecteaza pana la urma pe toata lumea. Chiar crede cineva ca va creste speranta de viata la 85 de ani? Ce pot face eu sa schimb asta? … Eventual o pensie privata. Nu ca ar putea cineva sa o garanteze si pe asta, din punctul meu de vedere.
Plantele etnobotanice, subiect cutremurator pentru mine, inca de pe vremea in care am auzit de copii care isi cumpara de la colt cu banii de sandvis. Dar, in afara de umblat la educatie, ce pot eu sa fac? Schimb eu legislatia? Schimb eu taxele care ma sufoca mai mult pe zi ce trece, ca firma? Ma poate linisti discursul relaxat al ministrului finantelor de azi care parca tocmai a tras niste plante etnobotanice de linistit ce era?
Asa ca, zic, sa ne concentram pe ce putem face, si s-ar putea sa fim uimiti ca avem multe pe care sa ne concentram.
Sa aveti o viata frumoasa!
Da, mi-a placut Simbolul pierdut al lui Dan Brown. Nu pentru ca e la moda, ci pentru ca imi place genul asta de carti: simboluri, coduri, istorie. Stiu ca sunt foarte multi cei carora nu le place. Gusturile nu se dicuta, nu?
Daca nu ti-a placut Codul lui Da Vinci nu vad de ce ti-ar placea Simbolul pierdut. Poate ca prima poate parea ceva mai reusita, dar eu cred ca amandoua sunt la fel de bune. Prima era deschizatoare de drumuri si se lega de simboluri istorice mai cunoscute decat ultima. Despre Louvru stim cu totii mai multe decat despre Washington. Ambele carti poate cam violente dar nu asta e piesa centrala si poti usor sa vezi dincolo de asta.
Citește continuarea »