Iata ca m-am uitat si eu, alaturi de milioane de oameni, la nunta regala, desi nu-mi plac nuntile in mod deosebit. Putem si noi, muritorii, sa visam la nunti cu printi si printese. Eleganta, maretie, fara lucruri exorbitante (exceptand cateva palarii, mai greu de acceptat, dar era de asteptat), fara sa se simta cineva eclipsat. Totul planificat englezeste si in acelasi timp protagonistii se poarta cu atata naturalete si dezinvoltura. O adevarata lectie in materie de nunti, de viata, de clasa.
Nu ca nu m-as fi asteptat la eleganta, dar m-as fi asteptam la mai mult lux, mai multa raceala englezeasca, scortosenie sau ceva de genul asta. Poate e criza de vina sau poate sunt doar gusturile miresei, pe fondul circumstantelor in care familia regala vrea sa-si creasca popularitatea.
Oricum, e incurajator ca exista asa, ca se mai poate, nu ca ar fi de atins de catre noi. Si cine stie daca mai avem de vazut asa ceva in viata asta.

Traumele mele cu nuntile dateaza din copilarie. Fiind printre cei mai mici dintr-un lung sir de veri am participat la muulte nunti, prea multe pentru un copil, si nu le-am inteles pe deplin la acea varsta. Am cunoscut mai mult partea aceea cu agitatie, nervozitate, nemultumire, lucruri care m-au facut sa am mari rezerve cu privire la necesitatea unui astfel de eveniment.Si da, multa vreme mi-am dorit sa nu ma casatoresc niciodata. Dar uite ca nu s-a potrivit :)