Astazi am ascultat psihologul de la itsybitsy (Parinti ascultatori) vorbind despre anxietate. M-a pus pe ganduri in multe privinte. De ex s-a spus ca nu exista copii timizi, ca asta ascunde o anxietate pe care numai pshihologul poate sa o rezolve.
Pana nu demult consideram ca Mara e timida. In ultima vreme sunt placut surprinsa de evolutia Marei, dar nu pot spune ca nu e un copil timid. Inteleg ca trebuie sa mergem la psiholog? Poate ca exagerez eu termenul de timiditate sau poate nu-l inteleg foarte exact. Poate ne ajuta nasica putin 🙂
Apoi am ajuns si la propriile frici. Pentru inceput m-am gandit la frica de apa, pornita total intemeiat: la 8 ani am fost salvata de la inec dintr-un bazin cu apa sarata. Evident, toata copilaria si adolescenta am fost inconjurata de oameni care stiau sa innoate si care se distrau pe seama neputintei mele. Cei mai multi dintre cunoscutii mei de atunci invatasera fara profesor, in raul Buzau, si se asteptau ca si eu sa intru in apa si sa ma simt ca un peste. Apa si mai ales marea m-a atras de cand ma stiu, dar asta nu inseamna ca nu ma tem.Din studentie am inteles foarte bine sintagma “curaj gaina ca te tai”, care m-a ajutat in foarte mult in situatiile dificile din viata mea, si am tras de mine sa invat.Am avut sprijin, si sunt foarte recunoscatoare pentru asta, chiar cand ma simteam foarte ridicol la douazeci si ceva de ani cu pernute in apa, cand toata lumea se hilizea pe langa mine. Si dupa cativa ani in care am perseverat iata ca am renuntat la pernute si am curaj sa innot ceva vreme fara ajutor si in mare si in piscina. E drept ca nu ma bag in valuri amenintatoare, ca am rareori vise in care vad valuri de zeci de metri, dar imi place foarte mult sa innot, chiar daca prefer sa vad tarmul sau sa nu ma stiu singura in mare. La piscina e drept ca nu mai am temeri.
Dar sa trecem la alta frica, de care vroiam de fapt sa vorbesc. Teama de a trimite copilul in tabara.Am fost in tabara de la 6 ani jumate si de atunci aproape in fiecare an. A fost o experienta foarte placuta pentru mine si asteptam cu nerabdare in fiecare an. Cu toate astea mi-e foarte teama sa o las pe Mara chiar si intr-o excursie mai lunga de o zi, adica sa ramana si peste noapte. Am citit si auzit atatea orori intamplate copiilor incat nici macar nu pot sa ma gandesc de la ce varsta o voi lasa totusi sa mearga in tabara. Probabil asta e chiar genul de anxietate pe care ar trebui sa mi-o tratez. Sunt perfect constienta ca exagerez dar deocamdata nu pot face altfel. Stiu ca s-ar descurca, am depasit teama ca s-ar imbolnavi mai mult decat daca merge cu noi in vacanta, incepe sa fie un copil responsabil, insa nu-mi pot invinge teama. Poate voi reusi cu timpul, eu ma straduiesc.
Revenind la copii, deocamdata alte temeri importante nu sunt, sper sa ne descurcam pana la urma.
Miercurea viitoare la Parinti ascultatori tema va fi: Cum crestem baietii? Cum crestem fetitele? Abia astept:)
Deschide discutia
claudette a comentat...
interesanta tema de emisiune si de fapt asta este si rolul explicarii unor astfel de “probleme”, sa te faca sa te gandesti la ele, sa intorci situatia pe toate partile si sa gasesti singur raspunsurile, ca doar tu ai trecut prin intamplarile respective.
am vazut ca ai ajuns si la o concluzie: “Poate voi reusi cu timpul, eu ma straduiesc”
asadar, daca numai dupa o emisiune reusesti sa gandesti pozitiv si sa vezi o solutie, e f clar ca nu ai nevoie de ajutor suplimentar!
despre anxietate: ea apare sub diferite forme si are diferite intensitati. fricile cotidiene, in general, le are toata lumea (nu pe toate, nu in acelasi timp, fiecare dupa experienta lui). atata timp cat o astfel de frica nu-ti face dificila existenta, nu te impiedica sa realizezi ceea ce vrei, sa intri in legatura cu oamenii (desi tu vrei asta – asta e timiditatea), nu-ti aduce cosmaruri, nu necesita tratament speial.
intamplarea ta cu inotul te putea trimite la psiholog, insa ai reusit si singura sa o depasesti.
ea a ramas cat de cat vie (spui ca mai visezi valuri inalte), pentru ca e genul de intamplare care pune in pericol viata, adica ce avem mai de pret si frica poate fi profunda. frica de apa te impiedica sa inveti sa inoti>ai invatat sa inoti>ai depasit-o!
cu tabara: e vb de anxietate din partea ta, dar tr privit f bine contextul: e vb de un copil de varsta prescolara.
atata timp cat anxietatea isi gaseste o motivatie logica si normala, naturala, ea poate fi depasita in momentul in care motivele ei se estompeaza, capata alte valente.
nu era acelasi lucuru daca iti era teama sa o lasi la gradi, de exemplu…
lila a comentat...
Dintotdeauna m-a interesat sa stiu ce ne face sa reactionam atat de diferit in ipostaze similare, de fapt e interesant cum functioneaza mintea omului :d
Emisiunile se potrivesc foarte mult cu framantarile mele, ca de la educatia copilului pornim.
Multumesc foarte mult de raspuns. Nu stiu daca Mara chiar este timida. Ma tem ca i-am pus o “eticheta” cand era mai mica, la inceputul intrarii in colectivitate, si am ramas cu ideea ca Mara e timida.Oricum ma straduiesc sa nu-i mai spun vreodata asa au sa spun cuiva cand e ea de fata ca ar fi timida.
In ultima vreme Mara e evoluat foarte mult.Dupa ce s-a terminat cu teama de a fi inlocuita cu Andrei, cu gelozia exagerata dintre ei, parca am descoperit o fetita mai echilibrata, vesela, foarte jucausa, care se joaca chiar cu cei mai incapatanati si nabadaiosi copii de la gradi, care pana mai ieri nu vroiau sa se joace cu ea. Oricum, fug cat pot de etichete, macar de acum incolo.
Crisia a comentat...
Eu n-am stiut ce inseamna anxietatea pana cand n-a murit maia. Atunci am inceput sa ma tem brusc nu de moartea mea, ci de a celor apropiati. Dintr-o data a inceput sa-mi fie frica de sutele de kilometri pe care-i inghite Marius saptamanal, de ce s-ar putea intampla cu fratele meu, cate si mai cate. Treptat insa am constientizat ca nu e bine sa ma las coplesita si am invatat din nou sa ma stapanesc.
(Cu multa si nepermisa intarziere ma bucur si eu ca am gasit blogul tau. Am stat si m-am uitat la filmuletul de la gradi ca sa ma asigur ca tu esti. Te pun in blogroll. Ce mic e internetul, frate!)
lila a comentat...
welcome.
De frica de moarte nici n-am mai zis.
Pana sa am copii nu m-a ingrozit cu adevarat acest subiect. De atunci refuz sa ma gandesc ce s-ar putea intampla daca si daca.