Nu stiu de unde mi se trage dar iubesc cafeaua. Nu aveam 2 ani cand m-am oparit cu ea – am pus cotul in farfurioara unor musafiri si o iarna intreaga am umblat fara maneca stanga la haine, din cauza arsurii, asta ca sa mi se fixeze definitiv cafeaua in sange 🙂 Prin clasele primare imi amintesc cum, atunci cand plecau parintii si ramaneam cu varul meu acasa, destul de rar, e drept, serveam in sufragerie, cu tavita, servetel si tot tacamul, o spuma cu un varf de ness si 3 lingurite de zahar, si ni se parea deliciul suprem. Nu mai stiu exact cand mi-a dat mama voie sa beau cafea (Mara, nu ma intreba cand o sa ai voie, inca nu m-am hotarat). Imi amintesc cu placere si de nechezol, imi amintesc ca intr-o vreme mama avea cafea verde pe care o prajea in cuptor si o amesteca cu naut, dar cum era la gust chiar nu stiu.Stiu ca bucuria alor mei, dupa revolutie, ca se gasea cafea adevarata (stiti pungile alea galbene, nu mai stiu cum se chemea cafeaua, dar circulau zvonuri ca falsificatorii vand fasole pe post de cafea) mi s-a transmis si mie si beam cu colegele (Alina) o cafea sa punem tara la cale. Cu ness-ul prietenia mi-a fost scurta – chiar daca-l gasisem pe acela care-mi placea am observat ca imi face rau (palpitatii) si am renuntat rapid, fara pareri de rau, chiar daca imi amintesc uneori de super-energizantul ness cu cola.
Read the rest of this entry »

Cafeneaua despre care citisem pe net inainte sa plec. Pozele vorbesc de la sine 🙂