Orice om s-a lovit de-a lungul vietii de prejudecati legate de fete si baieti. Baietii nu plang e cea mai comuna. Fetele nu mesteresc, baietii nu cos, barbatu aduce bani in casa (in orice caz mai multi decat nevasta), femeia e cu copii si casa, si lista ar putea continua la nesfarsit. Si femeile si barbatii au foarte mult de suferit din cauza acestor prejudecati. Cate femei nu au fost trimise la cratita niciodata in viata? Cati barbati nu si-au comparat iubita cu imaginea creata de mama lor despre femeia potrivita lui? Cati barbati nu au renuntat la o relatie pentru ca iubita lor castiga mai mult sau nu erau capabili sa-si exprime sentimentele? Cate femei nu erau si sunt in continuare incurajate sa-si pastreze casnicii, toxice sa le zic, doar pentru ca barbatul are voie sa mai greseasca iar femeia ii e datoare sa-l asculte?

Asa ca, atunci cand avem copii, putem sa-i ajutam sa nu le impunem piedici suplimentare, asa cum s-a intamplat cu noi, inca din copilarie.

Pana si culorile hainelor le transmit copiilor din prejudecatile noastre. Cele mai multe fetite sunt imbracate in roz iar baieteii in albastru. Cel mai usor e sa-i spui unui baietel cand plange ca baietii nu plang si astfel consideri ca ai incheiat subiectul, obligandu-l pe micut sa-si reprime cumva, desi nu stie cum, sentimentele. Jucarii? Sigur daca e fetita ii luam papusi iar daca e baiat invariabil masinute.

Nu m-am gandit pana acum la cat de diferit se dezvolta copiii in functie de jucariile cu care se joaca. Nu la maniera asta. Chiar nu mi-am pus problema ca jocul cu papusile invata copiii (fetele) sa comunice, sa aiba grija de cineva, sa colaboreze, in timp ce jocul cu masinutele ii invata pe copii competitia si cam atat, nu comunicare, nu colaborare, nu emotii, nu sentimente. E drept ca Mara se joaca in mare masura si cu masinutele si cu animalutele, deci respectam sfatul psihologului de la itsybitsy.Si cum ar fi sa-i smulg din mana lui Andrei vreo papusa sau animalut pe care le ia, in mare masura de la Mara, si sa ii spun ca nu-s de baieti? 😀 Asa ca in mare am scapat de problema asta.

Tot la itsybitsy psihologul spunea despre cat de util este sa petrecem timp cu fiecare dintre ei, si separat, si sa-i intrebam despre framantarile lor, sa-i provocam sa ne impartaseasca din sentimentele lor, mai ales pe baietei, aici in general existand justificarea : esti barbat nu te plangi ca femeile de fleacuri.

Cu amandoi mai am de lucru, de ex la lucru manual, ca nici Mara nu prea a cusut/tesut pana acum, dar avem timp si pentru asta. Deocamdata ne jucam  cu amandoi cu coca, si ii amuza si le da idei la amandoi 🙂

Nu avem activitati diferite pentru fetite si baietei, singura delimitare este cea de varsta.

Mai tarziu ne vom lovi de alte probleme, de ex de modul de invatare, diferit de la individ la individ dar si de la fetite la baieti. Voi incerca sa nu-i compar sau sa-mi pastrez comparatiile pentru mine, daca le voi avea.

Cu siguranta avem destul de lucru, ne straduim 🙂

tags, , , ,