Citeam astazi sfaturi pentru a-i ajuta pe copii sa fie consecventi in invatare. Foarte utile sfaturile, dar cand am ajuns la punctul 9 nu mai pot sa fiu de acord. Sa vorbesc din experienta proprie, mai intai.

Am invatat bine, nu pot sa ma plang. Pana la liceu invatam la toate materiile si de multe ori ma bucur sa constat cum imi amintesc lucruri invatate de atunci. In liceu insa m-a palit la un moment dat moda/moftul sa ma bazez doar pe materiile care-mi plac, mai bine zis pe materiile care consideram eu ca imi trebuie. Asa am renuntat sa mai invat la biologie, desi imi placea foarte mult, la chimie, la rusa sau chiar istorie, desi imi placeau dar eram convinsa ca pierd timpul cu ele. Nimic mai fals si nu o data am regretat asta. De la scris compuneri in limba rusa in clasa a 8 a am ajuns in clasa a 12 sa citesc cu dificultate. Asta numai din cauza curentelor idioate care ne treceau pe la urechi – ce-mi trebuie mie rusa? E drept ca engleza era de preferat dar sa stii o limba straina bine, chiar si rusa, poate sa-ti fie de folos cand nici nu te astepti. Biologie si istorie am citit dupa liceu dar chimia chiar nu nu ma vad cum m-as apuca eu sa o invat singura, mai ales ca am avut un profesor extraordinar de care nu am stiut sa profit la vremea respectiva.

E drept ca uneori nu ai efectiv timp sa aprofundezi toate materiile dar eu cred ca prea devreme ne alegem niste materii pe care sa ne axam si le ignoram pe celelalte. Prea multe prejudecati, ale noastre sau preluate de la cei din jur, ne fac sa nu valorificam ocaziile care trec pe langa noi, uneori ireversibile. Unde mai pui ca intervin si crizele de adolescenta si daca nu gasim in jur indrumare la timpul potrivit ne trezim ca facem nu cele mai fericite alegeri. Atata insista tata sa dau la medicina ca am renuntat sa mai invat la biologie, doar ca sa nu il ascult. Sigur ca am regretat si ma straduiesc sa-i ajut pe ai mei sa gaseasca drumul lor, lasandu-i si incurajandu-i sa afle si sa incerce cat mai multe in cele mai variate domenii, ca sa poata gasi cu certitudine calea cu care rezoneaza din toata inima. E simplu sa-i spui – vad ca nu-ti place matematica – dar mult mai util ar fi sa incerci sa gasesti o metoda de a face matematica mai prietenoasa (jocurile sau lectiile educative de la intuitext pot fi o solutie). Incurajarile si recunoasterea meritelor sunt, de asemeni, foarte importante, si nu e greu sa gasesti ceva de laudat chiar si la o tema cu greseli, trebuie sa existe si raspunsuri corecte si recunoasterea lor poate sa-l ajute sa inceapa sa aiba incredere ca poate rezolva corect.

Da, prea devreme incercam sa facem alegerile. Inca din clasa a doua am auzit parinti care spuneau ca incurajeaza copilul sa lucreze la mate, nu la romana, pentru ca la mate e mai bun. Indiferent ca va face in viata romana ii va fi absolut necasara (stiu, doar daca pleaca imediat din tara, dar cu familia si cu rudele tot in romana va vorbi, nu?) si abordarea mi se pare esentiala. Mi se pare gresit sa-i spui unui copil : lucreaza la mate ca la romana nu esti bun.Copiii trebuie incurajati si sustinuti, iar etichetele nu-i ajuta in nici un caz, ii facem sa creada si ei ca nu sunt buni si sa ajunga sa refuze si ei sa mai invete la meteria respectiva, pentru ca oricum nu sunt buni. In loc sa spui – la romana nu esti bun- ar fi mult mai bine sa spunem – mai ai de lucru la romana pentru a ajunge foarte bun. E doar chestiune de nuante dar pentru copii poate fi esential.

 

Voi cum procedati?

tags, , , ,