Ma bucura invitatia qbebe.ro de a scrie despre experientele mamicilor – azi despre alaptare. Desi au trecut aproape 3 ani de cand am incheiat capitolul imi amintesc cu bucurie si emotie acea perioada de dupa nastere. Cate framantari si nelinisti, mai ales la Mara, primul copil (sa o luam cu inceputul), in care tot ce citisem in diferite carti, pe diferite site-uri se batea adesea cap in cap! Un lucru stiam sigur: vreau sa alaptez. Eram convinsa de beneficiile alaptarii si eram croita sa reusesc. Usor de zis dar cand te vezi cu bebelusul in brate totul devine mult mai complicat.

Citisem ca trebuie pus la san imediat dupa nastere sau imediat in perioada urmatoare. Dar ce te faci ca mie, dupa ce mi-au aratat-o mi-au adus-o dupa 5-6 ore, timp in care nu stiam decat ca e bine, ca asa mi se spunea? O sa o aduca cand va fi gata, mi se spunea. Gata pentru ce? O incercare grea pentru mine, in care mi se spunea sa dorm, in timp ca eu imi faceam fel de fel de ganduri. Intr-un final mi-au adus-o, si mai avea si patutul langa mine, in camera. Imensa fericire chiar daca imi era teama si sa o tin in brate. Cand vedeam asistenta cum o tinea de gat si piept si o spala la chiuveta mi se taiau picioarele de frica. Sigur ca o puneam la san, ea incerca sa manance dar nu parea deloc multumita de rezultat. Prima asistenta care m-a vazut vine cu ideea salvatoare – e nevoie de un supliment de lapte praf.

Suna ingrozitor pentru mine, pentru ca citisem ca asta e drum sigur pentru intarcat. Bine macar ca suplimentul era oferit cu lingurita, nu cu biberonul, si iata ca am invatat sa o hranesc cu lingurita- lingurita aproape plina asezata exact deasupra limbii, in mijloc, sa poata sa inghita si sa nu se inece.. Dar eu, convinsa ca trebuie sa alaptez, tot incercam sa o tin la san, desi habar nu aveam cum se face asta. Tot o asistenta m-a salvat, vazand cum ma chinui – m-a invatat cum sa o tin corect si gata, micuta era foarte fericita. Si am crezut ca problemele s-au terminat, dar ele abia incepeau. Noaptea nu a dormit deloc, a plans toata noaptea. Sigur ca nu aveam pe cine sa intreb, ce sa fac, asa ca am stat toata noaptea cu ea in brate. Dimineata au descoperit icterul si au dus-o la lampa, la tratament. Si atunci din 3 in 3 ore mergeam la alaptat. Ingrozitor la inceput, pentru ca nu puteam sta pe scaun, din cauza taieturii. Si zvonul care raspandea panica printre mamici era ca asistentele oricum ii hranesc cu lapte praf, sa nu planga, si asta ii face pe bebei sa prefere laptele praf, care iese mai usor din biberon. Dar nu s-a intamplat si slava Domnului am reusit sa o alaptez pana la 1 an si jumatate.

Ajunsi acasa alte probleme. D-na doctor mi-a spus ca daca vreau sa alaptez trebuie sa respect strict regimul alimentar pe care mi-l da. Nu mai tin minte exact ce continea, stiu ca in principal era fara fructe si legume proaspete, lapte si iaurt si multe altele, pentru a nu produce colici. Am respectat cateva zile strict regimul recomandat si nu eram fericite nici eu nici bebe – colicii nu se calmau iar eu eram irascibila si fara vlaga, chiar daca luam Elevit in continuare. Incet incet am mancat iaurt, fructe si amandoua eram fericite. Incet incet ne-am obisnuit amandoua si ne intrasem in ritm.

Ritm tulburat de diversificarea alimentatiei, recomandata de dna doctor la 4 luni – suc de portocale. Desi eram hotarata sa alaptez cat mai mult si toata lumea vorbea de alaptat exclusiv pana la 6 luni am zis sa incerc, sa-i mai dau o sansa dnei doctor. Dupa cateva experiente nereusite m-am hotarat sa las diversificarea pana la 5-6 luni si , chiar daca la 6 luni dna doctor recomanda si carne cu pilaf la 6 luni. Nu m-am grabit deloc la diversificare pentru ca o alaptam si vroiam sa fac asta cat mai mult. Am reusit pana la un an si jumatate cand am hotarat ca e suficient (incepea sa se leneveasca, sa manance mai putina mancare din cauza ca recupera cu laptele). N-a fost simpla nici intarcarea, doar convingerea clara ca fac ceea ce trebuie ne-a ajutat si am reusit dupa 2 zile de chin: alaptam doar inainte de culcare si 2 zile a adormit dupa ce epuiza cu atata dans pe toti din casa, dupa care chiar nu a mai protestat, uitase.

 

La Andrei deja aveam experienta, stresul a fost mult mai mic, aveam mai multa incredere in mine si instinctele mele. L-am alaptat pana la 1 an si 2 luni, am incetat din acelasi motiv – manca mai putina mancare, recupera la san.

Experienta alaptarii face parte din miracolul de a fi mama, e ceva foarte personal si m-a ajutat foarte mult sa depastesc grijile si chiar depresia postnatala. Ma bucur foarte tare ca am reusit dar asta nu inseamna ca e un merit personal si ca ma simt cu ceva mai presus fata de mamele, nu putine, care nu au reusit din varii motive sa alapteze. Sfatuiesc proaspetele mamici sa faca tot ce le sta in puteri, dar, daca nu reusesc, sa nu dramatizeze si sa nu faca o tragedie din asta. Din dragoste pentru copilul lor vor gasi calea cea mai buna si il vor ingriji cu la fel de multa dragoste, orice s-ar intampla.

tags, ,