Intotdeauna in prag de sarbatori (Paste, Craciun, 1 iunie, 1 decembrie si altele) tot mai multi oameni se mobilizeaza sa stranga donatii pentru cei necajiti – copii, batrani, bolnavi. Ideea nu e rea insa chiar ajuta? Stiu ca imi voi pune multa lume in cap dar chiar ii ajutam? Ma refer in special la copii, pentru ca tot vine 1 iunie si multa lume se mobilizeaza sa stranga jucarii pentru copii. Foarte frumos dar ce-ar fi sa incercam totusi sa facem ceva care sa-i ajute cu adevarat? De ce spun asta? Ma gandesc in primul rand la copii cum sunt cei despre care ne-au povestit bloggerii care au fost cu Unicef azi prin Faurei, Tudor Vladimirescu si altele asemenea. Copiii astia care locuiesc in case de pamant, fara apa, curent electric, care sunt trimisi la scoala doar sa-si ia alocatia si care sunt pusi la munca de mici. Copii care au calculatoare la scoala dar nu au apa si oricum nu pot sa ajunga pe la scoala. Oare in loc de papusi n-ar fi mai bine punem mana de la mana sa ducem apa sau lumina intr-un sat uitat de lume? Sa facem camine pentru elevi sau ceva de genul asta? Nu vreau sa judec pe nimeni dar as vrea sa vad mai mult sprijin pentru campanii reale, cu continuitate, cu rezultate reale.
Sa luam un exemplu: ajuta cu ceva un copil de care vorbeam mai sus, care nici sa mearga la scoala nu poate, nu are nici apa/curent etc daca eu ii ofer cel mai minunat tort din lume? Nu l-ar ajuta mai mult daca l-as ajuta sa se spele, sa mearga la scoala, sa faca vaccinuri si sa aiba indrumare?
Eu cred ca doar prin educatie copiii pot avea o sansa pentru viitor, sa invete cumva sa se descurce, sa invete macar o meserie din care sa traiasca. Sigur ca au nevoie si de jucarii dar parca altele ar fi prioritatile.
Moda a ajuns si la copii intr-un mod tare neplacut si mult copii devin nefericiti pentru ca nu au cea mai noua jucarie din serie sau cel mai nou model de telefon. Dar adultii le-au transmis astfel de griji nefiresti pentru varsta lor. Cata ingamfare iti trebuie sa te duci la colegul fiului tau, in varsta de 8 ani, si sa-i spui: tu de ce nu ai telefon mobil? iti dau eu unul daca vrei, ca o sa ajungi singurul din clasa care nu are?! Astea sunt fapte bune?
Ce-ar fi sa spijinim oameni/firme/fundatii care ajuta cu adevarat oameni? Ce-ar fi sa ajutam oameni exact atunci cand au nevoie si cu ce au nevoie, daca putem, si nu sa le aruncam praf in ochi si sa ne batem cu pumnii in piept ca suntem cei mai buni? Ce ar fi?
Sigur ca un om nu va aduce apa intr-un sat (oare?) dar un grup de oameni inimosi au renovat un spital (mai multe, dar sigur ca nu destule), aduna copii si-i duc la scoala, la spital, si sunt anonimi. Si sunt oameni minunati, pe care ar trebui sa-i sprijinim mai des.
Deci, ce oameni minunati sprijiniti?