Sunt la capitolul amintirilor :d Mergeam cu Mara la piata, nu avea cu mult peste un an. Cert e ca mergea singura in picioare si eu eram topita toata ca isi dorea toate fructele din piata (pe urma am invatat ca nu exista nici o legatura intre ce vrea un copil sa cumpere si ce vrea sa manance, cel putin pana la o varsta). La un moment dat trece pe langa noi o domnisoara destul de bine imbracata pentru piata de cartier in care ne aflam si care tocmai isi deschidea o ciocolata. Nimic in neregula pana aici, numai ca Mara ramane cu ochii tinta la ciocolata. Domnisoara, bine intentionata presupun, rupe jumatate de ciocolata si ii da Marei in mana, in ciuda insistentelor mele. Copilul nu mai mancase asa ceva. Plecam val vartej la masina, evident ca mananca din ea si normal ca ii place, ma lupt cu ea sa-i iau ciocolata, tipete, urlete si tot tacamul.
Sigur, nimeni nu crede cand povestesc ca de la o bomboana de ciocolata mancata tot fara voia mea Mara nu a dormit 48 de ore. E drept, nu cred ca avea mai mult de un an jumate.
Rugamintea mea este: oameni buni, nu oferiti de mancare copiilor fara sa fi discutat cu parintii inainte! Nu le bagati sub nas unui copil si pe urma ziceti- nu-i asa ca pot sa-i dau? S-ar putea sa nu intelegeti pe urma reactiile parintilor! Si nu interveniti in ceea ce priveste portia, toti copiii adora ciocolata dar nu mananca tablete intregi odata nu pentru ca parintii nu-si permit.
Poate ca unii copii pot manca multa ciocolata fara sa pateasca nimic. Ai mei devin irascibili si nu vad nici o problema in portiile noastre.