marea

Iubesc marea. Cu pasiune, cu disperare uneori. Fie iarna, primavara, vara, toamna, o iubesc la fel de mult. E drept ca in celelalte anotimpuri ajung foarte rar la mare, dar de fiecare data ma incearca aceeasi emotie. Ba chiar emotiile sunt mult mai puternice pe furtuna, parca asist la imagini de inceput de lume. Dar vara sunt bolnava daca nu ajung sa o vad. Fiecare zi din vara exista doar pentru a masura apropierea de mare. Am nevoie sa o vad, sa o simt. Sa-mi umplu narile de aerul sarat al brizei, sa-mi usuce buzele, sa-mi nauceasca parul.

Mama imi spunea adesea ca nu intelege cum imi place atata tiganie care e la mare. Aproape ca nu intelegeam despre ce vorbeste. Mergeam in studentie la mare, la Costinesti, si nu vedeam nimic decat marea si studentii, cu care ma simteam colega, chit ca nu-i vazusem in viata mea. Magia marii era tot ce conta. Cand am ajuns in Constanta la plaja, dupa Costinesti, nu-ntelegeam si pace ce se intampla. Marea la fel de frumoasa, mirosul pretutindeni, dar magia functiona atata vreme cat reuseai sa nu auzi nimic in jur. In Eforie m-am simtit ca si cum as fi fost cazata in Piata Matache. Avand copii am avut norocul sa descoper  Cap Aurora. Atata vreme cat nu era plin sezon puteai sa ai noroc sa prinzi ore linistite pe plaja. Chiar daca hotelul si imprejurimile se deteriorau de la an la an. Asa am ajuns in Grecia si plajele de acolo sunt paradisul pentru mine. Nu se isterizeaza nimeni, nu injura sau macar nu auzi asta, nu scuipa nimeni seminte, nu-si terorizeaza copiii, totul exista doar ca sa te ajute sa te relaxezi, sa rezonezi cu apa verde, sa-ti vezi de scoicile tale. Daca le gasesti.

Ieri am profitat de o ocazie sa ajung sa vad marea. Prima data pe anul asta. La Constanta.

Cazino Contanta

pescarus

faleza

Marea, ca intotdeauna, superba. Chiar daca erau multe alge la mal, erau verzi, inca nu miroseau, apa era foarte calda, valuri line.

 

marea cu alge

Cazinoul neschimbat, faleza impunatoare si neclintita sub arsita, pescarusii faceau adevarate acrobatii aeriene, de vis. Toate bune si frumoase pana ne-am asezat pe sezlong. Noi veniseram croiti sa admiram marea si sa ne jucam in nisip. Oamenii de pe celalalte sezlonguri erau la prajit. La modul cel mai sincer. E drept ca stateau si cativa sub prosop, la somn, dar multe dudui in special rosii ca racul se stopeau cu apa din cand in cand da prinda bine roseata. Iar ce-ne auzira urechile.. Dumnezeu cu mila. Am crezut ca nu ne-am asezat in partea corespunzatoare. Ca o fi la nudisti sau ceva pentru anumite categorii, cumva.Ori la alcoolicii anonimi. Dar cei mai spurcati la gura erau cei cu copiii dupa ei, care nu puteau sa spuna, mai bine zis sa urle, nici o propozitie care nu amintea de origini sau de organe genitale. Asta in timp ce stateau calare pe un munte de seminte si scuipau de zor, sa vada cat de inalt il pot face. Iar berea era pentru toata lumea, indiferent ca aveau 3 sau 30 de ani. Din belsug! Niste baieti veseli, incinsi de atata scoala, se aseaza langa noi si incep sa-si descopere partile anatomice ale corpului. Realizez ca suntem niste ciudati dar e clar ca nu avem ce cauta acolo.( Ma amuz cand imi amintesc cum vine mare la mine, zilele trecute, cu o fata spasita si imi spune suparata: -mami, ai vazut ce cuvinte urate spune Andrei? A zis fund.) Despre cersetori sau suti de buzunare n-are rost sa mai amintesc. Ii cunoastem cu totii.

Speranta pentru noi mai exista. 11 zile ne despart pana vom ajunge la marea din visele noastre, la care ne intoarcem de vreo 5 ani. Acolo unde in fiecare zi poti merge pe alta plaja si mai linistita decat cea dinainte. Unde oamenii se grabesc doar pentru siseta de dupa masa, unde oamenii savureaza lucrurile simple, unde simti dolce far niente.

 

tags, ,