Cuvintele sunt total de prisos. Traim in secolul supervitezei cu mentalitati de preistorie. In timp ce lumea civilizata se lupta sa descopere leacul impotriva unor maladii necrutatoare, sa viziteze noi planete sau sa puna in practica teleportarea la noi se moare din cele mai absurde cauze – o luxatie la picior, o injectie, infectii intraspitalicesti si multe altele de gen. In general se moare de nepasare si suntem total neputinciosi in fata acestei maladii, mai necrutatoare decat ebola .
Noi suntem tara in care mamelor ce-si pierd pruncii li se spune cu nonsalanta: esti tanara, faci altul..Ce mai e de zis in acest caz? Iti vine doar sa urlii, ca sa te eliberezi de durerea care te sufoca.
La scurt timp dupa o asemenea nenorocire noi facem conferinte ca sa ne felicitam cat de bine am actionat. Nu conteaza victimele, nu ne intereseaza suferinta, noi am fost exemplari.
Si ce e mai crunt e ca nu putem face nimic sa oprim odata nebunia asta. Vorbim, vorbim, gasim vinovati si-i condamnam, mai mult in sinea noastra si dar doar sa ne eliberam si sa capatam putere sa mergem mai departe. Si mergem mai departe, traind doar cu speranta ca nu ni se va intampla si noua, rudelor sau prietenilor nostri.