Am inceput Strada Fictiunii cu Anticarul, carte pe care am primit-o la un concurs pe twitter (multumesc Editura All). M-am lamurit rapid ca nu avea nici o legatura cu Anticarul din Kabul si usor usor a fost greu sa o mai las din mana. Recunosc, o vreme am observat o oarecare asemanare cu povestea din Manuscrisul lui Fulcanelli, si pana la urma nu poti sa nu te duci putin cu gandul la Dan Brown, cel mai cunoscut in literatura ce descifreaza coduri si mistere, insa nu am mai citit pana acum despre persecutia evreilor in sec XV in Europa. Din acel moment nu am mai lasat cartea din mana. Trebuie sa recunosc ca ideea conform careia evreii detineau Piatra lui Dumnezeu, un obiect mistic cu puteri magice care ii putea proteja si de ciuma, nu este foarte usor de digerat.

O calatorie interesanta prin Barcelona moderna dar si in cea de la 1400, secrete, aventuri, crima, trafic de arta, pasionati de limbi vechi si civilizatii disparute, toate se imbina intr-o poveste care te tine antrenat pana la ultima fila.

Pana sa ajung la Sanctus, care ma asteapta deja, trebuie sa termin Dimineata pierduta a Gabrielei Adamesteanu, o alta carte captivanta pe care o citesc in format electronic de data asta, multumita elefant.ro .

Deja am o lista cu carti pe care le doresc, daca aveti recomandari de carti le primesc cu placere.

Multumesc!

Sambata mi-am facut curaj si am ajuns cu copiii la Gaudeamus. Am avut nevoie de curaj pentru ca experientele trecute cu copiii la Gaudeamus n-au fost foarte placute. Asa cum era si normal, Andrei a obosit rapid, cu greu razbateam prin aglomeratie cu el in brate, Mara nu se lasa nici ea mai prejos, si chiar daca am reusit sa luam cartile pe care le aveam in vizor mi-am spus ca o sa caut altfel de reduceri la carti, fara nebunia unui targ. De data asta am mers direct la atelierul de lectura organizat de BOKO – Copiii iubesc lectura, unde cu bomboane, carti, o poveste foarte antrenanta si persoane iubitoare de copiii si de povesti n-au simtit nebunia targului, au intrat in lumea lui Arik si au ascultat cu sufletul la gura nazbatiile lui Arik in lectura autoarei Ioana Nicolaie.

Foarte buna initiativa Boko, o sa participam la atelierele de lectura care se vor muta la Libraria Mihail Sadoveanu. In decembrie cel care le va citi copiilor va fi chiar Mos Craciun, asa ca sunt convinsa ca micutii vor fi fascinati. Chiar daca si Mara si Andrei iubesc deja lectura si cartile cred ca le va fi benefica participarea la ateliere. Vor afla povesti noi, vor intra intr-o atmosfera de poveste si setea de lectura va creste, sunt convinsa.
Citește continuarea »

Cand nu am prea mult timp pentru gatit si am la indemana ciuperci gatesc cu placere ciulama, mai ales ca Mara o adora (nu si Andrei). Pentru 4 portii folosesc o ceapa, 2 linguri de ulei,1 kg de ciuperci congelate (sigur ce cele proaspete au alt gust dar in lipsa de timp ne place si asa, chiar nu sunt rele ciupercile congelate), o foaie de dafin, 2 linguri de faina, 250 ml lapte (daca gatiti de post puteti sa inlocuiti fara probleme laptele cu apa), sare dupa gust.
Citește continuarea »

In ultima vreme descopar noi metode de atragere a interesului elevilor catre lectii. Prima a fost la o doamna profesoara care pregateste copii pentru concursul Arhimede. Copiii care indeplineau anumite teme intr-un anumit timp primeau hartii imprimate cu edu.dolar sau chiar imaginea lui Einstein. Copiii erau foarte bucurosi si se concurau care sa primeasca mai multe. Nici vorba sa se planga de problemele destul de grele cu care se luptau. S-au plans mai tarziu, acasa, dar a doua zi la ora s-au concurat iar pentru un Einstein. Sincer, m-am bucurat foarte mult.

