mitul-temei-pentru-acasa-8094987Cu puțină întârziere m-am hotărât să povestesc despre lansarea carții Mitul temei pentru acasă, de Alfie Kohn. Subiectul este foarte incitant, de aceea m-am și dus la lansare. Am tot citit pe tema asta și mă gândesc de multă vreme cum ar fi posibil să scăpăm de temele pentru acasa. În teorie sună foarte frumos, în realitate însă.. În școlile noastre cu 30-35 de elevi în clasă foarte rar copiii pot pleca cu lecția învățată din clasa. În țările în care copiii  stau mai mult de   4-5-6 ore în școala, ce lucram noi la teme se realizează tot la școala, sau macar alt gen de aplicații. Matematica nu se poate învața fără exercițiu, la fel ca multe alte materii.

M-am dus la lansare bucuroasă să aflu secretul care să ne faca viața mai ușoara. Am cumparat și cartea însă n-am mai citit-o, mi-a disparut elanul cand și autorul, în discutța online cu publicul, mi-a confirmat ceea ce știam deja: vorbim de sisteme de educație diferite. Noi suntem sclavii notelor cel puțin 4 ani de zile, in gimnaziu, si tremuram la gândul că o notă proastă ne îndepărtează de liceul dorit. La clasă se face atât cât se poate, cu manuale atât de depașite, cu atat de mulți elevi în clasă, așa că nu poți ajunge la note mari fără să lucrezi acasa.E drept că unii exagereaza cu temele și ajung la pretenții absurde de la copii. Acolo nu există altă soluție decât discuția cu profesorul, cu directorul și așa mai departe. E drept că eu am vorbit cu profesorul când la clasa pregatitoare (la care parcă nu existau teme) copilul plangea cu capul pe caiet pentru ca îl durea mana după 4-5 pagini de liniuțe și nu am avut niciun rezultat, a trebuit pur și simplu să ne mutam, dar măcar nu mi-am lasat copilul sa se chinuie mai mulți ani cu cineva care nu ințelege dozarea efortului la copii.

M-am bucurat , o bucurie amara dar bucurie totuși, că mi s-au confirmat convingerile cum că trebuie să ne susținem și să ne încurajăm copiii, inclusiv la teme dacă e cazul, și să nu uitam să încercăm să reparăm tot ce s-ar putea strica la școală. Există și interes pentru formarea profesorilor, mărunt și punctual dar există. Era la lansare o doamnă directoare de la o școală din București care era foarte interesată să formeze noi invațatoare și a cerut de la facultate să trimită învațatori pentru practică, evident că nu a fost susținuta, la noi practica pedagocică este foarte neimportantă, câteva ore in anul 3 si 4. Altcineva se plângea că la practica pedagocică într-o gradiniță au asistat la ore care incepeau inevitabil cu : mâinile sus, mâinile jos, mâinile la spate. Studenți care asistă la astfel de ore, neavând și alte repere ajung să creadă ca așa e normal și așa vor proceda și ei mai departe. Se va schimba la noi, în timpul vieții noastre, modul de formare a profesorilor?

În concluzie nu putem scăpa de temele pentru acasa. Trebuie să sancționam orice exagerare (am auzit de 100 de probleme de pe o zi pe alta) printr-o discuție deschisă si serioasă cu profesorul respectiv, ca între adulți real interesați de progresele și viitorul copilului, cu un limbaj normal, politicos, fără acuze. Și profesorii au nevoie de încurajare de multe ori și o discuție deschisă ar putea să-l puna pe gânduri și să accepte să mai schimbe ceva în folosul copilului. Pentru că asta trebuie să avem mereu în vedere: interesul copilului nostru.

taguri, , , ,

Leave a Reply









Please note: Comment moderation is enabled and may delay your comment. There is no need to resubmit your comment.