N-am mai scris de mult de  mancare cumparata online. Mai bine scriu sa nu uit de unde comand si data viitoare. Da, mi s-a intamplat sa comand mancare libaneza foarte buna si foarte greu am mai gasit restaurantul cand am vrut si alta data. De fapt se desfiintase. Tare suparata am fost, mancarea era super, restaurantul era aproape, dar n-ai ce sa faci.

Sa revenim. Dupa ce am salivat facand comanda pe alt site si nu am mai primit nici un  raspuns, si am pierdut atat vreme cu asta (daca am vazut ca nu raspund la nici un nr de tel mi-am luat gandul de la mancarea lor, chiar daca facusem comanda online), mi-am luat inima in dinti si am comandat si la www.mezze.ro si iata ca a fost cu noroc. Chiar daca nu am gasit baklava (se terminase) mancarea a fost buna, au mancat si copiii si a fost ok. E drept ca nu mai mancasem genul asta de musaka, ci din aceea greceasca, dar oricum ar gati vinetele chiar se pricep. Iar puiul cu cardamon e foarte buun 🙂 Si grillul, si lipiile, si sosul cu usturoi.

In concluzie – recomand!

Traim intro tara in care cainii mananca sunca presata, cascaval si peste la centrele de caini iar copiii si batranii se multumesc adesea cu o felie de paine pe zi. Nimic nu justifica furtul dar foamea uneori nu te mai lasa sa judeci limpede.

Ma obsedeaza de ceva vreme o stire vazuta la teve. Intr-un sat exista o cantina sociala. Cum e criza evident s-au redus fondurile. Cei de la cantina s-au vazut obligati sa introduca o limitare: doar 2 persoane de familie acceptate pe zi. Grea masura pentru cei cu copii, mai ales cei cu multi copii. Povestea un astfel de tata nefericit: ii trimitem pe copiii mai mici. O data pe saptamana ajungeau si parintii la centru. De cand nu ati mai mancat? de cateva zile, si de o saptamana ceva cald.

Sigur, nu sunt de incurajat cei care fac atatia copiii si ii chinuie in asemenea hal dar ce fel de oameni suntem noi care construim centre de lux pentru animale in timp ce copii si batrani se sting incet de inanitie in sec XXI?

Evident, de cand e lumea si pamantul cel ce fura o bucata de paine zace in inchisoare iar cel ce fura o fabrica, un oras, o tara capata functii publice si ne conduce. E in genele noastre, nu?

Dupa cum stiti sunt o gurmanda, si mancarea greceasca imi place foarte mult, atat cat am reusit sa o descopar in Halkidiki sau Thassos.

O sa va arat si ceva poze cu mancare de la tavernele din Thassos, la Makryammos nu am apucat sa pozez si mancarea,fiind furata de peisaj. Pot insa sa va spun ca mancarea la Makryammos, demipensiune cum am avut noi, a fost foarte buna, proaspata si variata, mult mai buna ca la Aristoteles Beach, de ex, comparabila cu Philiphos Beach sau cu Porto Carras. Cu greu te puteai decide intre felurile de mancare. La mic dejun te asteptau 3 feluri de placinte calde, mini tarte calde cu rosii si branza, branza la cuptor cu parmezan, asta pe langa oua fierte, ochiri sau jumari, cremvusti, carnati, evident feta si iaurt (iaurtul ala cu gust unic, cum numai in Grecia am mancat), 2 feluri de masline locale, fructe in compot – caise, ananas, mix, portocale, grapefruit, clatite, dulceturi (evidentam gustat-o pe cea de portocale , eu nefiind fan dulceturi dar chiar mi-a placut), cereale, lapte, suc, cafea, fructe uscate, unt, margarina.
Citește continuarea »

Citesc pe real.age ca inhalarea vaporilor din ulei de menta la fiecare 2-3 ore reduce vertiginos pofta de mancare. S-au facut studii timp de 2 saptamani pe persoane care declara ca au mancat mai putin si mai sanatos dupa ce au inhalat menta in mod constant. Chiar sa fie adevarat? 🙂 Merita incercat.
Sfatul lor era sa ai tot timpul aproape ulei de menta in lampita si “slabesti fara sa-ti dai seama” 🙂

Este cunoscut faptul ca atunci cand te apuci de cura un stil de viata sanatos arunci (dai altcuiva) tot de prin casa ce te-ar distrage de la mancare sanatoasa (cipsuri, dulciuri, biscuiti, mezeluri,saratele, alune in doze considerabile (10-15 pe protie sunt recomandate)). Dar cum faci sa te opresti din mancat sau ce faci cand la scurta vreme dupa ce ai mancat iti vine pofta de o extra-portie?
Citește continuarea »

In afara de unele deja clasice, cum ar fi inlocuirea maionezei cu iaurt, folosirea unor farfurii mai mici care inseala ochiul, ca creada ca portia e mai mare, atentie mai mare la asezarea mancarii in farfurie,
Citește continuarea »

Ar trebui sa ne mai gandim. nereguli in prezentarea si prepararea alimentelor s-au gasit la un numar impresionant de firme de catering din Bucuresti, conform Antena3. Sfatul ANPC – sa pastram bonul.

Deci mai bine nu mai comandam. E prea cald si mancarea se poate altera si pe drum, dar daca nu a fost preparata corespunzator cu ataat mai mult.

Spaghetti cu creveti

Am promis poze cu crevetii cu mustati de un metru. Mustatile nu se vad in poza, trebuie sa ma credeti pe cuvant 🙂 .
Citește continuarea »

In farmaciile din Iasi, Suceava si Bacau s-au retras de pe piata, dupa ce s-au vandut destule, cutii cu cereale cu mere pentru bebelusi expirate

Cred ca orice copil are perioade in care mananca bine si in care mananca mai putin.

Cel mai greu e insa se te obisnuiesti si sa accepti asta. La Mara e mai usor, daca nu are voie desert daca nu mananca si mancare rezolvam cumva:) Evident, nu insist sa termine din farfurie, ci sa manance ceva.
Citește continuarea »

tags,