Prima zi de vacanta am petrecut-o la Fabrica Iepurasilor care s-a deschis astazi la Hotel Caro. Evenimentul se potriveste foarte bine si cu Scoala Altfel, care tocmai s-a incheiat si a avut mare priza la public.
Ateliere multe si variate, jocuri dupa gusturi si varste diferite, greu sa alegi unde sa participi mai intai. Grabiti sa participam cat mai repede ne-am luat la inceput iepuroni doar pentru 2 ateliere, apoi am mai cumparat pe parcurs, pentru atelierele pe care nu vroiam sa le ratam si pentru bauturi. Copiii au primit banane, lapte si biscuiti, si greun erau convinsi sa ia o pauza sa bea/ sa manance ceva.
A fost imposibil sa ratam partea cu sucurile, chiar daca nici unul din oferta nu ne incanta, dar cine nu vrea sa bea un suc adus cu trenuletul exact la masa lui? Ne-am distrat mult cu drezina care lua comenzi, chiar daca n-a functionat perfect, ne-am distrat si noi alaturi de copii admirand fiecare trenulet in parte iar si iar. Nimeni n-ar fi vrut sa plece acasa, am prins si vreme foarte buna, chiar daca era putin vant, vedere la lac, verdeata, locatie excelenta.
Chiar nu ma asteptam sa le placa atat Atelierul de Educatie rutiera, de exemplu. Dar cine mai era ca Andrei, cu legitimatie de politist pentru o zi ? :))
S-a urcat pe motocicleta politistilor, a invatat vitezele la furtunul pompierilor, a mangaiat iepurasii si puisorii din expozitie, s-a tavalit pe iarba de la hotel, distractie cat cuprinde. Mara a incercat roata olarului (avem o farfurie drept dovada), a facut fursecuri si s-a jucat cu martipan, a fost in Odiseea muzicala.
Recunosc, Odiseea muzicala a fost atelierul meu favorit si am observat ca si copiii ascultau cu sufletul la gura povestea in care Ulise descoperea tot soiul de instrumente muzicale prin care vorbea cu marea sau trimitea mesaje.
Si n-am fost la toate atelierele, am lasat cateva pentru data viitoare. Pentru ca evenimentul dureaza pana ape 22 aprilie avem destul timp sa ne intoarcem.
In concluzie daca aveti timp duceti neaparat copiii sa zburde la Fabrica Iepurasilor. Vor fi mai mult decat incantati. Si nici parinti prea plictisiti nu am vazut pe acolo.
Un comentariu
Ateliere pentru copii la Hotel Caro - Dan Dragomir - ComputerBlog.ro a comentat...
[…] prins ieri o zi excelentă la Hotel Caro la un eveniment cu ateliere pentru copii, intitulat Fabrica iepurașilor. De acolo și poza de pe FB cu trenulețele, evident, atelierul care a avut cel mai mare succes. […]