Astazi am ascultat psihologul de la itsybitsy  (Parinti ascultatori) vorbind despre anxietate. M-a pus pe ganduri in multe privinte. De ex s-a spus ca nu exista copii timizi, ca asta ascunde o anxietate pe care numai pshihologul poate sa o rezolve.

Pana nu demult consideram ca Mara e timida. In ultima vreme sunt placut surprinsa de evolutia Marei, dar nu pot spune ca nu e un copil timid. Inteleg ca trebuie sa mergem la psiholog? Poate ca exagerez eu termenul de timiditate sau poate nu-l inteleg foarte exact. Poate ne ajuta nasica putin 🙂

Apoi am ajuns si la propriile frici. Pentru inceput m-am gandit la frica de apa, pornita total intemeiat: la 8 ani am fost salvata de la inec dintr-un bazin cu apa sarata. Evident, toata copilaria si adolescenta am fost inconjurata de oameni care stiau sa innoate si care se distrau pe seama neputintei mele. Cei mai multi dintre cunoscutii mei de atunci invatasera fara profesor, in raul Buzau, si se asteptau ca si eu sa intru in apa si sa ma simt ca un peste. Apa si mai ales marea m-a atras de cand ma stiu, dar asta nu inseamna ca nu ma tem.Din studentie am inteles foarte bine sintagma “curaj gaina ca te tai”, care m-a ajutat in foarte mult in situatiile dificile din viata mea, si am tras de mine sa invat.Am avut sprijin, si sunt foarte recunoscatoare pentru asta, chiar cand ma simteam foarte ridicol la douazeci si ceva de ani cu pernute in apa, cand toata lumea se hilizea pe langa mine. Si dupa cativa ani in care am perseverat iata ca am renuntat la pernute si am curaj sa innot ceva vreme fara ajutor si in mare si in piscina. E drept ca nu ma bag in valuri amenintatoare, ca am rareori vise in care vad valuri de zeci de metri, dar imi place foarte mult sa innot, chiar daca prefer sa vad tarmul sau sa nu ma stiu singura in mare. La piscina e drept ca nu mai am temeri.

Dar sa trecem la alta frica, de care vroiam de fapt sa vorbesc. Teama de a trimite copilul in tabara.Am fost in tabara de la 6 ani jumate si de atunci aproape in fiecare an. A fost o experienta foarte placuta pentru mine si asteptam cu nerabdare in fiecare an. Cu toate astea mi-e foarte teama sa o las pe Mara chiar si intr-o excursie mai lunga de o zi, adica sa ramana si peste noapte. Am citit si auzit atatea orori intamplate copiilor incat nici macar nu pot sa ma gandesc de la ce varsta o voi lasa totusi sa mearga in tabara. Probabil asta e chiar genul de anxietate pe care ar trebui sa mi-o tratez. Sunt perfect constienta ca exagerez dar deocamdata nu pot face altfel. Stiu ca s-ar descurca, am depasit teama ca s-ar imbolnavi mai mult decat daca merge cu noi in vacanta, incepe sa fie un copil responsabil, insa nu-mi pot invinge teama. Poate voi reusi cu timpul, eu ma straduiesc.

Revenind la copii, deocamdata alte temeri importante nu sunt, sper sa ne descurcam pana la urma.

Miercurea viitoare la Parinti ascultatori tema va fi: Cum crestem baietii? Cum crestem fetitele? Abia astept:)

tags, , , , , , ,