Oricat de traditionale sunt martisoarele am reusit noi sa transformam simbolul in kitch sau strategie de vanzari a la Valentine’s Day. E frumos simbolul, e vestitorul primaverii, chiar o amuleta purtatoare de noroc, dupa unii, dar de ce atat de multe martisoare? Cand eram profesoara la clasa a 5 a, copiii mei erau suparati ca nu port martisoarele de la ei. Si ii inteleg, ei n-aveau nici o vina si mi le-au dat cu mare drag, dar erau 30 in clasa. Plus ca mai aveam inca 3 clase. Ce trebuia sa fac, sa ma decorez?
Inteleg si disperarea barbatilor care, avand destule colege, trebuie sa se prefaca fericiti ca daruiesc tuturor (Doamne fereste sa uiti pe cineva) si colegele sa se prefaca emotionate ca primesc(o sa caut linkul unde am citit si revin). Stiu ca e un gest frumos dar nu e cam mult si cam fals?
Eu personal m-as bucura ca, macar in luna martie, sa nu mi se mai intample sa ma fluiere pe strada o gasca de infierbantati sau sa ma clacsoneze la semafor, sa nu ma mai inghesui si calc pe botine cu barbati dornici sa ajunga ei primii, sa nu mai aud discutii gen femeile care au fost agesate erau de vina pentru ca’s provocatoare, sa nu mai vad in tramvai (pentru ca merg mai des cu tramvaiul acum) tinerei care imping batrane care le-ar putea fi bunici ca sa le ia scaunul, soferi de tramvai care iti inchid usa in nas chiar cand ajungi in statie, sa nu mai aud – nu te putem angaja pentru ca am dori un barbat pe acest post si multe altele de genul asta.

Apreciez intotdeauna gesturile frumoase, dar, in general, sunt mult mai importante cele care nu pot fi cumparate.
Voi cate martisoare purtati? Cate daruiti/ati daruit?

tags