Cand auzi parinti vorbind de copiii lor uneori te umfla rasul. Sigur, ai mei sunt cei mai frumosi, cei mai destepti, cei mai cei. Cand experienta e a ta nu poti sa negi emotiile care te coplesesc uneori. Cum sa nu te cuprinda emotiile cand pustoaica ta, pe care mai ieri o adusesesi de la maternitate implineste 8 ani? E derizoriu sa te intrebi cand a trecut timpul asta dar intrebarea e reala si uneori chiar doare.
Am crescut. Da, am crescut pentru ca simt ca am crescut alaturi de ei. Pana nu demult nu admiteam sa ma gandesc sa o las in tabara, sa aiba telefon sau altele asemenea. Iata ca anul asta mi-am luat inima in dinti sa o las totusi sa cresca in ritmul ei. Eu, care am fost in tabara de la 6 ani si care am fost foarte fericita in toate taberele in care am fost ma panicam cand ma gandeam la ce pericole ar putea-o pandi la tot pasul in tabara. Nu se poate trai cu gandul numai la pericole. Desi cunosteam foarte bine importanta taberei in dezvoltarea copilului nu eram inca pregatita sa accept.
Ma straduiesc din rasputeri sa nu-i sufoc, sa nu fiu prea protectoare, sa ii las sa aiba propriile experiente chiar daca nu-mi e intotdeauna usor. Ma amuz cand intalnesc parinti care-mi vorbesc de ingerasii lor, cei mai cuminti si mai destepti copii, de pe planeta, cand eu stiu destule nazbatii ale lor care sunt in totala contradictie cu imaginea pe care o au parintii lor despre ei. De asemeni ma intristez de fiecare data cand aud mame/tati/bunici apostrofandu-si odrasla: ” blegule, de nimic nu esti in stare”. Si aud asta atat de des.. E atat de greu de inteles ca toate actiunile noastra isi lasa adanc amprenta pe cel caruia nu-i vrem decat binele..
Cunoasteti sablonul acela – simti ca nu traiesti degeaba daca ai adus pe lume un copil, ai sadit un pom, ai construit o casa. Si totusi un copil da sens drumului tau, oricat de greu ti-ar fi sa recunosti asta. Misiunea asta probabil nu se incheie toata viata, si dupa ce copilul tau isi va gasi drumul lui tot iti va parea treaba ta. Stiu, totdeauna ne deranjeaza ca parintii sunt prea bagaciosi, greu de gasit un echilibru. Dar poate, daca ne straduim un pic, reusim 🙂
La voi cum e?