Ma amuza oamenii care nu-si pun intrebari, nu au nelinisti si framantari. Ei sunt “profesionisti” (da, aud asta tot mai des), stiu totul in detaliu si nu au nici un fel de temere. Viata lor e simpla si programata, nu are ce sa li se intample (cred ei) care sa-i scoata din ritm.
Cateva exemple? Pe principiul “si noi am fost copii” oricine iti poate da lectii despre educatie si cum sa-ti cresti “exemplar” copilul, ce are si cat are voie si cat de “bosorog depasit” sau chiar expirat esti daca ai si iti expui din framantarile tale in public. Cineva spunea ca doar daca nu stii sa utilizezi calculatorul poti sa te temi de ce ar putea gasi copilul tau pe net si cum i-ar putea afecta asta evolutia. Vezi Doamne pe noi nu ne-a cenzurat nimeni pe net si ia uite ce inteligenti am ajuns. Stau si ma intreb cati dintre acesti atoatestiutori au descoperit internetul cam odata cu Mara, adica pe la 3 ani (calculatorul ceva mai devreme).
Intr-adevar, exista programe de monitorizare care ii pot ajuta pe parinti. Dar exista programe perfecte, carora sa le incredintezi in siguranta educatia copilului tau? Asa cum se intreba Lucian Mandruta parca, ai atata incredere in programele respective incat daca ai fi conectat la aparate si ai trai numai cu ajutorul programelor respective ai fi linistit?
Oricum, cand ai copii oricine se simte dator sa-ti dea sfaturi, ba chiar sa te corecteze de indata ce considera ei ca nu ai procedat corect. Cel mai des mi se spune, de cand am doi copii, ca Mara ar trebui sa preia cat mai multe din sarcinile mele ca sa aiba grija de Andrei. Ma rog, sa-l schimbe, sa-i dea de mancare, sa stea cu el, lucruri care ma fac sa mi se ridice parul maciuca. Un copil de 4-5 ani sa schimbe un bebe, sa-l ia in brate si sa-i bage in gura? Brr.. Uneori Andrei se rostogoleste atat de rapid incat ma tem ca l-as putea scapa din mana eu din maini, om matur cat de cat. Cum sa arunc atata responsabilitate pe umerii unui copil? Cu ce a gresit el sa-i fur copilaria si sa-i dau asemenea sarcini? Cum as mai putea trai cu asemenea vina daca s-ar intampla ceva cat timp bebe ar fi supravegheat de Mara?
Am copiii pe care i-am vrut, cand i-am vrut si pentru ca mi-e drag de copii. Nu i-am facut sa-i pasez nimanui, cu atat mai putin sa se creasca unul pe altul. N-am avut frati si nu stiu sigur daca asta afecteaza relatia dintre frati, dar cred ca fiecare copil are nevoie de atentie la fiecare varsta.
o sa revin pe tema asta..
9 Comentarii
yka a comentat...
Totul depinde de toate 🙂 nu cred ca are sa gaseasca cineva un caz similar cu al tau incat sa iti poata da exemple. Cei ce dau sfaturi gratuite le dau la general, insa nu iau niciodata cazurile in particular.
Stii ca sambata, am fugit de la motz, la un botez. Ei iata ca familia lui Iulian e mare si din 3 camere ale unei case (nu apt) una era ocupa de copii: bebe 2 luni, bebe 1 an si ceva, bebe 3 ani, 3 fete intre 9 si 12-13 ani, si 2 baieti de 9 si 13 ani. Toti din acelasi neam. Ai sa razi (sau nu) dar fetele aveau grija de bebeii mici, cu schimbat, cu dat biberon,cu leganat pe brate sau pe picioare. Sincer, pe mine m-a cutremurat aceasta imagine (poate o sa apuc sa pun poze). Exact cum ziceai tu ” Cum sa arunce atata responsabilitate pe umerii unui copil?” de unde atata curaj ?? cei drept mamele nu se distrau, ci erau toate bulucite la bucatarie sa serveasca invitatii la botez. Dar totusi …..
