M-am saturat de atatea polemici pe teme educatiei. E un subiect foarte important pentru mine, insa oriunde ma uit toata lumea stie sa-ti explice cum sta treaba, cum ar trebui sa facem si cum nu avem nici o sansa, insa ideea care nu razbate e aceea cu oameni care chiar fac ceva. Oameni care chiar misca ceva, in patratica lor, chiar si in educatie, exista. Mara e la o scoala de cartier, unde in clasa a 5 a dupa primul trimestru exista o singura medie genarala de 8.49, marea majoritate fiind peste 9. Stiu, notele nu reflecta cu adevarat cunostintele si nivelul de pregatire, dar, pe langa note vin si rezultatele la concursuri si olimpiade scolare, calificarea la olimpiade nationale si situarea in clasemente fruntase nationale, semne ca nu stam chiar asa rau. Nu stiu cati elevi lucreaza la clasa din gazeta matematica, dar la o scoala de cartier se face asta.
Programele scolare sunt cu totul rupte de realitate. Asta este foarte adevarat si nu e de ieri de azi, insa nu ne ajutam copiii spunandu-le asta de cate ori avem ocazia ci incercand sa suplinim cumva, daca nu e in puterea noastra schimbarea programei scolare. Dar nici petitii si presiuni nu am vazut nicaieri legate de asta. N-ar fi rau ca inspectoratele scolare sa fie bombardate cu reclamatii ale parintilor pe aceasta tema, desi poate nici asta n-ar urni lucrurile. Nu de petitii pe internet vorbesc, desi foarte multi oameni mai cred ca Like-ul salveaza lucruri reale. Cum ar fi sa avem niste asociatii ale parintilor atat de puternice incat sa ii oblige cumva pe cei din minister si inspectorate sa-si faca treaba si sa-si merite scaunele?
Revolta mea fata de sistem nu cunoaste margini. De ex media din gimnaziu care valoreaza, slava Domnului ca a mai scazut, 25% din nota de admitere la liceu. Ce viata e asta? 4 ani de zile sa fii obligat sa ai 10 pe linie ca sa ajungi la liceul la care vrei? Un 9 la sport, muzica, religie sau la orice iti scad sansele sa mergi la liceul de informatica? Suntem roboti sau suntem oameni? Si cu toate aste ce sa-i spun Marei – da-l incolo de sistem ca e tampit, relaxeza-te ca nu conteaza notele? Ea stie din clasa a 4 a la ce liceu vrea sa mearga, eu ca parinte sa o ajut sa ajunga acolo sau sa-i spun din start ca nu conteaza nici notele nici liceul nici ce vine dupa? O incurajez cum pot, nu fac o tragedie pentru o nota proasta dar are si norocul de colegi buni care se ambitioneaza unii pe altii asa ca rezultatele sunt bune la majoritatea. Nu ca ar fi corect dar trebuie sa gasim o solutie concreta, sa ne plangem de mila nu ajuta pe nimeni. Sigur ca pare putin ciudat ca ea sa stie deja ce liceu sa faca insa de 2 ani de zile merge de buna voie la informatica si la palatul copiilor si la Digital Kids, si chiar e fruntasa in grupele sale, ar fi normal sa o las sa-si iroseasca sansele si pasiunea?
Dar nu de revolta mea impotriva sistemului vroiam sa scriu acum. Ci despre gasirea de solutii concrete la problemele cu care ne confruntam. Pe copiii nostri trebuie sa-i invatam sa razbeasca in viata, sa-i invatam drumul drept si cum sa obtina ce isi doresc pe cai legale si oneste. Suna bine teoria cu parintele cel mai bun prieten al copilului dar copilul are nevoie de un parinte care sa-l indrume nu de cineva care cauta un umar sa planga. Sigur ca suntem oameni si e uman sa-ti vina sa plangi uneori dar ar trebui sa cautam ajutor in alta parte, nu in copilul nostru. Dintre noi doi nu el trebuie sa fie adultul.
Sigur, eforturile pe care le avem de facut in lupta cu sistemul sunt uriase, dar putem oare sa nu le facem? Ii lasam in voia sortii sau ii ajutam sa se descopere, sa prinda aripi si sa-si gaseasca drumul? Nu exista retete perfecte, nu exista parinte perfect, datoria noastra e sa ne perfectionam din mers.
Ne ingrozim in fiecare an cand vedem procentele de promovabilitate de la bac sau capacitate/evaluare sau cum s-o mai chema, ii infieram pe profesori ca nu sunt in stare dar niciodata nu ne gasim si noua vreo vina . Si cand te uiti ce resurse de invatare sunt acum la indemana celor mai multi, ca doar ascensiunea Facebook in randul tinerilor nu se face fara acces la net, si cand iti amintesti cat de greu prindeam noi vreo culegere sau gazeta, de ex, iar acum daca te straduiesti putin gasesti atatea variante de rezolvare. Si cu toate astea stiu atat de putini parinti care isi invata copiii sa foloseasca internetul si pentru altceva decat Facebook si referate. Sigur, putem spune ca tot la scoala puteau sa invete si asta. Dar daca acolo nu fac noi chiar nu putem face nimic? Putem spune cu mana pe inima ca nu putem face nimic?