Ieri vine Mara trista de la scoala. ”Stii, la engleza d-na profesoara a zis ca da cartonase celor care raspund cel mai bine, eu am raspuns dar nu am primit.” Bine, asta inseamna ca altii au raspuns mai bine decat tine, data viitoare trebuie sa stii mai bine. Si asa s-a apucat de teme, sa stie mai mult. Astazi la scoala o bunica revoltata: “Am fost sa vorbesc cu d-na de engleza. Baiatul meu (nepotul) stie cel mai bine la engleza si lui nu i-a dat cartonase.Nu se poate asa ceva! L-am retras si de la Cangurasul pentru asta. Sa se duca doamna la concurs cu cine vrea!” ‘Sincer m-a intristat foarte tare. Desi in clasa a 3 a copiii sunt deja la a 3 a profesoara de engleza si in sfarsit au intalnit o profesoara care ii stimuleaza sa invete. Vom intelege vreodata ca subminarea autoritatii profesorului nu va aduce niciodata beneficii copiilor nostri? De asta e profesor la clasa, sa stabileasca el nivelul cunostintelor elevilor in general si in fiecare moment. Sa ma duc eu ca parinte sa sustin ca al meu copil stie cel mai bine din clasa si el merita cele mai mari note si stimulente e dovada de orice dar numai de maturitate nu. Copiii nostri au nevoie de evaluare corecta in primul rand. D-na profesoara a venit la scoala cu 5 seturi de cartonase, primite la cumparaturile personale. Copiii sunt inebuniti sa le colectioneze si s-au straduit sa rezolve totul ca sa le primeasca. Dar doamna a avut doar 5, deci nu putea fi toata lumea multumita. D-na profesoara are dreptul sa stabileasca singura cine a indeplinit cel mai bine cerintele si primeste cartonasele respective. Rolul acestei actiuni a fost stimularea copiilor, incurajarea lor sa se concureze, sa vrea sa stie mai mult ca sa fie cei mai buni, nu in sensul in care sa vina parintii sa vorbeasca cu doamna sa primim noi premiile. Iar amenintarea cu retrasul de la consurs e un fel de supararea vacarului pe sat. O las si o incurajez sa mearga la concursuri pentru ea, sa se obisnuiasca cu competitia, sa vada la ce nivel e si sa-si doreasca mai mult, nu ca sa-i fac pe plac profesorului. De ce nu intelegem ca cele mai multe actiuni ale noastre ii ranesc in primul rand pe copiii nostri, nu pe profesori sau pe alte persoane pe care nu le inghitim noi?

Atatea imi aud urechile la intalnirile cu parintii/bunicii! Credeam ca aceea cu “‘ ce sa invete la pregatire la mate pentru concursul Arhimede? Fiica’ mea stie toata matematica, poate sa o invete daca vrea. Si romana si mate, ca a facut limbi straine” e cea mai tare, dar pe zi ce trece aud alte perle de genul asta, care ma intristeaza foarte tare.

Am gatit cu ceva vreme in urma impreuna cu copiii aripioare de pui cu fulgi de porumb, dupa ce am vazut reteta la Minimax. Se face foarte usor si le-a placut foarte mult, insa nu am mai facut-o de atunci. Recunosc, eu nu sunt un fan al aripioarelor in general.
Astazi am ajutat-o pe Mara sa gateasca, dupa aceeasi reteta, pui cu fulgi de porumb. Reteta e foarte simpla, s-a distrat de minune si a fost bataie pe puiul astfel pregatit. E o reteta pe care o recomand tuturor celor care vor sa prepare ceva foarte simplu si sanatos (inlocuim prajirea cu gatit in cuptor, scapand astfel si de uleiul in exces). Necesita totusi timp, am lasat puiul in cuptor cam 30-35 min, la foc mediu, si am avut 2 tavi de pus la cuptor.


Citește continuarea »

Zilele astea a trebuit sa ne fataim prin taxi-uri, dupa ceva ani. De cum ne urcam greu sa ne obisnuim cu mirosul. Tutun cat incape.

– Mami, ce miroase asa?

Taximetristul incepe sa se fastaceasca:

– Stiti, pierd clienti daca nu le dau voie. Doamnele in special, foarte bine imbracate, inainte sa se urce ma intreaba daca se fumeaza, daca zic nu pleaca imediat.

