marea

Iubesc marea. Cu pasiune, cu disperare uneori. Fie iarna, primavara, vara, toamna, o iubesc la fel de mult. E drept ca in celelalte anotimpuri ajung foarte rar la mare, dar de fiecare data ma incearca aceeasi emotie. Ba chiar emotiile sunt mult mai puternice pe furtuna, parca asist la imagini de inceput de lume. Dar vara sunt bolnava daca nu ajung sa o vad. Fiecare zi din vara exista doar pentru a masura apropierea de mare. Am nevoie sa o vad, sa o simt. Sa-mi umplu narile de aerul sarat al brizei, sa-mi usuce buzele, sa-mi nauceasca parul.

Mama imi spunea adesea ca nu intelege cum imi place atata tiganie care e la mare. Aproape ca nu intelegeam despre ce vorbeste. Mergeam in studentie la mare, la Costinesti, si nu vedeam nimic decat marea si studentii, cu care ma simteam colega, chit ca nu-i vazusem in viata mea. Magia marii era tot ce conta. Cand am ajuns in Constanta la plaja, dupa Costinesti, nu-ntelegeam si pace ce se intampla. Marea la fel de frumoasa, mirosul pretutindeni, dar magia functiona atata vreme cat reuseai sa nu auzi nimic in jur. In Eforie m-am simtit ca si cum as fi fost cazata in Piata Matache. Avand copii am avut norocul sa descoper  Cap Aurora. Atata vreme cat nu era plin sezon puteai sa ai noroc sa prinzi ore linistite pe plaja. Chiar daca hotelul si imprejurimile se deteriorau de la an la an. Asa am ajuns in Grecia si plajele de acolo sunt paradisul pentru mine. Nu se isterizeaza nimeni, nu injura sau macar nu auzi asta, nu scuipa nimeni seminte, nu-si terorizeaza copiii, totul exista doar ca sa te ajute sa te relaxezi, sa rezonezi cu apa verde, sa-ti vezi de scoicile tale. Daca le gasesti.
Read the rest of this entry »

tags, ,