Nu cred ca afecteaza daca copii au grija de ei intre ei, insa nu pana la stadiu de responsabilitate in adevaratul sens al cuvantului 🙂 intreaba0l pe dan 😀 el a fost responsabil de mine :D:D:D ? io nu mai tin minte 🙁 😛 oricum, fiind diferenta de varsta mai mare, 7 ani, …… cand io avema7 ani, el avea 14 si incepea adolescenta si tot asa 😀 Ne-am “inteles” reciproc acum la maturitate 😀
lila a comentat...
nu rad si nu condamn pe nimeni, fiecare alege ce si cum sa faca. Si Mara e curioasa cu Andrei, l-ar lua in primul rand in brate (?!), i-ar da sa manance diverse (noi am sarit peste faza cu biberonul ), cu pampersul nu cred ca ar incanta-o in mod deosebit dar nici nu stiu de ce as pune-o sa faca asta.Nu incerc sa o cocolosesc, ma ajuta foarte mult, atat cat consider ca este corespunzator varstei ei: face curat la ea in camera, isi pune farfuria in chiuveta dupa ce mananca, aduce tacamuri la masa, imi aduce haine sau diverse pentru Andrei cand am nevoie, se joaca cu el, nu-l lasa sa bage in gura dar asta nu inseamna ca nu-l mai impinge uneori, ca nu-i ia jucariile sau nu nu sare sau da din picioare chiar langa el. Are totusi 5 ani!
La un bebe un moment de neatentie poate fi fatal. Probabil sunt prea prapastioasa dar ma simt bine in pielea mea.Din copilarie imi amintesc de copii cazuti de la balcon, arsi/opariti, care au inghitit diverse, si asta in general de langa parintii lor.Daca ar fi fost supravegheati de alti copii poate ar fi fost mai bine, poate ar fi fost mai rau.
Nu sunt si nu vreau sa fiu o mama model.Consider ca e normal sa avem temeri dar si sa facem ceva pentru protectia copiilor.
Oricum, e o tara libera. 😉
yka a comentat...
te asigur ca nu esti genul de mama prapastioasa 🙂 daca vrei, intr-o zi … iti fac cunoastiinta cu una :)) :)) :))
un barbat a comentat...
La al doilea copil nu are cum sa fie mama prapastioasa, poate la primul :).
Un copil de 10-12 ani este in stare sa execute anumite taskuri, pentru ca au capacitatea de a repeta o operatie care au vazut-o, pot copia modelul. Nu pot sa-si ia raspunderea de a avea grija de copil dar sunt in stare sa repete ce au vazut ca face mama (modelul pe care-l copie). Mai mult de atit nu poti cere pentru ca nici ei nu pot face. Pentru citeva minute la o petrecere este o solutie, dar nu trebuie exagerat chiar daca lor l-e place. Pe de alta parte o sa l-e foloseasca cind o sa fie parinti la rindul lor, o sa-si aminteasca instinctiv cum se face o anumita operatie.
Un copil de 5 ani este oricum prea mic ca sa-i ceri sa faca ceva, chiar mai mult trebuie avut mare grija si sa nu fie incurajat sa faca ceva, pentru ca se pot intimpla accidente nefericite. Cea mai buna solutie este sa-l inveti ca doar Mama face anumite lucruri si daca ceva se intimpla trebuie sa vina repede sa-ti spuna pentru ca in felul asta te ajuta. chestia asta simpla, plus daca este si rasplatit, este usor inteleasa de copii.
Legat de sfaturi: “Pentru a creste un ciine iti trebuie diploma dar orice cretin isi educa propriul copil”.
un barbat a comentat...
Mi-am amintit o formulare mai clara:
“Pentru a creste un ciine iti trebuie diploma dar orice cretin poate deveni parinte”.
lila a comentat...
din pacate nu sunt de acord cu proverbul de mai sus. Cred ca orice cretin poate deveni parinte, dar biologic, cat priveste educatia nu cred ca e chiar atat de simplu.
De ar fi adevarat am avea dor copii fericitii, cu o baza serioasa pentru o viata fericita, implinita. Daca ma uit in jur nu prea vad asa ceva.
Lila » Parintii si copiii lor a comentat...
[…] si ingrijorator pentru mine.O fi tot pe principiul, de care mai spuneam, ca cel mare il creste(deci il si invata) pe cel […]
un barbat a comentat...
Pai cam asta vroiam sa spun si eu, oricine poate deveni parinte dar ca sa fii parinte bun trebuie munca… si vroiam sa specific ca din pacate pentru parinti nu exista o “scoala” ca sa-ti dea o diploma. Diploma o sa o primim la sfirsitul vietii.
lila a comentat...
Eu nu astept diploma la sfarsitul vietii. Ma bucur acum de progresele copiilor ca si cum ar fi ale mele 🙂