Logic era sa coboram si noi, nu? Mai eram si cu copiii. Afara picura, taxi-uri prin zona ioc, trebuia sa ajungem rapid. Noroc ca nu mergeam mult.

A doua zi, alt taxi, alta firma, acelasi miros. Sa inteleg ca asta e regula sau doar am avut eu ghinion? Si eu tocmai gasisem o solutie sa ajung sa-mi iau copiii in ziua in care termina amandoi la aceeasi ora..

tags, ,

Desi am grija sa avem in biblioteca majoritatea cartilor recomandate pana la clasa a 3 a macar, la inceputul anului scolar am avut o surpriza foarte placuta: la scoala Marei a devenit functionala biblioteca ce fusese inchisa in anii trecuti. Asa frumos le-a vorbit doamna bibliotecara copiilor incat putini s-au abtinut sa nu imprumute carti inca de la deschidere. “Mami, te superi daca am imprumutat o carte de la biblioteca?”‘ imi zice Mara din primele zile de scoala. Sa nu-mi cred urechilor, eram in culmea fericirii. Dintotdeauna am incurajat-o sa citeasca. Nu ma plang, are carti favorite pe care le citeste pe nerasuflate dar nu intotdeauna. Cartea cu Apolodor a citit-o de nenumarate ori si de fiecare data cand o gaseste pe raft mai citeste cateva randuri macar. A tot citit si recitit Alice in Tara Minunilor sau Printul Fericit dar Apolodor ramane favoritul.

Sa revenim la biblioteca pentru ca asta era subiectul. Imi place ca citeste de la biblioteca pentru ca asta o responsabilizeaza mai mult. Nu in sensul ca are mai multa grija de carti, oricum avea, dar se grabeste sa termine cartea sa nu depaseasca termenul la biblioteca. Chiar daca au fost A doua carte cu Apolodor,  Povesti cu zane sau Tezaurul cu povesti, important e ca citeste si ca nu mai trebuie sa-i amintesc eu ”vezi ca n-ai citit nimic astazi”. Nici sa o intreb cand mai imprumuta o carte noua. Iar la sfarsit nu scap eu fara sa-mi povesteasca ce a citit 🙂  E clar ca la biblioteca sunt cartile mai interesante decat cele de acasa, poate aveam mai putine cu zane, dar asta nu ma deranjeaza deloc, important e sa citeasca si sa-i placa asta. Si nu e vorba doar de Mara, si microbul i-a prins si pe colegii ei. Cum sa nu ma bucur cand o colega a ei m-a intrebat, cand ne-am intalnit intamplator undeva : ”Mara a citit A doua carte cu Apolodor? E la biblioteca, abia am dus-o eu” ? Sper sa dureze pasiunea lor si cred tare mult in copiii astia.

 

Sursa foto

Nu stiu de unde mi se trage dar iubesc cafeaua. Nu aveam 2 ani cand m-am oparit cu ea – am pus cotul in farfurioara unor musafiri si o iarna intreaga am umblat fara maneca stanga la haine, din cauza arsurii, asta ca sa mi se fixeze definitiv cafeaua in sange 🙂 Prin clasele primare imi amintesc cum, atunci cand plecau parintii si ramaneam cu varul meu acasa, destul de rar, e drept, serveam in sufragerie, cu tavita, servetel si tot tacamul, o spuma cu un varf de ness si 3 lingurite de zahar, si ni se parea deliciul suprem. Nu mai stiu exact cand mi-a dat mama voie sa beau cafea (Mara, nu ma intreba cand o sa ai voie, inca nu m-am hotarat). Imi amintesc cu placere si de nechezol, imi amintesc ca intr-o vreme mama avea cafea verde pe care o prajea in cuptor si o amesteca cu naut, dar cum era la gust chiar nu stiu.Stiu ca bucuria alor mei, dupa revolutie, ca se gasea cafea adevarata (stiti pungile alea galbene, nu mai stiu cum se chemea cafeaua, dar circulau zvonuri ca falsificatorii vand fasole pe post de cafea) mi s-a transmis si mie si beam cu colegele (Alina) o cafea sa punem tara la cale. Cu ness-ul prietenia mi-a fost scurta – chiar daca-l gasisem pe acela care-mi placea am observat ca imi face rau (palpitatii) si am renuntat rapid, fara pareri de rau, chiar daca imi amintesc uneori de super-energizantul ness cu cola.
Citește continuarea »

Citeam astazi sfaturi pentru a-i ajuta pe copii sa fie consecventi in invatare. Foarte utile sfaturile, dar cand am ajuns la punctul 9 nu mai pot sa fiu de acord. Sa vorbesc din experienta proprie, mai intai.

Am invatat bine, nu pot sa ma plang. Pana la liceu invatam la toate materiile si de multe ori ma bucur sa constat cum imi amintesc lucruri invatate de atunci. In liceu insa m-a palit la un moment dat moda/moftul sa ma bazez doar pe materiile care-mi plac, mai bine zis pe materiile care consideram eu ca imi trebuie. Asa am renuntat sa mai invat la biologie, desi imi placea foarte mult, la chimie, la rusa sau chiar istorie, desi imi placeau dar eram convinsa ca pierd timpul cu ele. Nimic mai fals si nu o data am regretat asta. De la scris compuneri in limba rusa in clasa a 8 a am ajuns in clasa a 12 sa citesc cu dificultate. Asta numai din cauza curentelor idioate care ne treceau pe la urechi – ce-mi trebuie mie rusa? E drept ca engleza era de preferat dar sa stii o limba straina bine, chiar si rusa, poate sa-ti fie de folos cand nici nu te astepti. Biologie si istorie am citit dupa liceu dar chimia chiar nu nu ma vad cum m-as apuca eu sa o invat singura, mai ales ca am avut un profesor extraordinar de care nu am stiut sa profit la vremea respectiva.
Citește continuarea »

Anii 98, toamna, Bucuresti, studenti, camin..

Intr-o duminica de toamna tarzie, bat (nu mai stiu pentru ce), la usa unei vecine de palier. Imi raspunde mai greu, galbena ca lamaia, si cat sa-mi spuna doua vorbe vad o balta de sange in mijlocul camerei. Socata, intru in camera si incerc sa aflu ce se intampla. Cu greu a acceptat sa-mi povesteasca, dupa ce am convins-o ca oricum chem salvarea. Facuse o intrerupere de sarcina cu o luna in urma, intr-un oras din tara, si credea ca lucrurile s-au rezolvat asa. Din pacate nu, la o luna dupa pierdea cantitati mari de sange cum se ridica in picioare. Lucruri despre care credeam ca nu se mai intampla dupa revolutie se petreceau chiar in fata mea si habar nu aveam ce sa fac.

Am sunat la salvare si a venit, chiar daca a parut o eternitate salvarea chiar a venit si ne-a dus la spital. Desi am fost doar un martor traumatizanta experienta a fost pentru mine, incredibil cum o fata tanara, plina de sange, facea sa rada in hohote pe cei cu care se intalnea, unde mai pui ca erau cadre medicale, in halat alb.”Imi murdaresti masina” zicea asistenta de pe salvare. ”Daca ti-a placut sa te joci cu dansa acu n-ai incotro, trebuie sa suporti consecintele” – spune asistenta care a primit-o in spital. Doctorul care a consultat-o: ”acuma nu-ti mai place sa desfaci picioarele? urca-te pe masa si fii cuminte”..

Problema medicala s-a rezolvat, nu despre asta vroiam sa vorbesc. Intalnirea cu astfel de cadre medicale e traumatizanta pentru mine si acum, cand imi aduc aminte. A trecut atata vreme de atunci, am nascut 2 copii in maternitate in Bucuresti si slava Domnului nu am mai trecut prin situatii similare, insa am tot cautat medici si am refuzat din start sa apelez la genul asta de persoane, care te trateaza mult mai mizerabil decat situatia in care te afli, pretinzand, evident, si bani pentru asta. Nu e vorba de bani aici si nici intr-o mie de ani nu o sa pot intelege de ce practici o meserie pe care o urasti atat de tare si te razbuni pe oricine intalnesti, in cazul de fata pe pacienti, pentru asta.

Si ne mai miram cum in Romania inca sunt femei care nasc fara sa le fi consultat si observat pe parcursul sarcinii un ginecolog, sau cum de educatia sexuala e atat de precara sau cate si mai cate.

Va doresc sa nu intalniti niciodata asa ceva!